9.1 C
Timișoara
joi 25 aprilie 2024
Acasă Blog Pagina 3953

Un cunoscut preot din vestul țării s-a stins!

0

Era cunoscut atât în judeţul Arad, cât şi în municipiu. Un om vesel mereu cu zâmbetul pe buze şi cu o vorbă bună la el. Aşa poate fi descris părintele Ioan-Sorin Ciurlea care a murit astăzi după ce a fost în comă câteva zile.

Acesta a plecat în excursie în Delta Dunării şi deodată i s-a făcut rău. El a fost şi cel care a sunat la 112. A reușit să se deplaseze pe picioarele sale până la ambulanța, apoi și-a pierdut cunoștința și a intrat în comă. A fost transportat la spital la Tulcea, iar astăzi a murit. Încă nu s-a stabilit un diagnostic.

„Părintele Ioan-Sorin Ciurlea, preot în Parohia Conop, Protopopiatul Lipova, a încetat din viață, astăzi, 11 septembrie 2018, la vârsta de 62 de ani. Părintele Ioan-Sorin Ciurlea s-a născut la data de 24 noiembrie 1956, în localitatea Gothatea, Jud. Hunedoara.

A absolvit Institutul Teologic de grad universitar din Sibiu (1982) și Facultatea de Istorie din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (2008).

Din anul 1988 a fost parohul bisericii ortodoxe din Conop, Protopopiatul Lipova.

Ierarhii, preoții și credincioșii din Arhiepiscopia Aradului se roagă Bunului Dumnezeu să-i așeze sufletul împreună cu drepții și să dăruiască mângâiere membrilor familie îndoliate”, este mesajul transmis de Biroul de presă al Arhiepiscopiei Aradului.

sursa: ziardearad.ro

Atenție șoferi! Se lucrează din nou pe drumul de Coșava

0

Drumul de Coșava, cum a ajuns să fie cunoscut în vestul țării DN68A, intră, din nou, în reparații. Un constructor a fost angajat pentru a repara miile de gropi care se formează mereu aici.

Muncitorii și utilejele ies pe teren, miercuri, 12 septembrie și vor executa reparații cu mixture asfaltică pe 8 kilometri, între localitățile Coșava și Coșevița.

”Echipele antreprenorului vor executa lucrări numai pe timpul zilei, cât permite lumina naturală. Conducătorii auto sunt rugaţi să respecte restricţiile de circulaţie instituite și semnalizarea rutieră temporară, să manifeste înțelegere, răbdare și disciplină în trafic, lucrările fiind făcute pentru a îmbunătăți condițiile DN 68A, în cadrul campaniei de pregătire a drumurilor pentru sezonul de iarnă”, trasnmite DRDP Timișoara.

Lucrările aici vor dura câteva săptămâni. De asemenea, continuă munca și pe centura Timișoarei, în această săptămână. Se aștern straturile rutiere foarte subțiri. Din acest motiv, viteza de deplasare pe acest sector este limitată la 40 km/h, iar depășirea este interzisă, existând riscul de împroșcare cu cribluri. Zonele cu restricții sunt semnalizate prin indicatoare rutiere.

Crimă oribilă comisă de un refugiat! Femeie incendiată într-o vilă

0

Un refugiat sirian care locuia temporar într-o vilă din cartierul Militari din București a fost reținut pentru 30 de zile fiind suspectat că ar fi ucis și incendiat pe femeia care făcea menajul în locuință.

Mohamed Milad, un refugiatr sirian, a fost reținut, aseară, de polițiști, fiind suspectat că a ucis-o pe femeia care lucra ca menajeră într-o vilă din Militari, cel mai probabil, pentru a se răzbuna pe fiica proprietarilor, oameni de afaceri din Capitală, potrivit libertatea.ro

Camerele de supraveghere stradale l-au surprins de mai multe ori vizitând vila din cartierul Militari, aparţinând unor oameni de afaceri, unde, acum trei nopţi, o femeie a fost găsită ucisă şi incendiată.

Tânărul de 32 de ani era un apropiat al fiicei proprietarilor, spun surse din anchetă. Ar fi vizitat-o pe aceasta şi în noaptea crimei.

Sirianul şi-a păcălit prietena că pleacă, însă nu a fost aşa. S-a ascuns în curte după un pom, iar apoi a dat buzna în casă peste menajeră.

Cât timp sirianul a stat ascuns, fiica proprietarilor a părăsit casa, plecând la mare.

