Ucisă de fostul iubit! Cum a murit tânăra de 21 de ani din Buzău

363

Medicii legiști au descoperit cum a murit tânăra de 21 de ani, găsită carbonizată, sâmbătă dimineață, în apartamentul ei din Buzău.

Potrivit rezultatelor necropsiei, Valentina Daniela a murit în urma intoxicaţiei cu monoxid de carbon.

Anchetatorii au descoperit că, vineri seară, bărbatul era într-un club din Bucureşti, de unde ar fi plecat la locuinţa fetei din Buzău, după ce aceasta i-ar fi trimis o fotografie cu o altă tânără şi i-ar fi transmis că ştie că se întâlneşte cu amândouă în acelaşi timp, scrie News.ro.

upă ce a ajuns la locuinţa fetei, bărbatul ar fi bătut-o, după care ar fi stropit totul cu benzină şi ar fi dat foc.

Tânărul fost arestat preventiv

Tânărul de 21 de ani a fost arestat preventiv. Magistrații de la Tribunalul Buzău au decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a bărbatului, sub acuzaţia de omor calificat.

Anchetatorii continuă cercetările pentru a descoperi dacă bărbatul a avut şi complici.

Surse din rândul anchetatorilor susţin că la audieri tânărul şi-ar fi recunoscut fapta.

Trupul tinerei a fost găsit carbonizat sâmbătă dimineaţă, de către pompierii buzoieni chemaţi de vecini să stingă incendiul care cuprinsese un apartament situat la etajul 9 al unui bloc din oraş.

sursa: stirileprotv

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.