13 C
Timișoara
vineri 19 aprilie 2024

Tragedie la Caransebeș. Un tânăr de 16 ani domiciliat în Austria a sfârșit sub roțile unui autoturism…

Un tânăr de 21 ani, din Caransebeş, în timp ce conducea un autoturism pe strada Ardealului din Caransebeş din direcţia Iaz spre centrul municipiului Caransebeş, în data de 8 august 2016, la intersecţia cu Aleea Sportivilor, la efectuarea virajului la stânga nu s-a asigurat corespunzător și nu a acordat prioritate de trecere unei motociclete.
Aceasta nu avea montată, la partea din spate, plăcuţa cu numărul de înmatriculare şi era condusă de un alt tânăr de 16 ani, cetăţean român cu domiciliul în Austria, care circula pe strada Ardealului din direcţia Centru spre Iaz.
Cele două vehicule au intrat în coliziune.
În urma accidentului, conducătorul motocicletei a fost transportat la Spitalul Municipal Caransebeş, unde a decedat.
În urma verificărilor, s-a stabilit că motociclistul nu posedă permis de conducere şi motocicleta nu este înmatriculată.

Alte subiecte :

Lucrări Aquatim la Liebling

În perioada 22-26 aprilie, zilnic între orele 9-17, în Liebling se va întrerupe furnizarea apei pentru lucrări de spălare a rețelei de distribuție. Lucrările de...

Alfred Simonis: „de fapt, liderul Consiliului Județean habar nu ar avea să gestioneze o investiție de anvergură.”

”Am luat act de declarațiile domnului Alin Nica legate de situația stadionului Dan Păltinișanu și despre faptul că nu s-a vorbit despre Hotărârea de...

Citește și :