5.1 C
Timișoara
joi 25 aprilie 2024

Turismul a fost descentralizat. Consiliul Județean Timiș preia atribuții

Guvernul a apobat un proiect prin care biocația de la nivelul Ministeului Turismului este redusă. De acum avizele și autorizațiile necesare pentru unitățile de cazare vo fi eliberate pe plan județean.

Până acum, operatorii de turism din toată țara trebuiau să meargă până la București pentru a obține actele necesare funcționării. Acum, această intră în sarcina Consiliului Județean Timiș.

Măsura descentralizării vine în sprijinul persoanelor care trebuie să obţină avize/autorizaţii de la administraţia centrală, respectiv Ministerul Turismului. Astfel, până acum, indiferent de localitatea unde funcţiona, de exemplu, o unitate de cazare, administratorul trebuia să se deplaseze în Bucureşti pentru a depune documentaţiile şi, mai apoi, pentru ridicarea avizelor/autorizaţiilor. În memorandumul de descentralizare este prevăzut ca atestarea ghizilor de turism, clasificarea unităţilor de cazare, omologarea pârtiilor şi a traseelor turistice, autorizarea plajelor, avizarea documentaţiilor tehnice privind construcţiile să fie emise de autorităţile locale”, aflăm dintr-un comunicat de presă emis de Ministerul Turismului.

Angajațiii din Ministerul Turismului vor pleca în teritoriu pentru a instrui și monitoriza, timp de un an, activitatea direcțiilor de turism din consiliile județene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

„Pe urmele germanilor în Banat”, la Universitatea Politehnica Timișoara, cu profesorul Anton Sterbling

Centrul de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara a găzduit miercuri, 24 aprilie 2024, conferința „Auf den Spuren der Deutschen im Banat...

Lugojul azi | Strategii de campanie electorală, pe ultima turnantă, la Lugoj

Alegerile locale bat la ușă și mai toți candidații pentru funcția de primar al municipiului Lugoj au început să-și calculeze sprintul final. Cei trei „mari”...

Lucrări Aquatim

Citește și :