Un bărbat de 45 de ani a murit după ce a încercat să intre în apartament de pe acoperişul blocului pentru că nu avea cheia

96

Un bărbat în vârstă de 45 de ani din Piatra Neamţ a murit după ce a încercat să intre în apartamentul în care locuia, situat la etajul al patrulea, de pe acoperişul blocului, prin balcon. El nu avea cheie, iar fratele său nu îi răspundea, astfel că s-a legat cu un cablu şi a încercat să coboare de pe acoperiş în balcon, însă cablul s-a rupt.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Judeţene Neamţ, vineri, în jurul orei 3.30, poliţiştii din Piatra Neamţ au fost sesizaţi de către un bărbat că fratele său a căzut de la etajul al patrulea al unui bloc, fiind decedat.

Conform polițiștilor, bărbatul, în vârstă de 45 de ani, ar fi încercat să intre în apartament de pe acoperişul blocului și a căzut. Echipajul medical sosit la faţa locului a declarat decesul bărbatului.

În urma primelor verificări, anchetatorii au stabilit că victima locuia împreună cu fratele său şi pentru că nu avea cheie să pătrundă în apartament, iar acesta nu i-a răspuns la uşă, s-a gândit să intre în locuinţă de pe acoperişul blocului, prin balcon. El s-a legat cu un cablu, dar la un moment dat acesta s-a rupt şi bărbatul s-a prăbuşit în gol.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.