Bărbatul ar fi rămas singur cu menajera de 44 de ani care locuia la subsol.

Oribila crimă a fost descoperită chiar de soţul femeii ce avea doar 44 de ani. Acesta şi-a găsit soţia într-o baltă de sânge, iar un incendiu izbucnise de la subsol. Pe trupul incendiat al victimei, legiştii au găsit urme de violenţă.

sursa: evz.ro

Dezbatere pentru complexul ce se va înălța lângă Primăria Timișoara

0

Proiectul imobiliar de pe terenul fostului liceu de arte plastice rămâne în vizorul autorităților. Pentru a fi siguri că toată lumea e mulțumită și pentru a respecta legea, Primăria Municipiului Timişoara va organiza miercuri 26 septembrie 2018, începând cu ora 13.00, la sediul municipalităţii, în Sala Consiliului Local al municipiului Timişoara de la etajul I, o dezbatere publică pe marginea proiectului de construire a unui ansamblu urban pe CD Loga.

Dezbaterea publică va fi organizată la solicitarea Ordinului Arhitecților din România – filiala Timișoara, înregistrată cu nr. UR2018-014845/06.09.2018, respectiv UR2018-014920/07.09.2018, în conformitate cu art. 60 – 62 din H.C.L. nr. 140/2011, modificat prin H.C.L. nr. 183/2017 privind aprobarea Regulamentului local de implicare a publicului în elaborarea sau revizuirea planurilor de urbanism si amenajare a teritoriului, etapa 2 – etapa elaborării propunerilor PUZ şi RLU aferent, de informare şi consultare a publicului.

Va fi supusă discuţiilor următorul material:

1. P.U.Z. – ”MIXED USE – ZONA CENTRALĂ. Construire clădiri cu funcțiuni mixte: locuire colectivă, activități administrative de administrarea afacerilor, financiar – bancare, comerciale (tertiare), culturale, de turism, parcaj colectiv public si privat”, Bd. Mihai Eminescu nr. 2 – bd. C.D. Loga nr. 3, Timişoara, beneficiar SC SC STUDIUM GREEN SRL, proiectant S.C. START S.R.L..

La dezbatere sunt aşteptate să participe toate persoanele interesate. Materialele pot fi vizualizate pe site-ul www.primariatm.ro, la rubrica „Planuri urbanistice supuse dezbaterilor publice”.

În piața din Calea Girocului pericolul vine din cer! Foto – Video

0

Despre starea piețelor timișorene s-a tot vorbit până acum în nenumărate rânduri. Și rare ori a fost de bine. Dacă se fac eforturi pentru a merge totul bine acestea nu prea se văd și lumea este în continuare nemulțumită.

Printre nemulțumirile negustorilor ce vin să-și vândă marfa sunt multe. Taxele, ce în opinia lor, sunt exagerat de mari. Și în schimbul ei nu primesc mai nimic. Condițiile de curățenie ar fi altă mare hibă din piețe.
Dacă nici în cele câteva mari piețe ale orașului nu prea sunt motive de laudă, treaba stă chiar și mai dezastruos în cele mici, ascunse în cartiere unde nimeni nu trece să mai vadă care este situația.

Din piața ascunsă după blocuri, ca în versurile tâmpe ale unei trupe ce era cândva la modă, curățenia este un lucru cam necunoscut. Este, în cazul acesta, vorba despre Calea Girocului. În cartier oricum nu există alt loc de aprovizionare cu produse agroalimentare de la producători, așa că se se aplică principiul că „e bine și așa”.

Produsele destul de frumoase și de calitate sunt ascunse sub folii de plastic. Nu este o nouă modă. Este simpla necesitate de a proteja marfa. Comercianții se plâng de stolurile de porumbei ce survolează toată piața. Din zborul în formație asemenea unor escadrile de bombardiere, lansează bombe ecologice ce pătează tot. Ori stau la odihnă, ori zboară, la fel de bine țintesc cu găinaț asupra mărfurilor puse pe mese.

O doamnă ce vinde flori le ține ascuse sub folii de abia se pot vedea.
Oare ce poate fi mai ciudat decât să mergi la deschiderea anului școlar și să oferi învățătoarei un buchet de suave flori asezonate cu mai puțin suave pete de găinaț, fie el și de porumbei.

