„Tot timpul fac ceva nou” – Interviu cu artistul vizual Dan Ungureanu

54

Dan Ungureanu (n. 16 februarie 1981, Câmpulung Muscel) este artist vizual, absolvent al Facultății de Arte, secția Pictură, din cadrul Universității de Vest Timișoara (2004). Are un master în pictură (Facultatea de Arte Timișoara, 2006) și un altul în ilustrație de carte pentru copii (Cambridge School of Art, 2015). Are în palmares două expoziții personale, participarea la alte 10 de grup, în țară și străinătate, și a ilustrat cinci cărți. A obținut mențiunea Macmillan Prize (Londra, 2014) și Premiul II la V & A Illustration Award (Londra, 2015).

Robert Șerban: Care-i rostul artei pe care o faceți? De ce și pentru cine? Până când?

Dan Ungureanu: Ilustrez cărți pentru copii, și nu numai, pentru plăcerea mea. Mă agăț de un fir narativ existent, sau creez unul, ca să am un cadru pentru amintirile mele, pentru ceea ce văd în jurul meu, pentru ce iese din vârful creionului. Nu cred că meseria asta are o vârstă de pensionare, pentru că nu încetezi să privești și să încerci să înțelegi ce se întâmplă în jurul tău.

R.Ș.: Un artist trebuie să-și găsească o cale a sa pe care, apoi, să o urmeze, sau, dimpotrivă, trebuie să părăsească imediat drumul găsit și să pornească în căutarea altuia, ce oferă alte perspective, provocări diferite, un nou… drum? Artistul e în acord cu sine ori în răspăr cu sine? Dumneavoastră cum credeți că sunteți?

D.U.: Punerea în acord cu spiritul textului pe care îl ilustrez este foarte importantă pentru mine. Se întâmplă pe parcursul a două luni să trec, de la un text pentru copii, la o nuvelă grafică despre viața în orfelinate și instituții pentru persone cu dizabilități, trecând prin câteva ilustrații pentru un editorial despre Simona Halep. Nu numai tehnica se schimbă de la un proiect la altul, ci și abordarea, așa că fiecare proiect început este o nouă provocare ce nu lasă loc pentru autosuficiență și repetiție. Asta iubesc cel mai mult la munca mea — faptul că nu mă pot plictisi de ceea ce fac, pentru că tot timpul fac ceva nou.

R.Ș.: Dacă propriul copil v-ar întreba artist sau IT-ist?, ce răspuns i-ați da? Cum ați argumenta răspunsul?

D.U.: Decizia de a urma această meserie mi-a aparținut întru totul, fiind susținut de părinți. Nu cred că pot proceda diferit cu copilul meu. Mi s-ar părea nedrept și meschin. Satisfacția și siguranța materială sunt doar aspecte discutabile într-o astfel de problemă.

R.Ș.: „Omul a câștigat realitatea și a pierdut visul”, spunea scriitorul Robert Musil. Ce raporturi aveți cu lumea în care trăiți și cum îmblânziți — dacă e cazul — realitatea? La ce visați? Ce vis ați dori să vi se împlinească?

D.U.: Realitatea care mă interesează este cea a omului normal de lângă noi. Mă interesează cât de mult ne înțelegem unii pe alții și cât de bine ne cunoaștem pe noi înșine. Visez să devin un bun sociolog și să pot transpune în ilustrațiile mele ceea ce observ în realitatea înconjurătoare. Astfel, îmi imaginez că privitorul va deveni mai sensibil la ce se întâmplă în jurul său.

R.Ș.: Cât de des vă priviți în oglindă? Vă place ce vedeți?

D.U.: Mă autoevaluez prin lucrările mele, pentru că acolo sunt eu. În oglindă văd doar o formă care conține niște lucruri. Prefer să mă caut în lucrări mai vechi și să mă înțeleg prin acestea.

(Interviul face parte din proiectul In.Fuzion#1, realizat de Montage și susținut de Primăria București. Parteneri: Muzeul Național al LiteraturiiRomâne și Centrul Cultural Palatele Brâncovenești)

LĂSAȚI UN MESAJ