15.1 C
Timișoara
vineri 29 martie 2024
Acasă Blog Pagina 3827

Situație scandaloasă la o clinică medicală din Timișoara! Situația unui medic sârb care lucrează aici

0

Miksa Loredan, un tânăr sârb, medic rezident în anul I la specialitatea Otorinolaringologie (ORL) la Spitalul Municipal de Urgență din Timișoara, este plătit de statul român cu o bursă de doar 80 de euro pe lună, acordată de Ministerul Educației. „În condițiile în care medicii români pleacă din tară, pentru noi, medicii care dorim să rămânem și pe viitor în România, ar trebui găsite soluții”, spune Miksa Loredan. Cazul a fost semnalat de senatorul USR Adrian Wiener, membru al Comisiei de Sănătate din Senat, care a adresat o interpelare pe această temă Ministerului Sănătății, în care reclamă „un caz flagrant de discriminare și inechitate” a medicilor rezidenți, etnici români din afara țării, ce nu sunt remunerați precum colegii lor români.

Potrivit grilei de salarizare a medicilor în anul 2018, un medic român, rezident în anul I, avea, înaintea creșterilor salariale din sistemul sanitar din primăvara acestui an, un salariu brut de 2.769 de lei și poate ajunge, după majorările salariale, la 5.700 de lei brut.

Medicul rezident Miksa Loredan a depus un memoriu la Ministerul Sănătății, la care nu a primit răspuns.

Textul memoriului:
 
„Buna ziua!
Numele meu este Miksa Loredan, sunt cetățean sârb și medic rezident anul 1 la specialitatea Otorinolaringologie – Spitalul Municipal de Urgenta din Timișoara.
Doresc să vă povestesc astăzi o situatie cu care probabil nu v-ati mai întâlnit. Sunt născut în Serbia, in fostul Banat Sârbesc al Romaniei, sunt etnic român, la fel si familia mea. Liceul l-am facut in Serbia, în limba română apoi m-am inscris la Facultatea de Medicina și Farmacie „Victor Babeș” din Timisoara, specializarea Medicină Generală. După ce am absolvit facultatea, in toamna anului trecut, m-am înscris la concursul de rezidențiat pe locurile de etnici români din Serbia scoase la concurs de Ministerul. Am dat examenul de Rezidențiat la fel ca și colegii mei cetățeni romăni, am obținut punctaj suficient de mare încât să îmi aleg specialitatea dorită, respectând aceleasi condiții de concurs ca și colegii mei concurenți. Cu toate acestea, „salariul” meu care este de fapt o bursă acordată de Ministerul Educatiei este de aproximativ 80 euro/luna. O sumă mizeră cu care nu mă pot intreține si care nu este demnă de un medic rezident. Nu cer nimic altceva decât ceea ce mi se cuvine, drepturi egale si remunerație pentru munca si reponsabilitatea, care este egală cu cea a colegilor mei cetățeni români. În situația mea sunt mulți alți medici rezidenți, etnici români, oameni care iubesc România și care iși doresc să practice medicina și pe viitor în această țară. In condițiile în care medicii români pleacă din tară, pentru noi medicii care dorim sa rămânem și pe viitor in România ar trebui găsite soluții.
Medic
Va rog așadar, sa vă interesați despre această situatie care se petrece in Romania si sa gasiti o solutie prin care medicii rezidenți etnici romani care sustin examenul de rezidentiat in conditii egale cu medicii cetateni romani sa fie remunerati corect. În orice altă tară din Uniunea Europeană medicii rezidenți primesc salariu pentru munca depusă, cu atât mai mult dacă sustin si promovează un examen pentru intrarea în rezidențiat.
Aștept cu interes răspunsul dumneavoastră!
Va multumesc frumos!

Cu respect, Miksa Loredan!”

Ministerul Sănătății nu are soluții

Senatorul USR Adrian Wiener, medic și fost manager al Spitalului Județean Arad, a depus, în luna septembrie, la Ministerul Sănătății, o interpelare în care solicită un răspuns din partea instituției la memoriul lui Miksa Loredan.

