Traficanți de migranți, interceptați înainte să încarce ”marfa”

30

Trei traficanți de migranți au fost prinși de polițiștii de frontieră de la Jimbolia chiar când intenționau să urce într-un microbuz mai mulți transfugi. Autovehiculul era oprit pe marginea drumului național, iar migranții erau ascunși în tufele de pe margine. Totul s-a întâmplat miercuri.

”În jurul orei 15.00, aceştia au identificat pe DN59A, zona Clarii Vii, judeţul Timiş, un microbuz care staţiona nejustificat, lângă care se aflau un cetăţean irakian, având drept de şedere în România şi un cetăţean sirian aflat în procedură de azil pe teritoriul ţării noastre. La scurt timp, în zonă a oprit un autoturism, condus de un cetăţean iordanian, posesor al unui document de şedere temporară în România, motivând că a venit să îi ajute pe cei doi la repararea microbuzului. Procedând la verificarea terenului, poliţiştii de frontieră au depistat în vegetaţia din imediata apropiere a celor două mijloace de transport 14 cetăţeni străini, de sex masculin, fără documente de identitate şi care nu îşi justificau prezenţa în zonă. La faţa locului a fost solicitată intervenţia unui echipaj medical, care a efectuat triajul epidemiologic al cetăţenilor străini, după care, aceştia, împreună cu cei trei şoferi, au fost conduși la sediul instituţiei pentru cercetări”, a transmis Poliția de Frontieră.

Cei 14 cetăţeni străini sunt sirieni şi au vârste cuprinse între 5 şi 46 de ani. De asemenea, în cadrul cercetărilor s-a mai stabilit că cei trei cetățeni străini, depistaţi iniţial cu cele două autovehicule, intenţionau să îi ajute pe cetăţenii sirieni să treacă ilegal frontiera, cu scopul de a ajunge într-un stat din vestul Europei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.