Doamnele ce vând în piața „din Girocului” ar aprecia foarte mult dacă cei ce vin să le ia taxa ar avea în dotare câte o plasă de prins păsările sau una din deja celebrele aparate cu ultrasunete ce ar speria zburătoarele. Sau cel puțin așa se spune.

Aquaparkul de 20 milioane de euro face încasări uriașe! Românii stau la coadă să intre aici

0

Complexul Wellness Termal Nymphaea, o investiţie de peste 20 mil. euro realizată de primăria Oradea şi administrată de Administraţia Domeniului Public, a ajuns în cel de-al doilea an de la deschidere la încasări de 20,7 mil. lei (aproximativ 4,5 mil. euro), în creştere cu aproximativ 28% faţă de primul an de funcţionare, potrivit unui comunicat al municipalităţii din Oradea.

’’Dacă în primul an de funcţionare au fost înregistrate încasări de 16,2 milioane de lei şi un număr de 318.000 de vizitatori, deja în al doilea an, valoarea încasărilor a ajuns la 20,7 milioane de lei, în timp ce numărul vizitatorilor a crescut la peste 350.000 de persoane’’, a declarat Liviu Andrica, directorul Administraţiei Domeniului Public Oradea.

Luna august 2018 este cea mai bună lună a aquaparkului, fiind înregistrate încasări de 5,1 milioane lei (peste 1 milion de euro) şi un număr de peste 80.000 de vizitatori. Pentru a satisface numărul mare de cereri, a fost mărită capacitatea aquaparkului, de la 1.850 de persoane la 2.100 de persoane pe timpul verii, iar începând de la 1 octombrie până la începerea sezonului estival, de la 600 la 800 de vizitatori.

Tarifele de acces pentru o zi în aquaparkul Nymphaea sunt de 50 de lei pentru adulţi, respectiv de 40 de lei pentru elevi şi pensionari. Aquaparkul din Oradea are 10 tobogane, 15 bazine de înot şi relaxare, 6 saune, saloane de masaj, baie turcească, terenuri de sport şi restaurante.

Complexul Wellness Termal Nymphaea a fost realizat prin parteneriat public-privat, fiind cel mai mare aquapark din vestul ţării, pe o suprafaţă de 7 hectare. Lucrările la complexul Wellness Termal Nymphaea au început în luna februarie 2015. Proiectul a fost finanţat prin fonduri europene, respectiv prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, iar lucrările au fost executate de compania KESZ EPITO ES SZERELO Zrs Szeged – Sucursala Cluj Napoca. Valoarea totală a investiţiei a fost de peste 20 de milioane de euro.

sursa: zf.ro

Grav accident! S-a izbit de un stâlp de beton al rețelei electrice. Care este starea șoferului

0

Accident grav, marţi, la Topa de Criş, unde un bihorean din comuna Borod a intrat cu maşina în stâlp de pe marginea drumului.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul Alina Dinu, tragedia s-a produs la 13.52, pe DN1.

Şoferul, un bărbat în vârstă de 60 ani, aflat la volanul un VW Passat, circula pe direcţia Oradea-Cluj când a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a părăsit partea carosabilă, izbindu-se frontal de stâlp din beton de susţinere a reţelei electrice, de pe partea dreaptă a direcţiei sale de deplasare.

„În urma accidentului, şoferul a suferit leziuni pentru îngrijirea cărora a fost transportat la spital”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei.

Şoferul, încarcerat între fiarele maşinii, a fost scos cu greu de pompierii din Aleşd şi transportat la Unitatea de Primire a Urgenţelor din Spitalului Clinic Judeţean din Oradea.

Starea bihoreanului este extrem de gravă. „Este instabil, a suferit politraumatisme, este în stare critică”, a explicat purtătorul de cuvânt al UPU-SMURD Bihor, Alexandru Mateoc.

sursa text si foto: ebihoreanul.ro

Butoaie cu miere și… surprize! Descoperirea polițiștilor de frontieră de la vama Nădlac Video

