Tragedie! Director de la o companie din Banat a încercat să se sinucidă

483

Unul dintre cei mai vechi şi mai apreciaţi directori pe care i-a avut SC Aquacaraş SA, a încercat să-şi pună capăt zilelor în locuinţa sa. Chiar dacă observaseră o schimbare în comportamentul său în ultima lună, niciunul dintre colegii săi nu şi l-ar fi imaginat să comită un astfel de gest.

Sâmbătă seara, puţin după ora 18, soţia şi-a dat seama că acesta se blocase în baie şi nu mai deschidea uşa. Disperată, femeia a sunat la 112, cerând ajutor. La sosirea ambulanţei, Petrescu a fost găsit în stare critică, cu venele tăiate, iar cu o forfecuţă şi-a provocat mai multe tăieturi în zona gâtului. A fost transportat la spital, unde medicii au reuşit să-i oprească sângerările, apoi să-l stabilizeze. A fost supus unor investigaţii amănuţite, iar doctorii reşiţeni aşteaptă rezultatele pentru a decide dacă poate fi sau nu transportat la un spital din Timişoara.

În urmă cu şase ani, familia lui a trecut printr-o mare tragedie, pierzându-şi băiatul în vârstă de 25 de ani. Tânărul s-a înecat în lacul Văliug, în condiţii dubioase, care au alimentat din plin imaginaţia unora.

sursa: argument-cs.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.