3 C
Timișoara
vineri 19 aprilie 2024

Totul va arăta impecabil! Un mare cinematograf timișorean se pregătește de redeschidere

Cinematograful Timiș din Piața Victoriei va fi al doilea cinema reabilitat și deschis publicului din Timișoara, după Victoria, care funcționează deja din 2022. Cu aproximativ 19,1 milioane de lei se va realiza un veritabil centru multifuncţional pentru activităţi culturale.

Lucrările de reabilitare și transformare a cinematografului Timiş din centrul Timişoarei au început în februarie 2022. Investiția se ridică la aproximativ 19,1 milioane de lei și se va realiza un veritabil centru multifuncţional pentru activităţi culturale.

Cinematograful va avea două săli, una dintre ele va avea 490 de locuri, iar a cea de-a doua, în fostul Club 30, o sută de locuri.

Licitaţia pentru reabilitarea cinematografului Timiş a fost câştigată de aceeași firmă care a realizat lucrările la cinema Victoria, primul din fostele RADEF reabilitat și redat timișorenilor.

“Suntem undeva la 90 la sută cu lucrările la Timiș. Finalizăm finisajele pe spațiile comune, ne pregătim pentru finalizarea pardoselilor, în sala mare de cinema finalizăm tavanele și placările la pereți, după care urmează montarea echipamentelor. Suntem siguri că la sfârșitul lunii mai vom finaliza proiectul. A fost un proiect mai mare, mai complex și greu decât cel de la Victoria, e altceva. Am avut de refăcut și fostul Club 30, care va fi o sală multifuncțională, pentru conferințe, în plus avem și alte spații”, a spus Bogdan Chifani, reprezentantul firmei Audiotec Multimedia Grup.

Cea mai mare investiție pe care o avem în fostele cinematografe din oraș

Sala mare va avea ecran fix, sistem de sunet pentru cinema şi concerte, în timp ce sala de la subsol va fi dotată cu trei ecrane mici, sistem de sunet pentru concerte, piese de teatru sau spectacole.

“Suntem într-un stadiu foarte bun, suntem aproape de finalizare. E cea mai mare investiție pe care o avem în fostele cinematografe din oraș. Cinematograful este împărțit în trei zone, cea de relaxare, cafenea, snack bar, zona multifuncțională de la subsol, unde a fost Club 30, și bineînțeles sala de cinema, cea mai mare sală de cinema din Timișoara, unde vor fi organizate proiecții de film, conferințe și alte evenimente”, a spus Bogdan Marta, purtătorul de cuvânt al Primăriei Timișoara.

La Timiş va fi refăcută şi faţada clădirii şi va fi amenajată o gradină verticală cu sisteme de iluminat integrate. La parterul cinematografului vor funcţiona o cafenea, snack-bar, casierie şi garderobă.

Între timp, se mai lucrează la alte trei fostă săli de cinema: la Studio, Dacia și Fratelia.

“La Studio se lucrează foarte bine, la jumătatea lunii august ar trebuie să fie gata. La Dacia există niște întârzieri, dar cu toate astea sperăm să-l deschidem tot în cursul acestui an. Mai avem de lucrat și la Cinema Fratelia, iar fostul Cinema Arta, după cum se știe, e dat celor de la Teatrul Maghiar”, a mai spus Bogdan Marta.

Sursa: https://adevarul.ro/

Alte subiecte :

Inițiativa celor Trei Mări — Vilnius 2024

asigura atât conectivitatea comercială, cât și mobilitatea militară de-a lungul întregii regiuni, crearea unui pol autonom de creștere economică interconectând facilitățile acestei macro-regiuni, mult...

Încă un pas pentru stadionul Timișoarei

Noul stadion al Timișoarei a intrat în ultima etapă! Hotărârea de Guvern de aprobare a indicatorilor tehnico-economici pentru stadionul Dan Păltinișanu va fi aprobată...

Citește și :