În răspunsul oferit de Ministerul Sănătății pe data de 12 octombrie și semnat de secretarul de stat Dan Dumitrescu se arată că „Solicitarea de transfer ca rezident pe loc, cu contract individual de muncă pe durată determinată, la o unitate sanitară din rețeaua Ministerului Sănătății, a domnului Miksa Loredan din Serbia, nu se încadrează în prevederile legale, ținând cont de faptul că acesta a candidat pe locurile cu bursă acordate de Ministerul Educației Naționale pentru românii de pretutindeni. Repartizarea acestor locuri s-a făcut pe baza unei clasificări distrincte a candidaților respectivi, similar cu a candidaților pentru ministerele cu rețea sanitară proprie. (…) În măsura în care domnul Miksa Loredan va îndeplini una din condițiile de cetățenie prevăzute de lege pentru a putea ocupa un loc/un post de medic rezident, cu încadrare cu contract individual de muncă pe durată determinată sau nedeterminată după caz, are posibilitatea de a se prezenta la un nou concurs de rezidențiat în urma căruia punctajul obținut să îi permită alegerea specialității dorite.”
Sediul Ministerului Sănătății

Miksa Loredan a promovat însă concursul de rezidențiat și a obținut punctajul necesar pentru alegerea specializării dorite în condiții similare cu ale colegilor români, însă munca sa nu este remunerată precum a rezidenților români, el primind doar o bursă de 80 de euro lunar.

Adrian Wiener: În loc să le creeze condiții pentru a rămâne și a practica medicina aici, statul român îi discriminează și îi exploatează

Senatorul USR Adrian Wiener, care a semnalat cazul în spațiul public și a solicitat explicații de la Ministerul Sănătății, spune că „Ceea ce am constatat reprezintă un caz clasic de discriminare. Un medic prestează aceeași activitate, are aceeași calificare precum colegii săi români, însă o face aproape gratuit, fiind nevoit să se întrețină cu ajutorul familiei sale, care îi asigură cele necesare traiului zilnic. Asta în condițiile în care în România se înregistrează o lipsă acută de medici, foarte mulți fiind plecați peste hotare. Vorbim de etnici români, care au absolvit facultăți de medicină din România, au accesat posturile de rezidenți prin concurs și nu sunt plătiți pentru munca depusă. În loc să le creeze condiții pentru a rămâne și a practica medicina aici, statul român îi discriminează și îi exploatează, proliferând astfel o formă de sclavie a secolului XXI.”

Adrian Wiener subliniază că „Din păcate, răspunsul primit de la minister nu prevede și o soluție pentru aceste situații inacceptabile” și promite că „Voi continua să fac presiuni, pentru ca cei responsabili să își asume măsuri concrete prin care să fie remediată această inechitate.”

Un medic român a plecat din țară la fiecare 6 ore până în 2017. Numărul celor care vor să plece s-a diminuat după majorările salariale

În România, un medic plecă din țară la fiecare 6 ore, arătau datele prezentate de Colegiul Medicilor la finalul anului 2016. Peste 14.500 de medici români au solicitat de la Colegiul Medicilor actele necesare pentru a putea profesa în afara ţării în perioada 2010-2016. La finalul anului 2016, peste 10.000 de medici români lucrau în Germania, Franţa şi Marea Britanie – cele mai importante 3 destinații alese de medicii români care părăsesc țara.

În domeniul asistenței medicale, scurgerea de creiere a devenit o reală urgență în România, profesioniștii calificați devenind din ce în ce mai greu de găsit, arată și un studiu al Băncii Mondiale , publicat în luna iulie de HotNews.ro. De exemplu, în 2017, rata de neocupare a locurilor de muncă în sectorul sănătății a fost mai mult decât dublă față de media economiei, arată studiul citat.

Practic, unul din patru medici a plecat să lucreze în străinătate. Între anii 2000 și 2013, numărul medicilor români care au părăsit țara a crescut cu peste 650 la sută, depășind 14.000 în 2013 (peste 25% din totalul medicilor români). Ca urmare, multe zone rurale sunt lăsate fără asistență medicală, agravând situația celor mai săraci români.

După majorările de salarii din primăvara acestui an, Colegiul Medicilor a anunțat că numărul de solicitări depuse de personalul medical care doreşte să profeseze în străinătate s-a redus cu 40%.
sursa: hotnews.ro

Bărbat din vestul țării reținut pentru șantaj și distrugere!

0

Polițiștii orașului Chișineu Criș au reținut ieri pentru şantaj şi distrugere un bărbat din Grăniceri. Bărbatul îşi ameninţa fosta iubită cerându-i 15.000 de euro.

„La data de 17 octombriea.c., sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe Lângă Judecătoria ChișineuCriș, polițiștii s-au sesizat din oficiu în cazul unei infracțiuni de șantaj comisă în formă continuată și distrugere. Din cercetări a reieșit că în cursul anului 2018, în baza aceleiași rezoluții infracționale, un bărbat de 33 de ani din Grăniceri, în mod repetat, exercitând amenințări și acte de violență asupra victimei de 38 de ani, i-ar fi pretins acesteia suma de 15.000 de euro. În urma presiunii exercitate de bărbat, victima i-ar fi înmânat șantajistului direct și prin intermediari, suma de 4.090 euro.

