Ultimele discuții cu Grigoraș, de miercuri e așteptat la echipă

232

Petre Grigoraș este aproape sigur viitorul antrenor al prim-divizionarei ACS Poli. Negocierile au ajuns astăzi în stadiul final, iar miercuri tehnicianul ar putea conduce deja primul antrenament.

Șefii lui ACS Poli s-au mișcat rapid după despărțirea de Florin Marin. La o singură zi distanță de la demiterea tehnicianului în vârstă de 62 de ani, violeții au reușit deja să convingă un antrenor cu o cotă bună în fotbalul românesc. Negocierile cu Petre Grigoraș au ajuns la stadiul ultimelor detalii contractuale care astăzi s-ar putea finaliza la București.

„Într-adevăr, am fost contactat de cei de la Timişoara. Ei şi-au manifestat interesul pentru a mă avea antrenor, iar eu sunt tentat să antrenez echipa, chiar dacă situaţia nu este una roz. Cineva trebuie să antreneze şi această echipă, iar eu sunt antrenor. Va fi o misiune dificilă, însă eu nu mă sperii atât de uşor. A fost doar o discuţie de principiu, ne vom întâlni astăzi şi vom pune la punct toate detaliile. Iar dacă totul va fi în regulă, de mâine voi fi prezent la antrenamentele echipei”, a recunoscut Petre Grigoraş pentru Mediafax.

Antrenorul ar putea ajunge miercuri la Timișoara, iar de la ora 16 ar conduce primul antrenament al săptămânii. Grigoraș a fost aproape de a semna cu violeții și în toamnă, însă atunci opțiunea conducerii a fost Florin Marin.

Grigoraș nu a fost prima opțiune a șefilor lui Poli după îndepărtarea lui Marin. Ei l-au dorit la conducere pe timişoreanul Cosmin Contra, însă refuzul acestuia a fost motivat de existența unei oferte mai tentante din Spania. De asemenea, Ioan Andone a spus „pas” propunerii de a o prelua pe prim-divizionară.

Sursa foto: prosport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.