Topul Firmelor din Județul Timiș, la o nouă ediție „virtuală”

81

Având în vedere actualulul context pandemic, Gala Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș se va organiza în format on-line și se va transmite în premieră în seara zilei de 19 noiembrie, pe posturi regionale de televiziune și rețele de socializare.

În vederea filmărilor pentru ceremonia de premiere, CCIA Timiș invită firmele laureate la Centrul Regional de Afaceri (Bvd. Eroilor de la Tisa nr. 22), în perioada 25-29 octombrie 2021, orele 11.00-16.00, unde, într-un cadru festiv, fiecare laureat în parte va urca pe scenă pentru înmânarea diplomelor și distincțiilor.

Topul judeţean al firmelor se realizează de către Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, pe baza unei metodologii unice și unitare la nivel național care îmbină criterii de eligibilitate ce țin de activitatea desfășurată în exercițiul financiar precendent.

Topurile sunt structurate pe 7 domenii de activitate (Cercetare – Dezvoltare şi High – Tech; Industrie; Agricultură, Silvicultură, Pescuit; Construcţii; Servicii; Comerţ; Turism), grupe de activitate (conform codului CAEN) și 5 clase de mărime (Microîntreprinderi, Întreprinderi mici, Întreprinderi mijlocii, Întreprinderi mari, Întreprinderi foarte mari).

Clasamentul pentru anul 2020 reunește 11.214 firme care au îndeplinit criteriile de eligibilitate, dintr-un număr de 33.995 care au depus bilanţul contabil în termen legal.

Dintre acestea, 1.793 firme au reuşit să se claseze pe locurile I, II şi III, structurate pe domeniu, grupă de activitate şi clasă de mărime a întreprinderii, determinate prin ordonarea descrescătoare a punctajului total. De asemenea, 160 firme vor fi distinse cu Trofeul de Excelenţă pentru clasarea pe unul din primele trei locuri ale Topului  în ultimii zece ani. Totodată, vor fi acordate premii și distincții speciale pentru realizări de excepție.

Confirmarea participării la filmări și comunicarea datei și intervalului orar la tel.: 0728 069 281 sau e-mail: topulfirmelor@cciat.ro. Termen limită: 22 octombrie a.c.

Informații suplimentare sunt disponibile pe site-ul evenimentului: www.top.cciat.ro.