De asemenea, s-a stabilit că în cursul zilei de ieri, cel bănuit de comiterea șantajului și-ar fi continuat ”acțiunile” distrugându-i victimei o oglindă retrovizoare a autoturismului parcat pe raza localității ChișineuCriș”, a declarat Inspector principal de poliție Lorena Radu.

În bază probatoriului administrat, s-a dispus reținerea bărbatului de 33 de ani pentru 24 de ore.

Acesta va fi prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de șantaj și distrugere, fapte prevăzute și pedepsite de art. 207 și 253 C.P.

sursa: ziardearad.ro

Revoltă la o școală din Timișoara. Elevii au părăsit sălile de clasă

Aproape două sute de elevi de la Liceul Pedagogic „Carmen Sylva” din Timişoara au protestat spontan, joi, cerând „schimbarea” condiţiilor în care cei care au atins vârsta majoratului să poată ieşi din incinta şcolii în timpul programului.

În prezent, ei pot părăsi liceul doar în pauze şi în baza unui bilet de voie semnat de un cadru didactic, tocmai pentru a fi protejaţi.

Programul de şcoală este program de şcoală. Noi avem o legislaţie în vigoare, avem regulamente, acte normative care ne obligă să protejăm elevii, să avem grijă de securitatea lor în incinta şcolii. Noi răspundem de viaţa şi de siguranţa lor atâta cât timp ei sunt la şcoală„, a declarat presei inspectorul şcolar general al ISJ Timiş, Aura Danielescu.

Reprezentanţii Consiliului Judeţean al Elevilor Timiş, cei care au iniţiat protestul, susţin că ar fi „privaţi de drepturi fundamentale, cum ar fi dreptul elevilor majori de a părăsi incinta unităţii de învăţământ”.

Profesorii şi diriginţii nu sunt de acord cu revendicarea elevilor şi susţin că, deşi elevii ajung în clasa a XII-a şi au împlinit 18 ani, dacă are loc un accident, părinţii cer socoteală şcolii.

Dacă, ieşind din şcoală, unui elev ‘major’ i se face rău, este agresat sau accidentat, răspunde şcoala că nu l-a supravegheat. Este o revendicare copilărească„, spun cadrele didactice.

sursa – dcnews.ro

Gala Excelenţei în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș 2017, eveniment aniversar sub semnul Centenarului Marii Uniri-Video

0

În data de 26 octombrie 2018, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș
organizează, la Centrul Regional de Afaceri, cea de-a 25-a ediție a Galei Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș, eveniment devenit unul de referință în vestul țării, cartea de vizită a succesului și performanței în afaceri.

Topurile județene sunt organizate de către camerele de comerț teritoriale, pe baza
unei metodologii unice și unitare la nivel național. Pentru realizarea clasamentului, se
prelucrează numai bilanţurile depuse în termenul legal la Ministerul Finanţelor Publice.

Condițiile de eligibilitate sunt stabilite conform legii. În top sunt admise entitățile
care sunt comercianți și îndeplinesc simultan câteva condiții cu privire la datele de bilanț:
profit din exploatare pozitivă și cifră de afaceri de minim 100.000 de lei în cazul
microîntreprinderilor și minim 250.000 de lei, în cazul celorlalte entități. Nu sunt admise în
clasament: grupurile de interes economic (GIE); firmele ale căror cuantum format din suma datoriilor în legătură cu bugetul asigurărilor sociale şi bugetul statului şi impozitele şi taxele neplătite la termenul stabilit la bugetele locale depăşeşte cuantumul creanţelor în legătură cu bugetul asigurărilor sociale şi bugetul statului; firmele pentru care valoarea a cel puţin unui indicator calculat este negativă; Firmele care la data realizării clasamentului se află în stare de radiere, faliment, lichidare, dizolvare, întrerupere temporară de activitate, insolvenţă.

Topurile judeţene sunt structurate pe 7 domenii de activitate (Cercetare- Dezvoltare și High-Tech; Industrie; Agricultură, Silvicultură, Pescuit; Construcții; Servicii; Comerț; Turism), 251 grupe (conform codului CAEN) și 5 clase de mărime.

