20.1 C
Timișoara
vineri 29 martie 2024
Acasă Blog Pagina 4274

Un cunoscut colonel din vestul țării a trecut în neființă

Cu adâncă durere în suflet, colectivul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Decebal” Hunedoara anunţă trecerea la cele veşnice a celui care a fost un bun camarad, prieten şi comandant, colonel (rz.) Petrişor Toderiţă JILIP.

Domnul colonel (rz.) Petrişor Toderiţă JILIP s-a născut în data de 02.01.1956 în localitatea Vulcan, judeţul Hunedoara. A urmat cursurile  Şcolii Militare de Ofiţeri Activi a M.A.I. în perioada 1977-1980, iar după absolvirea acestei instituţii de învăţământ a îndeplinit pe rând funcţiile de comandant de pluton, companie şi detaşament.

După o carieră de 26 ani în slujba ţării, la data de 30.08.2006, ofiţerul a trecut în rezervă.

Pe parcursul activităţii profesionale desfăşurate a obţinut rezultate bune şi foarte bune. A fost un ofiţer obiectiv, corect, de înaltă ţinută morală, manifestând tact, discernământ şi autocontrol atât în relaţiile de serviciu, cât şi în societate. Pentru calităţile de care a dat dovadă a fost apreciat deopotrivă de subordonaţi, comandanţi, precum şi de societatea civilă. Pentru toate acestea numele ofiţerul şi denumirea  structurii de jandarmi conduse, Detaşamentul 3 Jandarmi Petroşani, au devenit sinonime.

Personalitatea domnului colonel (rz) Petrişor Toderiţă JILIP va rămâne un reper pentru întreg colectivul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Hunedoara.

Drum bun, domnule colonel…Dumnezeu să vă aibă în paza Sa!

sursa: hunedoaralibera.ro

Tânără de 19 ani din vestul țării, tâlhărită. Suspectul a fost ARESTAT!

0

În data de 25.04.2018, poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale Deva au reuşit, în urma cercetărilor efectuate, să identifice un tânăr în vârstă de  28 de ani, din municipiului Deva, cu privire la care au stabilit că, în seara zilei de 24.04.2018, i-a sustras, folosind acte de violenţă, unei tinere în vârstă de 19 ani, din Deva, un telefon mobil și 200 de lei, în timp ce se aflau la domiciliul tinerei.

Tânărul a fost prezentat, în cursul zilei de ieri, Judecătoriei Deva, care a emis, pe numele acestuia, un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 zile, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.

Cel în cauză a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Poliției Municipiului Deva.

Sursă: hunedoaralibera.ro

I-a fost rău la volan și a făcut ACCIDENT! Camioneta pe care o conducea s-a RĂSTURNAT

0

Camioneta pe care o conducea un bărbat pe o șosea din județul Arad a ieșit de pe drum și s-a răsturnat.

Accidentul a avut loc în localitatea Joia Mare. Potrivit primelor informații, șoferului, un bărbat din Bonțești, i s-a făcut rău la volan, motiv pentru care a pierdut controlul autovehiculului și a făcut accident. Camioneta cu numere de Alba a fost grav avariată.

Echipaje ale SMURD s-au deplasat la fața locului, iar bărbatul a fost dus la spital pentru îngrijiri medicale.

Sursă: newsar.ro

Pachet suspect, detonat într-un oraș din vestul țării! (FOTO)

0

Un pachet suspect a fost detonat, miercuri seară, în Parcul 1 Decembrie din Oradea. Este vorba despre o geantă sport, de culoare neagră, descoperită de jandarmi la aproximativ la 5-6 metri de Statuia Ostaşului Român din Parcul 1 Decembrie. Aceştia au sesizat Poliţia, care, la rându-i a anunţat Serviciul Român de Informaţii.

Platoul din jurul statuii a fost evacuat, iar geanta suspectă a fost verificată de specialiştii grupei pirotehnice din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale a IPJ Bihor.

