Tragedie teribilă! Moartea a trei adolescente reintră în atenția poliției

1123

Instanţa din Teleorman a dispus refacerea cercetării penale într-un dosar care a schimbat viaţa a patru familii. Patru tinere din Zimnicea, cu vârste între 17 şi 20 ani, au fost victimele unui teribil accident auto în mai 2018. Trei dintre ele au murit, iar a patra a supravieţuit şi a povestit cum s-a întâmplat totul. Mărturia ei este acum contestată chiar de mama şoferiţei, prietena sa, în maşina căreia s-au urcat cele patru fete.

Tot ce s-a întâmplat la acest accident este contestat – pornind de la declaraţia supravieţuitoarei, până la modul în care a fost acordată asistenţa medicală, cercetarea poliţienească şi stabilirea faptelor.

În noaptea de 6 mai 2018, în jurul orei 1.45, patru fete cu vârste între 18 şi 20 ani din Zimnicea, judeţul Teleorman, se aflau într-un autoturism Opel Corsa înmatriculat în Teleorman: Mădălina Mihaela Stemate, Anita Maria lliescu, Maria Alexandra Panait şi Cristina Nicoleta Chelaru. Fetele plecaseră de la un club din Bragadiru şi mergeau spre Zimnicea pe DN5C, dinspre Bujoru spre Năsturelu.

Într-o curbă la stânga, şoferiţa a ratat drumul, iar dezastrul s-a produs într-o clipă. Maşina condusă cu viteză a fost scăpată de sub control, intrând pe contrasens şi ciocnindu-se violent de gardul unei ferme, după care s-a răsturnat de cinci ori, aterizând pe plafon.

Toate fetele au fost aruncate din maşină, pe câmp, în şanţ. Niciuna nu purta centura de siguranţă.

Paznicul de la fermă a auzit bubuitura şi a ieşit să vadă ce s-a întâmplat. A auzit în beznă gemetele şi strigătele uneia dintre ele, singura care a scăpat cu viaţă – Cristina Nicoleta Chelaru.

Ea i-a spus că prietenele ei sunt în apropiere şi au nevoie de ajutor. Paznicul a sunat la 112, iar Ambulanţa Teleorman a trimis 3 echipaje la locul accidentului.

Cristina a fost dusă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alexandria, dar celelalte au fost declarate moarte la faţa locului. Supravieţuitoarea a povestit că Alexandra Panait, aflată la volan, a apăsat pe pedala de acceleraţie până când acul vitezometrului a ajuns la 120-130 km/h. „I-am spus de mai multe ori să meargă mai încet“, a spus Cristina anchetatorilor.

Alexandra era începătoare şi avea permis de conducere de 4 luni. Cristina a avut nevoie de 120 zile de îngrijiri medicale ortopedice, fără să fi suferit leziuni care să-i pună viaţa în pericol. Necropsia a arătat că două dintre victime aveau alcoolemie 0 (Alexandra şi Anita), iar Mădălina avea 0,40 grame la mie.

Relatarea supravieţuitoarei

„În 5 mai am organizat cu mai mulţi colegi de clasă o întâlnire la Fântânele, iar Alexandra a băut două beri la 0.33 litri“, a povestit Cristina ce s-a întâmplat cu câteva ore înainte.

De la Fântânele, cele patru fete au dat o tură prin Zimnicea. La un moment, Mădălina s-a urcat la volan şi a condus puţin, moment care a fost filmat cu telefoanele mobile, apoi Alexandra a preluat iar cârma,

În dreapta se afla Aniţa, în spatele ei Cristina, iar în spatele Alexandrei stătea Mădălina – a spus Cristina. La miezul nopţii, fetele s-au hotărât să meargă la o discotecă din Bragadiru. Cristina şi Mădălina au băut 1-2 pahare cu vin. N-au stat decât 15 minute şi au decis să se întoarcă acasă. Pe drum s-a petrecut accidentul.

După impact, când s-a dezmeticit, Cristina a văzut că Alexandra este întinsă la 1-2 metri de ea. S-a târât, a strigat-o, a ridicat-o de păr. Văzând că nu-i răspunde, a intrat în panică şi nu mai ştie ce s-a întâmplat. Spune că îşi aminteşte doar fragmente, fiind internată circa 3 săptămâni.

Mama Alexandrei pune la îndoială faptul că fiica ei era la volan şi faptul că ea a băut în timpul zilei.

Contestă depoziţia Cristinei, care era prietenă cu Alexandra, şi cere test poligraf pentru că o suspectează „de nesinceritate“.

Femeia tăgăduieşte rezultatul cercetărilor şi întocmirea actelor procedurale, solicită audieri şi reaudieri de martori, noi expertize şi reluarea anchetei, pe baza rezultatelor necropsiilor şi a înregistrării video care ar duce la indicii că Mădălina, care nu avea permis auto, conducea în momentul accidentului.

„Este singura care prezintă «sindromul volanului», cu fracturi specifice în zona toracelui“, se specifică în plângerea Florinei Popa, mama Alexandrei.

„Mama şoferiţei ne învinuieşte copilul că a fost la volan, că a avut două coaste rupte şi potrivit nu ştiu cărui tratat de medicină doar cine ocupă locul şoferului îşi poate rupe coastele… Dar să vedeţi ce leziuni a avut fiica dumneaei…“, plânge Maria Stemate, mama Mădălinei.

Magistraţii de la Judecătoria Zimnicea au aprobat cererea mamei Alexandrei restituind dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zimnicea şi cerând completarea urmăririi penale.

