Tot la nivel de discuții. Primăria Timișoara și CJ Timiș lucrează la ideea noului stadion și a noii săli polivalente

88
Stadionul "Dan Paltinisanu" a intrat în cel de-al 57-lea an de existență.

Consiliul Județean Timiș și Primăria Timișoara lucrează împreună pentru ca noul stadion și noua sală polivalentă să fie realizate cât mai rapid. Președintele CJ Timiș, Alin Nica, a declarat, la Radio Timișoara, că a avut o întâlnire de lucru cu primarul Dominic Fritz în acest sens.

“Pe lângă realizarea efectivă a obictivelor de investiții, întreaga zonă trebuie regândită din punct de vedere urbanistic, iar aici e nevoie de o coordonare între județ și municipiu, pentru ca rețeaua de drumuri să fie reconfigurată astfel încât să facă față afluxului de persoane în cazul organizării de evenimente, parcarea comună a celor două obiective să aibă capacitatea necesară pentru a primi spectatorii inclusiv la organizarea simultană a unor evenimente și alte chestiuni care țin de sincronizarea administrativă pe relația cu autoritățile centrale, astfel încât cele două de investiții să se realizeze într-un timp cât mai scurt”, spune președintele CJ Timiș.

LĂSAȚI UN MESAJ