Trei angajate ale Universităţii de Vest Timişoara, confirmate cu COVID-19

175

Purtătorul de cuvânt al Universităţii de Vest Timişoara, Horea Băcanu, a declarat, joi, pentru AGERPRES, că secretara unei facultăţi a UVT şi două îngrijitoare au fost confirmate cu COVID-19, fiind anunţată Direcţia de Sănătate Publică Timiş.

„În funcţie de rezultatele anchetei epidemiologice, DSP va stabili dacă va declara acest spaţiu ca focar activ de COVID”, a precizat Horea Băcanu. Potrivit Prefecturii Timiş, judeţul a înregistrat un număr mare de îmbolnăviri cu SARS-CoV-2 într-o singură zi, de la 104 persoane raportate marţi, la 142 înregistrate miercuri, dintre care 79 sunt în Timişoara.

„În ultimele 24 de ore au fost efectuate 2.279 de teste. În această dimineaţă, au fost raportate 178 de persoane internate confirmate cu COVID, 21 pe secţia ATI, două cadre medicale au fost infectate cu SARS-CoV-2 şi s-a înregistrat un deces. De la începutul pandemiei, s-au numărat 182 de decese”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Prefecturii Timiş, Daniela Fetescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.