14.1 C
Timișoara
marți 23 aprilie 2024

Uite timpii de aşteptare, nu sunt timpii de aşteptare! Robu vrea afişaj la tramvaie şi… cam atât

Timişorenii care obişnuiesc să circule cu mijloacele de transport în comun vor putea vedea, în unele staţii, cât timp mai au de stat după un tramvai sau autobuz.

Primarul Timişoarei vrea ca numai în acele staţii unde ecranele cu timpii de aşteptare funcţionează corect, aceetea să rămână în funcţie. Cel puţin la tramvaie, care beneficiază de linii separate faţă de cele rutiere, timpii de aşteptare vor fi afişaţi în continuare.

În cazul autorbuzelor şi troleibuzelor edilul vrea să elimine afişajul pentru că timpii de aşteptare niciodată nu sunt corecţi. „Este mult mai util pentru cetățeni să le spunem unde este mijlocul de transport așteptat, câte stații mai sunt din locul unde este și până unde mijlocul este așteptat. Și atunci omul apreciază cam cât ar mai trebui. Am cerut să se afișeze acolo unde timpii chiar sunt corecți. La tramvaie nu trebuie să se renunțe la afișarea timpilor”, a spus Robu. Pentru a îmbunătăţi transportul în comun, primarul spune că, pe viitor, fiecare linie va avea propriul traseu, fără să fie amestecat cu benzile pe care circulă şi maşini. De asemenea, întreg sistemul electronic de afişaj din staţii va fi verificat pentru a se identifica problemele.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Program special al Direcției de Evidență a Persoanelor Timișoara

În zilele libere din perioada 1-6 mai 2024, la Direcția de Evidență a Persoanelor din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara va funcționa Biroul înregistrări decese,...

Lucrări la rețelele de apă din Moșnița Veche

Joi, între orele 9 – 16, în localitatea Moșnița Veche, Aquatim va efectua o lucrare de conectare între conducta de apă de pe strada...

Citește și :