Tren deraiat în vestul țării

223

Un tren de marfă a deraiat, joi dimineața, în județul Hunedoara. Circulația feroviară între staţiile Zam – Câmpuri Surduc se desfăşoară doar pe firul I, din cauza deraierii de câte un boghiu a 5 vagoane din compunerea unui tren privat de marfă, la ieşire din staţia Zam, pe firul II.

”Trenul de marfă, care aparţine operatorului privat DB Cargo Rail România, are în compunere 20 de vagoane şi circula în tranzit pe relaţia Curtici – Giurgiu Nord. La faţa locului echipele deintervenţie feroviară ale Regionalei CF Timişoara vor acţiona pentru repunerea pe şină a vagoanelor cu un tren de ajutor cu vinciuri, care va fi îndrumat din staţia Simeria”, a anunțat CFR SA.

S-a constituit și o comisie de anchetă care va stabili cauzele producerii deraierii.

Update: Trenurile de călători vor înregistra mici întârzieri, spun reprezentanții CFR SA. Garnitura de marfă care a deraiat transporta role de hârtie.

Anul acesta mai multe trenuri au deraiat, iar două astfel de incidente s-au petrecut în aceeasi zi, la început de martie. Atunci, ministrul Transporturilor a cerut demisia directorului general CFR.

foto – rol ilustrativ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.