11.2 C
Timișoara
marți 23 aprilie 2024

Tramvaiul turcesc, ajuns de 6 luni în Timişoara, rămas, din cauza birocraţiei, în depou. Între timp, oamenii îngheaţă în garnituri vechi de zeci de ani

Tramvaiul turcesc care a ajuns de 6 luni în Timişoara, nu este pus nici acum la dispoziţia oamenilor. Şi asta doar din cauza birocraţiei. În timp ce hârtia de omologare a acestuia se plimbă de la Bucureşti la Timişoara şi înapoi, călătorii îngheaţă în garnituri vechi de 50 de ani.

Vestea bună este că garnitura cu cea mai mare autonomie din lume a trecut cu brio toate testele şi aşteaptă să iasă pe traseu. O hârtie fluturată victorios de ministrul Transporturilor la Timișoara a dat speranțe că un tramvai nou și modern, care stă de 6 luni în depou, va fi pus în sfârșit la dispoziția călătorilor. Nu a fost însă așa.

Mihai Grindeanu ministrul Transporturilor: O să transmit această omologare a tramvaiului pe care am adus-o de la Ministerul Transporturilor astfel încât să nu stea acel tramvai deoparte.

E omologat, dar tot în depou. Practic, doar de probă. Poate că ministrul Transporturilor a încercat să închidă o problemă, dar a deschis o alta: circuitul greoi al documentelor în instituțiile publice.

Şi totuşi, ministrul Transpoturilor ar trebui să cunoască măcar circuitul documentelor și modul în care acestea ies din instituţii.

Ruben Lațcău, viceprimar Timișoara: Nu ştiu cum a putut cineva să ajungă în posesia unui document care nu poate să fie eliberat decât către entitatea care l-a plătit, adică Bozankaya.

În timp ce oficialii se pierd prin hârtii, timişorenii nu au mai avut parte de un mijloc de transport în comun nou de 50 de ani.

Continuarea: AICI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

 O avarie majoră la rețeaua de apă afectează mai multe cartiere din Timișoara

Actualizare, ora 17,20: S-a izolat porțiunea afectată fără a perturba alimentarea cu apă din zonă! Reparația efectivă va avea loc mâine, deoarece există un cablu de...

Sute de vizitatori la Mec Days – Zilele Facultății de Mecanică din UPT

Sute de elevi au venit marți, 23 aprilie 2024, încă de la primele ore, la Facultatea de Mecanică, una dintre cele...

Citește și :