Clasamentul Topului Firmelor din Județul Timiș pentru anul 2017 reunește 9.169 firme care au îndeplinit criteriile de eligibilitate, dintr-un număr de 30.071 care au depus bilanţul contabil pentru exerciţiul financiar trecut. Dintre acestea, sunt evidenţiate 1.787 firme care au reuşit să se claseze pe locurile I, II şi III, structurate pe 7 domenii de axctivitate, grupe şi clase de mărime, determinate prin ordonarea descrescătoare a punctajului. Firmele membre CCIAT cu cotizația la zi primesc o bonificație de 10% din punctajul total.

Totodată, 238 firme a căror perseverenţă le-au oferit clasificarea pe unul din
primele trei locuri în Top în ultimii șapte ani vor fi distinse cu Trofeul de Excelenţă.

Medodologia de realizare a Topului Firmelor și clasamentul pot fi consultate pe site-ul
CCIAT: http://top.cciat.ro.

Comparație Top 2016 vs. Top 2017:
-Număr firme care au îndeplinit condițiile de eligibilitate: 8.554 vs 9.169
-Număr firme care au depus bilanțul contabil pentru excercițiul financiar trecut la termenul
prevăzut de lege: 28.567 vs. 30.071
– Număr firme clasate pe locurile I, II şi III: 1.767 firme vs. 1.787 firme
– Număr firme distinse cu Trofeul de Excelență: 111 firme vs. 238 firme

La prima ediție a Topului Firmelor din Județul Timiș pentru 1993 au intrat în competiție 178
de firme din 9.500 care au depus bilanțul contabil.

Parte integrată a topului firmelor, cea de-a 10-a ediţie a Topului Instituţiilor de Învăţământ Superior consfinţeşte locul şi rolul pe care universităţile timişene le deţin în elita învăţământului academic românesc cât și calitatea comunicării şi colaborării prin proiecte comune viabile menite creșterii performanțelor mediului antreprenorial. Onoarea de a înmâna distincțiile rectorilor celor patru universități de stat timișorene revine acad. Dan DUBINĂ, Președintele Filialei Timiș a Academiei Române.

Ediția de anul acesta stă sub semnul Centenarului Marii Uniri dar și a aniversării a 25
ani de când CCIA Timiș organizează Gala Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul
Timiș. În acest context, CCIA Timiș acordă diplome aniversare unor firme membre care
anul acesta împlinesc 25 ani de la înființare. Astfel, vor fi acordate diplome pentru 25 ani de activitate firmelor: S.C. COTTONTEX SRL, Cofetăria CODRINA, S.C. DUCODAN SRL,
Imprimeria MIRTON, S.C. GINETTE FASHION, CAN-LEO SRL Jimbolia.

Institutul de Boli Cardiovasculare Timișoara (Prof.dr. Constantin Tudor LUCA – Manager, Prof.univ.dr. Dan GAIȚĂ – coordonator cercetare științifică) va primi DIPLOMA ANIVERSARĂ „25 ani de inimă sănătoasă”, în semn de prețuire pentru activitatea dedicată ameliorării calității vieții pacienților cardiovasculari.

Totodată, pentru prezența neîntreruptă timp de 25 ani în topul firmelor timișene, societățile comerciale ELBA SA și GRAFOPRINT SRL Timișoara vor fi distinse cu TROFEUL "25 ani de Excelenta in Afaceri", ca recunoastere a locului binemeritat pe care cele două companii îl dețin în elita afacerilor timișene.

Ca la fiecare ediție, CCIA Timiș acordă premii și distincții speciale unor firme, asociații și instituții pentru realizări de excepție în domenii precum: responsabilitate socială, investiții, branding, ștafeta generațiilor, învățământ profesional în sistem dual, start-up inovativ, altele.

Pentru a 4-a oară consecutiv, CCIA Timiș acordă TROFEUL DE EXCELENȚĂ PENTRU RESPONSABILITATE SOCIALĂ. Anul acesta, premiul va fi acordat Asociației Non Profit pentru Anestezie-Terapie Intensivă „Aurel Mogoșanu” (Prof. dr. Dorel SĂNDESC), pentru inițiativă și derularea proiectului umanitar „Împreună pentru viață” pentru cei „Izolați în România” (Dite Dinesz) și Fundației Ronald McDonald's pentru colaborarea cu Spitalul de Copii Louis Țurcanu din Timișoara, prin investiții în aparatură medicală și de laborator și crearea de facilități pentru găzduirea părinților copiilor internați.

În semn de apreciere pentru cea mai inovativă, vizibilă și de impact implicare în comunitate, prin proiectul imobiliar ISHO, o alternativă contemporană și concept unic de
locuire în România, compania MULBERRY DEVELOPMENT (Ovidiu ȘANDOR) este distinsă cu TROFEUL DE EXCELENȚĂ PENTRU INVESTIȚII CU IMPACT MAJOR ASUPRA CALITĂȚII VIEȚII.

