Ultimul interviu: Ceaușescu de vorbă cu reporterii Newsweek

304

În vara anului 1989, cunoscuta publicație americană Newsweek își trimitea echipa la București pentru un interviu cu Nicolae Ceaușescu. Întâlnirea a avut loc lângă București, la vila de la Snagov a dictatorului, și a durat două ore și jumătate. Textul, semnat de Michael Mayer, a apărut în deschiderea revistei la finele lunii august, cu numai patru luni înainte de executarea cuplului prezidențial. Mai jos, extrase din articolul săptămânalului american.

Ultimul Stalinist

ceausescu-newsweek„Tovarășilor le plac lucrurile concrete”, scria umoristul american P. J. O’Rourke, în jurnalul său satiric Vacanțe în iad. O’Rourke  vorbea de Varșovia, dar putea la fel bine să se refere și la București. Orașul, cunoscut odinioară drept „Parisul Estului”, a devenit cel mai mare șantier de construcții al lumii. Buldozere și camioane zdrăngăne de zor pe străzile cu gropi, umplând aerul de praf și zgomot în timp ce taie bulevarde noi și ridică zidurile fade ale clădirilor guvernamentale prin vechile zone ale orașului.

Autoritățile române vorbesc de o renaștere urbană; criticii o numesc devastare. Oricum i-am spune, e ceva suprarealist, un soi de monumentalism generat parcă de amoc. Inima noului București e un gigant de marmură albă: Palatul Poporului. În acel loc, președintele României, Nicolae Ceaușescu, și soția sa Elena, vor exercita puterea absolută a uneia dintre cele mai represive regimuri politice ale lumii. Ieșind chiar din palat, noul Bulevard al Revoluției Socialiste taie o fâșie perfectă, de trei mile, exact prin inima a ceea ce a fost cândva creuzetul plin de viață al vechiului București. „Este cu exact un metru mai lat, pe ambele părți, decât Champs-Elysees”, se laudă un ghid guvernamental. „Vrem un monument care să îi facă mândri pe toți românii.”

Sau, poate, doar pe unul singur: președintele Ceaușescu, de 71 de ani, megalomanul „Arhitect Nebun” al socialismului în stil românesc. I se spune în fel și chip: Farul Călăuzitor, Marele Conducător, Geniul Carpaților, Dunărea Gândirii. Omul de pe stradă, însă, îi spune simplu „El”, dar nu întotdeauna cu respect. În timp ce Polonia și Ungaria se îndreaptă spre democrație și piață liberă, iar Uniunea Sovietică se deschide spre lume, România se izolează tot mai mult. De aproape un sfert de veac e condusă de viziunea solitară a lui Ceaușescu: o Românie care depinde doar de el și de nimeni altcineva.

România a devenit o insulă, un paria internațional, izolat asemeni Iranului sau Libiei. Vizitatorilor le este permis să călătorească liber prin țară, cum i s-a permis recent și echipei NEWSWEEK, doar că seamănă mai curând cu o țară africană sau central-americană decât cu una din Europa. Găsești aceeași sărăcie și, la fel de des, același dispreț pentru drepturile omului și libertate. „Dacă am avea ceva mai multă mâncare, ar trăi ca în război,” spune un banc perfect românesc. Aceasta este moștenirea lăsată poporului său de ultimul stalinist.

De la bun început, Ceaușescu, țăran lucrător într-o fabrică, intrat în Partidul Comunist Român în 1933, când încă era în ilegalitate, și devenit șef al partidului în 1965, a avut un parcurs individualist și uneori excentric. Inițial a permis o libertate de expresie cu mult mai mare decât în restul țărilor comuniste. În anii 1970 se găseau ziare și cărți străine; emisiunile radio nu erau purecate. Oamenii puteau vorbi liber cu străinii iar poliția secretă, abominabila Securitate, a stat în umbră. În ultimii ani, însă, Ceaușescu a pus piciorul în prag: românilor li se cere să raporteze omniprezentei poliții toate contactele cu străinii; mașinile de scris trebuie înregistrate la Miliție, cu probe ale setului de caractere; cărțile și revistele străine sunt interzise; pentru a le împrumuta, cititorii au nevoie de aprobarea în scris a bibliotecilor; în librării nu găsești aproape nimic în afară de puzderia de lucrări ale lui Ceaușescu și ale soției sale.

