6.1 C
Timișoara
vineri 19 aprilie 2024

Turul vestului la furturi

Hunedorenii nu scapă de hoți nici în magazinele second-hand. De parcă județul nu ar avea proprii lui infractori, aici poposesc persoane certate cu legea și din alte județe. Trei suspecți ”au inițiat„ un tur al vestului la hoții.

Timișoreni prinși în Hunedoara și escortați la Bihor

A rămas fără portofel într-un second-hand. Este pățania unei tinere din Deva. Marți, aceasta a sunat la poliție reclamând că din poșetă i-a fost furat protmoneul. Acea în el aproximativ 560 de lei.

”În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit că persoanele care au sustras portmoneul sunt trei timişoreni (doi bărbaţi şi o femeie), cu vârste cuprinse între 24 şi 44 de ani”, informează IPJ Hunedoara.

Conform polițiștilor, prejudiciul din acest caz a fost recuperat și restituit părții vătămate.

Timișorenii au fost reținuți pentru 24 de ore, sub acuzația de furt. Miercuri, Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva a luat faţă de aceştia măsura preventivă a controlului judiciar, pe o perioadă de 60 zile.

Cei trei au fost predaţi unei escorte a I.P.J. Bihor, în vederea continuării cercetărilor. Nu de alta, dar există indicii că ar fi comis fapte cu un mod de operare asemănător şi pe raza acestui judeţ.

Sursa: Gazeta de Dimineață

Alte subiecte :

Citește și :