TROFEUL DE EXCELENȚĂ “Brandul Anului” este acordat Clinicilor MEDICI’S Timișoara (dr. Adrian BĂDESCU) pentru rebrandingul profesionist și noua imagine de marcă Medici’s.

Cea de-a doua ediție a Trofeului "Stafeta Generatiilor – Cheia Succesului"
revine firmei BERG BANAT Timișoara (fam. VIȘOIU) în semn de admirație și prețuire
pentru povestea de succes a unei familii al cărui destin profesional este trasat de nevoia
continuității și a tradiției.

În premieră în istoria Topului Firmelor din Județul Timiș, CCIA Timiș acordă DIPLOME DE
EXCELENȚĂ PENTRU ÎNVĂȚĂMÂNT PROFESIONAL ÎN SISTEM DUAL, în semn de apreciere a implicării active și implementării cu succes a unui sistem de învăţământ profesional dual coerent și funcțional, unui număr de șase unități de învățământ tehnologic din Timișoara și Lugoj: Colegiul Tehnic „Emanuil Ungureanu”, Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară, Liceul Tehnologic de Vest, Liceul Tehnologic Energetic „Regele Ferdinand I” din Timișoara și Liceul Tehnologic „Aurel Vlaicu” și Liceul Tehnologic „Valeriu Braniște” din Lugoj. Diplomele vor fi înmânate de prof. Aura DANIELESCU, inspector general școlar și de inspector Ildiko PATAKI, coordonator regional Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic / Secretar CR Vest.

În calitate de partener unic și oficial în România al Programului Climate KIC, cel mai mare parteneriat public-privat de inovare din Europa concentrat asupra schimbarilor climatice, CCIA Timiș acordă, pentru a 3-a oară consecutiv, TROFEUL DE EXCELENȚĂ CLIMATE KIC, care anul acesta va fi acordat unui start-up inovativ RAWKERS Timișoara, prima firmă producătoare de brânză raw-vegană din România.

Pentru recunoaștere a produselor autohtone pe piețele intenaționale, vor fi premiate companiile AURA MINERAL WATER, pentru obținerea la Intitutul Internațional pentru Gust și Calitate ITQI de la Bruxelles a CRYSTAL TASTE AWARD, distincție unică pentru un produs românesc care se acordă produselor care timp de 3 ani consecutivi au obținut 3 stele de aur și S.C. ARAMIC FOREST, pentru aprecierea calității vinurilor pe piața bavareză, cu ocazia participării firmei la Săptămâna Economiei Românești de la Munchen.

Premiile vor fi înmânate de conducerea CCIA Timiș, de oficiali ai administrației publice
locale – Prefectul Județului Timiș, Președintele Consiliului Județean Timiș, Primarul Municipiului Timișoara, de personalități ale mediului universitar, diplomatic, politic, cultură.

Topul Firmelor din Județul Timiș reunește la fiecare ediție peste 800 de participanţi – reprezentanţi ai mediului de afaceri, înalți oficiali ai administrației publice centrale, regionale și locale, diplomați, reprezentanți de marcă ai mediului academic, magistrați, asociaţii de afaceri, camere de comerț din țară și străinătate, colaboratori şi parteneri ai CCIA Timiş, mass media.

Momente artistice de excepție, sub genericul „Marea Unire nu se uită niciodată”, vor
fi oferite de Corul de fete al Colegiului Naţional de Artă „Ion Vidu” Timișoara, Corul de copii Cantanti, Fanfara Brigăzii 18 Cercetare-Supraveghere „Decebal”, Clubul de Dans Sportiv MAGNUM. În concert aniversar: Tinu VEREȘEZAN.

Prezentator: Andrei BOROȘOVICI, Director TVR Timișoara.

Ziua Universală a Drepturilor Copilului, marcată la Timișoara prin competiția sportivă “Știu că pot!”

0

Pentru a marca Ziua Universală a Drepturilor Copilului, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş va organiza, în data de 16 noiembrie 2018, cea de-a patra ediție a manifestării sportive “ŞTIU CĂ POT!” – destinată copiilor cu dizabilități din centre de ocrotire și din comunitate.

Evenimentul va începe de la ora 10.00 și va fi găzduit de Sala Constantin Jude (fosta Sala Olimpia) din Timișoara.

Competiția se adresează copiilor cu dizabilități intelectuale cu vârsta cuprinsă între 6 și 18 ani și cu QI < 70.