Întâi, specialiștii au făcut un control vizual, apoi de mişcare, iar în final geanta a fost detonată în condiţii controlate. Bubuitura a făcut să răsune tot parcul.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul Alina Dinu, a declarat pentru BIHOREANUL că „geanta nu a prezentat pericol din punct de vedere pirotehnic”. Altfel spus, nu conţinea niciun material exploziv. Totuşi, poliţiştii au fost nevoiţi să o detoneze, pentru că așa prevede procedura în asemenea cazuri.

În situaţia în care pachetul ar fi fost unul periculos, acesta ar fi fost ridicat şi transportat în condiţii speciale, într-o zonă sigură.

Sursă: ebihoreanul.ro

Autobuz mistuit de flăcări, în vestul țării | Video

În cartierul Alfa, din Arad a luat foc un autobuz. Autobuzul arde pe strada Barbu Lăutaru, după sensul giratoriu către cartier.

Din fericire nu există victime, iar la fața locului s-a deplasat un echipaj al ISUJ pentru combaterea focului.

Deocamdată nu se știe care a fost cauza producerii incendiului, dar se pare că explozia a spart geamurile unui apartament.

Revenim cu amănunte.

UPDATE: Din primele informații, incendiul s-a produs pe fondul frecării mecanice la o roată blocată

Sursă: specialarad.ro

Atenţie, şoferi! A demarat şantierul din Piața Mărăşti

Şoferii care au circulat, joi, prin Piaţa Mărăşti, au avut parte de o surpriză. Muncitorii şi-au făcut apariţia în sensul giratoriu şi au început săpăturile. Lucrările vizează lărgirea carosabilului la 3 benzi.
Primarul Nicolae Robu a promis încă din 2017 că va lărgi sensul giratoriu, dar lucrările nu au început decât acum. Momentul nu a fost ales întâmplător. Reprezentanţii Societăţii de Drumuri Municipale, firmă care se ocupă de lucrare, spun că muncitorii vor sta pe şantier şi în minivacanţa de 1 Mai, profitând de traficul foarte redus ce se preconizează în aceste zile. Momentan nu se ştie cât timp se va lucra aici, dar cu siguranţă circulaţia rutieră va avea de suferit o perioadă.

Noi vești despre vârsta de pensionare, în România

Veste importantă pentru pensionari. O propunere legislativă pentru modificarea şi completarea art. 53 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, ce a fost înregistrată de curând la Senat pentru dezbatere.

Potrivit proiectului de lege, vârsta de pensionare va putea fi aceeași pentru toți angajații din România, indiferent de sex. Astfel, femeile vor avea posibilitatea amânării momentului. Acestea pot opta pentru a ieși la pensie la vârsta de 65 de ani. Acest lucru se va face la cerere.

Pentru a intra în vigoare, proiectul trebuie să fie adoptat de cele două camere ale Parlamentului, promulgat de președinte și urcat în Monitorul Oficial.

Conform avocat.net, un alt proiect de act normativ care vizează modificarea vârstei de pensionare a fost adoptat de Parlament, iar pentru a se aplica, acesta mai trebuie doar promulgat de șeful statului și publicat în Monitorul Oficial. Acest proiect vizează doar vârsta de pensionare a medicilor și stabilește ca aceștia să se poată pensiona, indiferent de sex, la vârsta de 67 de ani.

sursa: bugetul.ro

Supraimpozitare pentru 115 proprietari de imobile din Timișoara

Polițiștii locali continuă verificarea proprietarilor de imobile, persoane fizice sau asociații, de pe raza Timișoarei pentru a-i înștiința cu privire la reabilitarea clădirilor pe care le dețin. Majoritatea dintre clădirile degradate sunt amplasate în zona istorică a Timișoarei.

”Astfel, în urma verificărilor efectuate de polițiștii locali, au fost întocmite de la începutul acestui an un număr de 115 procese verbale de constatare proprietarilor de imobile istorice care nu le-au întreținut, numai în cursul zilei de ieri fiind aplicate 14 procese verbale.”, transmit reprezentanții Poliției Locale Timișoara.