Lupta unui tată îndurerat Gelu Stemate, tatăl Mădălinei, este neîmpăcat din acea noapte cumplită de mai 2018.

Este convins că fiica lui, găsită la 13 metri de locul accidentului, a mai trăit după impact şi a murit doar că pentru echipajul de pe Ambulanţă a tratat-o superficial.

„Am întrebat medicul legist dacă fata mea a suferit în accident şi mi-a spus că da. Am întrebat cât a trăit după accident, 5-10 minute? Mi-a spus că a trăit mai mult“, povesteşte dărâmat tatăl Mădălinei.

O anchetă a Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din MAI a stabilit că asistenta medicală care a ajuns prima la faţa locului, ca şef de echipaj de pe Ambulanţa Teleorman, nu a reacţionat ca la carte.

Ea şi-a îndeplinit defectuos atribuţiile de serviciu – de la acordarea asistenţei medicale de urgenţă, până la completarea corectă a fişelor de urgenţă.

Asistenta medicală a notat că a găsit la accident „trei victime inconştiente/decedate“, fără să ateste în ce fel le-a acordat un prim-ajutor constând în manevre de resuscitare dacă erau inconştiente şi cum a constatat că acestea sunt, de fapt, decedate.

Conform normelor legale, numai un doctor cu drept de liberă practică poate declara decesul unei persoane.

„Supravieţuitoarea mi-a zis că erau 6 persoane în maşină, de aceea am pornit să le caut pe celelalte 2 posibile victime, care puteau fi în viaţă. Cele 3 erau decedate, fără funcţii vitale, aflate în poziţii vicioase. Am avut asupra mea monitorul şi guler cervical. Consider că n-am nicio vină din punct de vedere profesional, îndeplinindu-mi atribuţiunile de serviciu în condiiţile date“, a declarat asistenta Daniela Păun care şi-a dat seama dintr-o privire că fetele erau moarte.

Şoferul de pe Ambulanţă a contrazis-o însă, spunând că asistenta s-a dat jos din maşină cu mâinile goale şi nu a verificat semnele vitale ale fetelor. Gelu Stemate a fost reclamat de asistentă pentru hărţuire, dar dosarul a fost clasat.

Tatăl Mădălinei a făcut plângeri peste tot, inclusiv la Raed Arafat.

„Am ajuns noi, ca persoane fizice, să facem mai multe cercetări decât organele abilitate. Nu ni s-a comunicat ora accidentului, nu au fost vizionate imaginile de pe camerele de supraveghere“, spune Gelu Stemate, tatăl Mădălinei.  Omul este stupefiat şi de faptul că martorii post accident au fotografiat fetele moarte, de faţă cu poliţiştii, şi au postat pozele pe Facebook. „Cum e posibil aşa ceva?“.

El consideră oricum tardivă cercetarea tehnică a accidentului, pentru că maşina nu mai există, fiind dată la fier vechi.

„Am fost de acord inclusiv să fie declarată Mădălina ca aflându-se la volan, ca să nu mai îndurăm acest calvar. Dar Cristina a spus că nu poate declara altceva decât adevărul“, a afirmat tatăl Mădălinei.  Un amănunt tulburător a fost relatat de prietenul Mădălinei, care a primit la ora 2.02 un apel telefonic de la fată.

„Alo, Nicu?“ a zis fata, apoi s-a auzit în telefon o bubuitură teribilă din care băiatul şi-a dat seama că tocmai s-a produs un accident.

Numai că, potrivit tuturor martorilor, accidentul rutier a avut loc la ora 1.30. Teoretic, la acea oră (2.02), Mădălina ar fi fost moartă. „Am întrebat peste tot, la compania de telefonie mobilă, cum să fie posibil acest apel. Răspunsul nu a fost lămuritor“, spune tatăl fetei.

„Trebuia o anchetă riguroasă“

Cătălin Radu Codescu, preşedintele Asociaţiei Victimelor de Circulaţie din România, afirmă că astfel de accidente implică o documentare tehnică şi ştiinţifică solidă, din care expertiza auto nu poate lipsi.

„Trebuie coroborate toate datele, pornind de la momentul suirii în maşină şi chiar anterior. Rapoarte medico-legale, procese-vebrale, schiţa locului, particularităţi ale căilor rulare, declaraţii martori oculari – tot lanţul trebuie refăcut.

Cercetarea la faţa locului este vitală, probele criminalistice, probele biologice. Ancheta ar fi trebuit să fie mult mai complexă – pentru a lămuri aceste aspect încă din faza de cercetare/urmărire penală.

Dacă trimit un dosar în faţa instanţei, cu vicii de procedură, judecătorul ce să mai dispună, dacă din momentele iniţiale nu s-au făcut paşi corecţi?

În teoria generală a Dreptului nu există o probă supremă, întregul material probator este important. Locul ocupat într-o maşină are importanţă pentru asigurarea auto. RCA-ul prevede că toţi ocupanţii din maşină sunt protejaţi de lege şi vor fi despăgubiţi în caz de evenimente care generează deces şi vătămări. În România este valabilă Legea Asigurărilor (132/2017).

Dacă şoferul a fost găsit vinovat de producerea accidentului, nu va fi despăgubit, nu va fi protejat, decât dintr-o despăbugire facultativă de accident sau de viaţă. Important este să ştie cine era la momentul accidentului la volan. Iar încredinţarea volanului unei persoane fără permis auto este o faptă penală“, a precizat Codescu.

Sursa: adevarul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