Datele tehnice și formularul de înscriere sunt disponibile pe pagina web a DGASPC Timiș – www.dgaspctm.ro. Termenul limită de înscriere este 6 noiembrie 2018. Instituțiile, școlile sau persoanele interesate să participe la aceasta manifestare sunt rugate să completeze și să transmită formularele de înscriere pe adresa de e-mail a DGASPC Timiș (dgaspctm@gmail.com) sau la numărul de fax 0256-407066. Formularele pot fi descărcate de pe pagina web a DGASPC Timiș (www.dgaspctm.ro) sau pot fi solicitate de la sediul instituției.

Evenimentul este organizat de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, al Primăriei Municipiului Timișoara și al Facultății de Educație Fizică și Sport Timișoara.

La primele două ediții ale manifestării, care au avut loc în anii trecuți, au participat aproximativ 150 de copii cu dizabilități din mai multe județe ale țării și din Ungaria, competiția bucurându-se de un real succes.

Adunarea Generală a ONU a recomandat (în 1954, rezoluţia 836(IX)) ca toate ţările să
sărbătorească o Zi Universală a Copiilor, care sa fie marcată ca Zi a fraternităţii şi înţelegerii între copiii din toată lumea şi ca Zi a promovării bunăstării copiilor lumii. Data de 20 noiembrie marchează ziua în care Adunarea Generală a adoptat Declaraţia Drepturilor Copiilor (în 1959) şi Convenţia Drepturilor Copiilor (în 1989).

…cu aceeași prietenie, Virgil și cu mine

0

Există în viața fiecăruia dintre noi oameni cărora nu le vom fi niciodată suficient de recunoscători pentru ce și cât au făcut pentru noi. În viața mea și a familiei mele, doi asemenea oameni au fost monicii — Monica Lovinescu și Virgil Ierunca.

La 24 iulie 1985, după o escală la Viena, până unde fusesem însoțiți, nu tocmai discret, de doi „băieți” în haine civile, ajungeam la Roma, unde aveam să stăm până la 5 august în nu tocmai glorioasa Pensione Dina, în așteptarea documentelor care să ne dea dreptul de a intra în Statele Unite.

Vlad Georgescu, pe care nu-l cunoșteam și care nu îmi datora absolut nimic, îl trimisese pe Cicerone Cernegura, corespondentul Europei libere în Italia, să ne întâmpine și să ne ajute în a ne descurca mai ușor.

După ce a aflat de la Cicerone și Lucia Cernegura că am ajuns, Vlad ne-a sunat de la München: „Bine ați venit. Acum pot pleca în sfârșit în vacanță. N-am vrut să plec, până nu v-am știut ajunși. Vorbim când mă întorc”.

Cum au aflat de la Vlad unde ne pot găsi, monicii ne-au sunat de la Paris. Peste câteva zile primeam de la ei un mandat poștal cu câteva sute de mărci. O fracțiune din ei i-am folosit spre a-i cumpăra Alexandrei prima „păpușă liberă”, căci de „acasă” nu ni s-a permis să plecăm decât cu o valiză de persoană — păpușa nu era inclusă.

În octombrie aveam să mă aflu la Madrid, la invitația premierului spaniol Felipe González, pentru a participa la congresul El Espacio Cultural Europeo, care s-a desfășurat sub auspiciile sale, bun prilej pentru a le mulțumi unor oameni ca André Glucksmann, Bernard-Henri Lévy sau Edgar Morin, pentru a fi semnat scrisorile prin care i se cerea lui Ceaușescu să-mi respecte dreptul la expatriere și să mă scotă de sub presiunea Securității.
În ediția sa din 19 octombrie, El Pais menționa și intervenția mea din care dădea acest citat: „… hay tantos modos de ser europeo como europeos existen. Mengele no fue menos europeo que Miguel Ángel.”

Nu voi uita niciodată momentul în care, aflați în holul hotelului Miguel Angel din Madrid, lui Paul Goma și mie nu ne-a venit să ne credem ochilor văzându-l intrând pe Mihai Botez care sosea din București — o imensă bucurie, o surpriză de proporții! Mai slab de înger, eu unul am izbucnit în plâns.

Cum n-am uitat nici reproșul pe care i l-a făcut Paul Goma lui Felipe González, la recepția de la Palatul Moncloa, în legătură cu sprijinul pe care stânga spaniolă i-l acorda dictatorului Nicolae Ceaușescu. González a răspuns prin a ne spune că sprijinul acela s-a cam risipit și că peste o vreme va avea și România o conducere de stângă onorabilă. Micul nostru grup s-a animat.

„Proorocirea” lui González a stârnit alte întrebări. Gazda a răspuns și la ele. A menționat și două nume. Unul circula de ceva vreme. Pe celălalt — eu, unul, îl auzeam pentru prima oară.