Slăviri obligatorii: Intelectualii cândva de marcă ai României au devenit curteni iar poeții îi dedică lui Ceaușescu ode, cea mai eficientă cale de a-și publica versurile. Fiecare carte, fiecare articol de revistă conține în mod obligatoriu și slăviri ale Farului Călăuzitor. E periculos să provoci acest cult al personalității. Bunăoară, cartea unei cunoscute scriitoare, Ana Blandiana, a fost interzisă recent după ce autoritățile au descoperit că o aparent inocentă ilustrație a unei pisici semăna prea mult cu Ceaușescu.

Ceausescu-elena

Șeful de azi al României nu gustă criticile la adresa regimului său. În 1984, un procuror militar pe nume Vasile Flutar i-a scris lui Ceaușescu acuzând grănicerii români de mită, violență și crimă. A dat și nume, și locuri, și liste de date. A descris un incident în care grănicerii români împușcaseră și omorâseră un preot romano-catolic și un cuplu tânăr, cu un copil, după care au lăsat cadavrele să fie mestecate de câini. Flutar spune că la câteva zile după ce a trimis scrisoarea, a fost concediat. În următorii doi ani, a fost de mai multe ori arestat, fiind bătut și forțat să stea dezbrăcat în apă rece ca gheața, câte trei sau patru ore, cu cătușe la mâini și la picioare. La fiecare interogatoriu, declară Flutar, a fost somat să își retragă acuzațiile. Soției lui i s-a spus că nu își va mai vedea cei trei copii dacă nu o va face. În noiembrie anul trecut, în disperare, cuplul a fugit în Ungaria, lăsând copiii la bunici. După ce și-a reluat acuzațiile la o televiziune din Ungaria, Flutar spune că au fost două încercări de a fi călcat cu mașina în Budapesta.

Oficial, în România sunt doar știri bune. După cum susțin și oficialii, epoca lui Ceaușescu este una „de Aur”, cu un nivel de trai fără precedent. „Venitul național a crescut de 40 de ori”, spune un senior al Ministerului de Externe, cu fața iradiind de entuziasm asemeni unui vânzător de mașini uzate care încearcă să încheie o afacere. „Producția industrială e de 122 de ori mai mare ca în 1938! Producția agricolă e de șase ori mai mare! În această perioadă, populația țării a crescut de la 19 milioane la 23 de milioane. Judecați și dumneavoastră cu cât ne merge mai bine!”

Cum se explică atunci cozile la pâine și rafturile goale? „Nu există lipsuri”, spune, fără nici cea mai mică ezitare, Nicolae Andrei, oficial în Ministerul Comerțului. „Păstrăm mâncarea în frigiderele magazinelor, nu le expunem în cantități mari”. Un ghid oficial e însă mult mai inventiv: „Românii au azi atât de mulți bani încât cumpără tot de pe rafuri. Stau toată ziua la coadă doar ca să își cheltuiască banii.”

Adevărul crunt e că România devine rapid un caz economic problematic. Asemeni altor țări din Europa de Est, în anii 1970 România a încercat să găsească calea spre dezvoltare. Datoriile ei externe au crescut însă la 11 miliarde de dolari, pentru niște proiecte industriale gigantice: complexe petrochimice și combinate siderurgice uriașe; o industrie electronică ageamie; un canal, prea puțin exploatat, care leagă Dunărea de Marea Neagră. Puține dintre ele au adus și profitul scontat, așa că, la începutul anilor 1980, Ceaușescu a întors roata, decretând că datoriile trebuiesc plătite până în anii 1990. Pentru aceasta, spun diplomați occidentali, el a ordonat exportarea a tot ceea ce poate fi vândut peste hotare: resurse naturale, mâncare, bunuri de larg consum. Datoriile României au fost plătite, dar sacrificiile au fost uriașe.

 

Continuarea aici: blog.cosmeanu.ro

LĂSAȚI UN MESAJ