0
O nouă captură pentru polițiștii de frontieră din vestul țării! În noaptea de luni spre marți ei au descoperit zeci de migranți ascunși într-o mașină de marfă, în încercarea de a trece vama în Ungaria.
La punctul de trecere a frontierei Nădlac au fost prinse 53 de persoane din Irak, Iran şi Palestina care au încercat să iasă ilegal din ţară, ascunse în interiorul unui automarfar încărcat cu butoaie cu miere de albine.
Autovehiculul era condus de un cetățean roman de 46 de ani, iar mașina era și ea înmatrculată în România. Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, miere de albine pentru o societate comercială din Germania.
Procedându-se la exploatarea datelor din analiza de risc specifică, poliţiştii de frontieră cu sprijinul colegilor din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara au efectuat un control amănunţit asupra mijlocului de transport. Astfel, în interiorul camionului au fost descoperite ascunse 53 de persoane, dintre care 32 bărbaţi, 5 femei şi 16 minori, adulţii având vârste cuprinse între 18 şi 44 de ani, iar copiii între 9 luni şi 17 ani. Cu ocazia verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt cetăţeni din Irak, Iran şi Palestina, majoritatea solicitanţi de azil în ţara noastră”, spun polițiștii.
https://www.youtube.com/watch?v=sZeZRx6xX4g&feature=youtu.be
La cercetări, migranții au declarat că doreau să ajungă într-un stat din vestul Europei, iar şoferul român a susţinut că nu avea cunoştinţă despre faptul că persoanele în cauză sunt ascunse în interiorul mijlocului de transport.

 

Nu le reparăm, ci le ascundem! Plasă de protecție pe bijuteriile arhitecturale degradate ale Timișoarei

Clădirile degradate din Timișoara, în special cele din zona istorică, vor dispărea. Nu pentru că s-ar face lucrări de restaurare și reparații, ci pentru că autoritățile vor să le ascundă sub plase de protecție.

Sătul să vadă panglici galbene peste tot în oraș, primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a venit cu o nouă idee năstrușnică: îi obligă pe proprietari să instaleze plase de protecție pe fațadele care pot pune în pericol viața trecătorilor.

„Voi propune Consiliului Local o hotărâre prin care toți proprietarii de clădiri care arată rău să fie obligați ca până la începerea lucrărilor să-și pună plase de protecție, care să asigure siguranța trecatorilor și să dea un aspect acceptabil. Plasa să aibă ca desen viitoarea fațadă. Nu avem nicio lege care să ne interzică să facem așa. Trebuie să impunem măsuri de securitate. Este inadmisibil să vedem panglici galbene peste tot. Ajungi să nu mai poți folosi domeniul public”, a declarat Robu.

Anul acesta, peste 100 de proprietari din oraș au fost amendați pentru că nu au întreținut sau reparat fațadele caselor lor. De asemenea, alți 300 de primit procese verbale de constatare și riscă să plătească supraimpozit de anul viitor.

Zeci de mii de doze de vaccin antigripal ajung în Timiș

Toamna se numără… gripele! Cum sezonul de îmbolnăviri a început deja, Ministerul Sănătății se pregătește să trimită în țară dozele de vaccin necesare pentru a limita apariția gripelor de sezon.

În acest an, 1 milion de doze de ser antigripal vor fi utilizate pentru imunizarea populației. În județul Timiș vor ajunge 27.000 de doze, așa cum a cerut Direcția de Snătate Publică. Dozele vor fi distribuite la cabinetele medicilor de familie din județ, aici fiind așteptați timișenii pentru imunizare.

Serul va fi distribuit în 15 septembrie. Cele un million de doze au fost cumpărate cu 11,2 milioane de lei.

“Am luat toate măsurile astfel încât anul acesta să nu mai avem întârzieri în asigurarea vaccinului gripal. Achiziția se realizează în baza unui Acord – Cadru încheiat pe o perioadă de 2 ani și astfel reușim să asigurăm aprovizionarea la timp și să demarăm campania de vaccinare în beneficiul celor care au nevoie de acest tip de prevenție”, a declarat ministrul Sănătății, Sorina Pintea.

Campania de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătăţii împotriva gripei de sezon vizează reducerea la maximum a îmbolnăvirilor prin gripa de sezon. Ea se va derula în cadrul cabinetelor medicilor de familie şi în unităţi sanitare cu paturi, iar beneficiarii sunt persoanele cu risc ridicat de îmbolnăvire, mai precis personalul medical, persoane cu vârsta peste 65 de ani, una dintre categoriile cele mai expuse la viroze respiratorii, persoane cu boli cronice, în special boli respiratorii și cardiovasculare, boli metabolice, copii și bătrâni instituționalizați, personal medical, gravide.

Odată cu venirea toamnei, specialiștii recomandă populatiei să respecte cu strictețe regulile de igienă personală necesare pentru evitarea îmbolnăvirii. Spălarea cu apă şi săpun a mâinilor, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse sunt esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii, şi în special prin gripă.