În decembrie 1989, când am urmărit prima revoluție televizată și zilele ce i-au urmat, când am văzut cine erau noii lideri, nu mi-am putut reprima un zâmbet — cele două nume menționate de premierul spaniol cu patru ani în urmă prinseseră… viață.
Întors în America, grijile de fiecare zi și-au reluat locul cuvenit. Pe acest fond, al nedumeririlor, greutăților, frustrărilor și reticențelor în fața multor șanse, îmi venea și scrisoarea Monicăi reprodusă mai jos în facsimil.

„Nu pune absolutul în cotidian”, îmi scria Monica. N-am ascultat-o. L-am cam pus. Și încă de prea multe ori.

Nu voi ști niciodată dacă prețul acestei lipse de înțelepciune nu a fost cumva exorbitant. Dar știu că mi-am achitat singur — cu imensa îngăduință a familiei mele, firește – „nota de plată” pentru deciziile pe care le-am luat.

Mai știu că monicii m-au iubit, chiar și așa, lipsit de înțelepciune, cum m-am arătat. Și pentru asta nu le-am putut fi niciodată suficient de recunoscător.

Controale la obiectivele hidrotehnice sârbe şi pe cursurile de apă de interes comun româno-sârb

0

Comisia hidrotehnică româno-sârbă a finalizat verificările de toamnă la lucrările cu rol de apărare împotriva inundaţiilor de pe teritoriul Serbiei, conform «Regulamentului comun de apărare împotriva inundaţiilor şi gheţurilor pe cursurile de apă, a obiectivelor hidrotehnice care formează sau sunt întretăiate de frontiera de stat româno-sârbă».

Verificările au avut loc în perioada 09–11 octombrie 2018 și au avut ca scop urmărirea stării cursurilor de apă, a exploatării şi întreţinerii digurilor și a lucrărilor hidrotehnice aflate în zona comună de interes, pe teritoriul Serbiei.

Verificările s-au efectuat pe cursurile de apă: Moravița (verificarea cursului de apă în dreptul podului din vecinătatea localităților Vatin și Marghita), Bîrzava (verificarea cursului de apă în zona localităților Markovićevo și Konak), Timiș (verificarea digurilor de frontieră pe sectorul mal stâng Boka-frontieră și mal drept Sećanj-frontieră), Bega Veche (verificarea cursului de apă și a digurilor de frontieră în sectorul podului Banatski Dvor) și Aranca (verificarea digurilor de frontieră în sectorul podului Devet Grla).

Comisia hidrotehnică româno-sârbă a constatat că digurile verificate pe cursurile de apă mai sus amintite (pe tronsoane stabilite anterior) sunt în stare bună și bine întreținute.

„Din discuțiile cu partea sârbă a reieșit că lucrările de decolmatare a albiei minore a cursului de apă Moravița și de înlăturare a vegetației (trestiei), care au început în anul 2017 cu primii 4 km de râu, nu au putut fi continuate în anul 2018 pe următorii 4 km planificați, din cauza lipsei de fonduri. Bega Veche deasemenea necesită decolmatare pe tronsonul verificat. Suntem convinși că specialiștii sârbi în domeniul apelor vor gasi cele mai bune soluții pentru a menține siguranţa lucrărilor de apărare împotriva inundaţiilor”, a precizat Titu Bojin, directorul ABA Banat.

Subcomisia de apărare împotriva inundațiilor și a ghețurilor a întrunit experţi din cadrul Ministerului Apelor si Pădurilor, a Administraţiei Naţionale „Apele Române”, a Administraţiei Bazinale de Apă Banat, din cele două Sisteme de Gospodărire a Apelor Timiş şi Caraş-Severin şi experţi din Întreprinderea de Gospodărire Publică a Apelor “ Vode Vojvodine”.

Vă reamintim că, în baza „ Regulamentului comun de apărare împotriva inundaţiilor şi gheţurilor pe cursurile de apă a obiectivelor hidrotehnice care formează sau sunt întretăiate de frontiera de stat româno-sârbă”, intrat în vigoare în 1955, anual se fac verificări comune la lucrările de apărare împotriva inundaţiilor şi gheţurilor.

Raită pe șantierul autostrăzii A1! Cum stau lucrările pe lotul 3 din Lugoj – Deva. Foto-Video

Când vom circula pe autostradă, între Coșevița și Ilia? Este întrebarea de pe buzele tuturor șoferilor, în condițiile în care următorul lot, până la Deva, se va deschide la finalul anului, așa cum promite CNAIR. Ei bine, oficialii Companiei de Drumuri susțin că și lotul 3 din Lugoj – Deva va fi deschis tot anul acesta, dar membrii Asociației Pro Infrastructură susțin contrariul – nu e nicio șansă ca acest lucru să se întâmple.

