Trei busturi pentru România Mare la Palatul Administrativ Foto-video

240

Dacă unitatea românilor, unii au visat-o, alții doar o pomeneau ca un fapt improbabil, unii vizionari dar și oameni de acțiune au depus toate eforturile pentru a o împlini.

În deschiderea evenimentelor ce marchează momentul astral al României, ce s-a definit în întregul ei acum un secol în urmă, a avut loc un moment inedit la sediul Palatului Administrativ al județului Timiș. Nu au fost uitați cei mai importanți artizani ai acestei uniri. Trei voievozi din timpuri mai vechi sau mai noi au fost conducătorii ce au dus românii la unire.

Pentru veșnica lor bună amintire în holul palatului au fost dezvelite și sfințite busturile celor ce au fost,Mihai Viteazul,cel ce a reușit o primă unire vremelnică în anul 1600. După două secole și jumătate a urmat domnul unirii Alexandru Ioan Cuza ce a reușit printr-o abilă politică să aducă ambele principate române sub același sceptru sub numele de Principatele Unite la anul 1859. Iar cel de-al treilea, în această onorantă galerie a fost cel numit „Întregitorul” Ferdinand din dinastia Hohenzolern, ce a reușit să vadă România Mare pe care a condus-o scurtă vreme.

Conducerea administrativă a județului a avut oaspeți din majoritate institiuțiilor statului,dar și politicieni din tot spectrul politic,la emoționantul moment de dezvelire a celor trei busturi de unificatori de provincii ce au făcut România.
De azi,cine intră în palat,va avea în față cele trei statui și poate va opri pentru un scurt moment și un gând bun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.