15.1 C
Timișoara
vineri 29 martie 2024

Tragedie fără margini. 3 copii din Arad au murit într-un accident de circulație petrecut în Statele Unite

O familie din Arad a fost implicată într-un accident de circulație care a avut loc în Statele Unite, pe o autostradă din Missouri.  Conform ky3 trei copiii au murit după ce au fost proiectați afară din mașină. Toţi erau fraţi şi se aflau în autoturism alături de familie.

Mama lor este cea care a condus microbuzul și care încercând să evite un alt autoturism a intrat într-un cablu de barieră. Din păcate, minorii cu  vârste cuprinse între şase şi opt ani, au murit pe loc. În autoturism se aflau încă șase membrii ai familiei care au suferit răni uşoare și au fost transportați la spital.

Sursa: ziardearad.ro

Alte subiecte :

Undă verde pentru construirea unui spital nou în Timișoara

Dominic Fritz, primarul Timișoarei și Mehita Fanny Sylla, Manager Regional, Banca Mondială - Corporația Financiară Internațională (International Finance Corporation, IFC) au...

Traseu aplicativ pentru copii, dresaj canin de Ziua Jandarmeriei, dar și Ateliere de Creație, Teatru de Păpuși și competiție de șah, în Iulius Town

Imaginația este una dintre aptitudinile pe care cei mici o pot modela până când nimic nu li se va mai părea imposibil, iar orice...

Citește și :