Potrivit Legii 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, proprietarii de astfel de clădiri sunt obligați să efectueze lucrări de conservare, consolidare, restaurare, reparații, întreținere în condițiile legii și cu respectarea pașilor de obținere a autorizațiilor prevăzuți în actul normativ.

În situațiile de acest gen, sancțiunile sunt între 4000 și 8000 lei.

Clădirile pentru care se va impune supraimpozitarea sunt situate pe str. E. Ungureanu, E. De Savoya, 16 Decembrie, Ady Endre, 1 Decembrie, 3 August 1919, Romanilor, Dacilor, L. Blaga, Anton Pann, Stefan cel Mare, Mărășești, C. Negruzzi, Proclamația de la Timișoara, Gh. Lazăr, A. Seiler, F. Grisellini, Piața Traian, A. Mocioni etc.

În toate cazurile constatate polițiștii locali au întocmit dosare care au fost înaintate către comisia mixtă constituită la nivelul Primăriei Timișoara în vederea supraimpozitării. Acțiunile continuă și în perioada următoare.

Protecție pentru berzele din Timiș și Caraș-Severin. Ce se montează la cuiburile păsărilor

0

Zăpada nici nu era topită în Banat, când păsările călătoare, printre care şi berzele, s-au întors la vechile lor cuiburi. Pentru a avea pe viitor o protecţie mai buna, Societatea E-Distribuţie Banat va instala, anul acesta, 39 de suporturi metalice pentru protejarea cuiburilor de barză aflate pe stâlpii reţelelor electrice din judeţele Timiş şi Caraş Severin.

După cum se ştie, berzele îşi fac cuiburile pe stâlpii companiei de electricitate Enel, iar cei de la societatea de distribuție s-au gândit să protejeze cuiburile acestora, şi pe puii lor, pentru a nu ajunge la fire, fiind astfel în pericol de electrocutare. Măsura va fi utilă și pentru prevenirea avariilor, dar şi reducerea intervențiilor în reţea cauzate de prezenţa păsărilor și a cuiburilor.

Au fost deja montate câteva suporturi în localităţile Soca, Brestovăț, Rovinița Mare, Percosova, Șemlacu Mare, Greoni și Rusca Teregova, restul urmând să fie amplasate la toamnă, când păsările vor pleca şi cuiburile rămân goale, pentru a se putea interveni.

Acest demers a început în 2010, până în prezent fiind instalaţi peste 700 de suporţi, iniţiativa făcând parte dintr-un proiect mai amplu al operatorului de distribuţie care vizează identificarea zonelor cu potenţial ridicat de pericol prin electrocutare pentru păsări. Până în prezent au fost identificate peste 1.000 de cuiburi de barză, cele mai multe în zona Banat: 445 în judeţul Timiş şi 253 în judeţul Arad.

Mihaela Păunescu

Bani pentru mămicile din Banat! Cum pot intra în posesia lor

În luna decembrie a anului trecut, consilierii reşiţeni au aprobat o hotărâre prin care proaspetele mămici vor primii 500 de lei pentru noii-născuţi. Totul bine şi frumos, dar acea hotărâre prevedea că termenul în care se depun actele pentru a beneficia de aceşti bani era de 30 de zile. Pentru că s-au confruntat cu probleme, în urmă cu două zile, pe masa consilierilor a ajuns o nouă hotărâre prin care acest termen se măreşte la 90 de zile. Mai mult decât atât, toţi cei care au devenit părinţi începând cu data de 20 decembrie 2018 şi până astăzi, pot să depună cereri pentru a intra în posesia sumei de 500 de lei.

Dosarul trebuie să conţină o cerere tip ce se va depune la Direcţia de Asistenţă Socială, împreună cu actul de identitate al părinţilor, certificatul de naştere al copilului şi biletul de ieşire din spital. Aşa cum reiese din hotărârea consiliului, condiţiile de acordare sunt ca cel puţin unul dintre părinţi să aibă domiciliul în municipiul Reşiţa de cel puţin doi ani. De aceleaşi dprepturi dispun şi reşiţenii care adoptă.

sursa: argument-cs.ro