Consilierul local Sîrbu Ilie-Vasile (Grupul AUR) a depus două seturi de amendamente esențiale la proiectele de hotărâre și la Regulamentul de organizare și funcționare al Comisiilor de selecție și nominalizare, care vizează numirea membrilor în consiliile de administrație ale întreprinderilor publice din subordinea Municipiului Timișoara.
Amendamentele au ca obiectiv întărirea transparenței, prevenirea conflictelor de interese și restabilirea rolului Consiliului Local ca autoritate deliberativă, în condițiile în care procedurile actuale riscă să devină opace și excesiv tehnocratizate.
Principalele modificări propuse:
– Alegerea președintelui Comisiei de selecție și nominalizare prin votul membrilor, pentru a respecta caracterul colegial și a elimina desemnările netransparente;
– Publicarea informațiilor privind expertul independent (procedura de selecție, durata și valoarea contractului, declarația de interese), având în vedere rolul decisiv al acestuia;
– Limitarea strictă a rolului secretariatului la atribuții administrative, fără posibilitatea de a influența evaluarea candidaților sau punctajele;
– Transmiterea raportului final către Consiliul Local, ca minimă garanție de informare și control democratic;
– Publicarea declarațiilor de interese și incompatibilități ale membrilor comisiilor și ale expertului independent;
– Clarificarea caracterului consultativ al expertului independent, care nu poate impune punctaje sau decizii contrare majorității comisiei;
– Publicarea raportului final motivat, cu punctaje detaliate și eventuale opinii separate;
– Consiliului Local de a solicita clarificări sau reluarea procedurii, atunci când există neconcordanțe cu interesul public;
– Limitarea intervenției AMEPIP strict la legalitate, nu la oportunitatea deciziilor locale;
– Introducerea evaluării ex-post a performanței administratorilor, pentru a corela selecția cu rezultatele reale.
„Procedurile de selecție pentru conducerile întreprinderilor publice nu pot funcționa în spatele ușilor închise. Transparența, responsabilitatea și controlul democratic nu sunt obstacole, ci condiții ale unei guvernanțe corecte și profesioniste”, a declarat consilierul local Sîrbu Ilie-Vasile.
Prin aceste amendamente, Grupul AUR din Consiliul Local Timișoara solicită corectarea unor mecanisme care, în forma actuală, pot favoriza politizarea mascată, lipsa de responsabilitate și pierderea încrederii publice în administrarea întreprinderilor publice.
Sîrbu Ilie-Vasile,
Consilier local, Grupul AUR

