Un bărbat din vestul țării, reținut după ce a vrut să își omoare mama cu toporul VIDEO

124

”Sunt mama lui M. Tiberiu și vă rog să veniți de urgență! Fiul meu mă amenință cu un topor și un cuțit că mă omoară”, au fost cuvintele rostite de o femeie din Caraș-Severin care a sunat la 112 pentru a cere ajutor.

Fiul său devenise violent. În urma apelului, grupa de intervenție a Jandarmeriei s-a deplasat de urgență în cartierul Muncitoresc din municipiul Reșița unde, în urmă verificărilor efectuate și a declarațiilor martorilor, s-a constatat faptul că bărbatul în vârstă de 38 de ani și-a amenințat membrii familiei.

Acesta a reușit să plece de la fața locului, fiind identificat la scurt timp într-un spațiu comercial din apropierea locuinței. La controlul corporal efectuat asupra persoanei în cauză, a fost găsit un cuțit și un spray iritant lacrimogen. Ca urmare a celor constatate, persoanei în cauză i-au fost întocmite actele premergătoare, fiind susceptibilă de comiterea infracțiunilor de „amenințare cu acte de violență”.

Totodată, a fost aplicată și o sancțiune contravențională în cuantum de 1000. Actele au fost predate organelor abilitate ale statului pentru continuarea verificărilor. Acesta a fost condus la Spitalul Stationar II, secția Psihiatrie pentru anumite investigații medicale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.