Turnul de apă din Iosefin intră în reabilitare. Care e situaţia celui „geamăn” din Fabric

249

Turnul de apă din cartierul Fabric poate fi salvat de la ruină doar dacă municipalitatea îl readuce în patrimoniul orașului, consideră șeful Direcției pentru Cultură Timiș. La începutul anilor 2000, turnul aparținea fabricii de textile „1 Iunie”, intrată în insolvenţă între timp, iar acum ar trebui să fie preluat de primărie.

„Trebuie clarificată situaţia juridică, iar momentan acest lucru nu se poate face, din câte ştiu eu, atât de simplu. Dar e datoria municipalităţii să facă toate demersurile ca, fie prin expropiere, fie prin negociere cu cei care mai au anumit drepturi patrimoniale asupra turnului de apă ca el să revină în proprietatea Timişoarei, aşa cum ar fi, de altfel, firesc. După care, ar trebui un proiect de reabilitare, asemănător sau diferit de cel care tocmai a fost prezentat la cel din Iosefin”, a explicat Sorin Predescu, directorul Direcției pentru Cultură Timiș.

Vă reamintim, turnul de apă din Iosefin va intra, în curând, în reabilitare și va deveni centru multicultural. Aici vor fi amenajate o cafenea și un muzeu dedicate lui Francesco Illy, inventatorul espressorului modern, născut în Timișoara.

În vârful lui, la 54 de metri, pentru locuitori și turiști va fi amenajat un punct de belvedere. Tot aici vor fi organizate concerte și evenimente artistice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.