În apropierea nodului rutier de la Ilia, mobilizarea constructorului este corespunzătoare, terasamentul ridicându-se într-un ritm alert.

În celălalt capăt al șantierului, la Holdea, săpăturile au avansat în ultimele săptămâni, estimându-se finalizarea acestora în 2018. Tot aici se așteaptă încheierea licitației pentru lucrările suplimentare, astfel încât să poată fi executată breteaua de conectare a autostrăzii cu Drumul Național 68A.

”Deși am fi putut circula pe acest sector de 21 km încă de la finalul anului 2017, autostrada ar putea fi inaugurată abia în primăvara lui 2019, într-un scenariu realist-optimist! Fuga de responsabilitate, bâlbele și incompetența autorităților din ultimii doi ani, dar și problemele tehnice întâmpinate de constructor vor genera o întârziere de mai bine de un an și jumătate”, spun cei de la Pro Infrastructură.

Potrivit Stadiului lucrărilor din luna octombrie, afișat pe site-ul CNAIR, graficul de realizare a lotului 3 din tronsonul Lugoj – Deva a ajuns la 86% și ar fi trebuit inagurat chiar în această lună. Costul se rdică la 580 de millioane de lei.

Câini fără stăpâni, adunați de pe străzile Timișoarei

0

Autoritățile și-au amintit de o veche problemă a orașului: câinii fără stăpân. Astfel, după mai multe sesizări de la timișoreni, polițiștii locali și angajații firmei de ecarisaj au organizat o ”vânătoare” pentru a strânge animalele de pe străzi.

S-a acționat pe str. Grigore Alexandrescu, în apropierea ruinelor care ar fi trebuit să fie spital.

S-a reclamat că mai mulți câini fără stăpân prezentau un real pericol pentru cetățenii care locuiesc în apropiere, fiind observați venind dinspre un teren viran, motiv pentru care s-a stabilit să se acționeze pentru a-i prelua.

În urma acțiunii au fost prinși cinci câini care au fost transportați la adăpostul de animale al societății Danyflor. De altfel, și la ultima acțiune pe cartiere desfășurată de polițiștii locali în cartierul Aradului – Torontalului au fost reclamate situații în care animale fără stăpân trăiesc pe străzi, de fiecare dată polițiștii locali comunicând aspectele reclamate cu privire la această situație către reprezentanții Direcției de Mediul din cadrul Primăriei pentru luarea măsurilor legale”, transmite Poliția Locală.

Autoritățile nu au o cirfă exacta a animalelor fără stăpân care își fac veacul pe străzile orașului. ONG-urile pentru protecția animalelor susțin că mai trăiesc pe străzi câteva mii de câini maidanezi.

Tânăr din Timiș, mort într-un accident cumplit. N-a avut nicio șansă!

0

Un bărbat de 33 de ani din Lugoj a murit, joi dimineață, într-un cumplit accident rutier în apropierea localității Orșova, pe DN6.

Conform primelor informații, lugojeanul și-a pierdut viața după ce a intrat într-o depășire neregulamentară, trecând cu autoturismul peste linia dublă continuă, a acroșat un tir, după care, a fost lovit în plin de un alt tir care circula regulamentar. Martorii susțin că lugojeanul nu a avut nicio șansă și și-a pierdut viața pe loc.

Bărbatul circula din direcția Craiova, spre Lugoj. Circulația rutieră în zonă a fost blocată mai bine de o oră.

Surse judiciare au declarat pentru Lugojinfo.ro că bărbatul se numește Sofei Lavinius Iulian.

Proaspăta soție a tânărului decedat, viitoare mamă, a scris pe pagina sa de Facebook un mesaj cutremurător după aflarea veștii teribile:

Aveam tot ce îmi puteam dori de la viața, un bărbat care ma iubea și ma făcea fericita in fiecare secunda.. Fericirea a fost deplina, când am aflat ca o sa avem copilul ce ni-l doream! De ce s-a întâmplat așa? De ce Dumnezeu nu ne-a lăsat sa fim toată viața fericiti alături de fetita noastra? Ultimele cuvinte au fost “ dormi iubita, mai 4 ore maxim și ajung acasă..te iubesc”. Dragul meu, o sa te iubesc toată viața, da-mi putere pentru fetita noastra! Te rog….

sursa – lugojinfo.ro