10.1 C
Timișoara
marți 16 aprilie 2024
Acasă Blog Pagina 3492

SCM Poli | Cu trofeul la Bibiloteca UPT și în centrul Timișoarei

0

Câștigători ai Cupei României, după o pauză de 33 de ani, handbaliștii de la SCM Politehnica vor duce trofeul la Biblioteca Universității Politehnica, la începutul săptămânii viitoare.

Alb-violeții vor merge apoi și în centrul urbei, mai exact la statuia Lupoaicei, pentru a reedita o fotografie emblematică. Câștigătorii Cupei se vor fotografia în zonă, la fel cum s-a întâmplat și în 1986, la cucerirea primului trofeu de acest gen (foto). Cu trei ani înainte de Revoluție, Politehnica reușea să pună mâna pe Cupă, după o finală câștigată, la Craiova, în fața marii rivale, Dinamo, 23 la 20!

În palmaresul Politehnicii mai figurează două titluri de campioană națională, în 1956, la handbal în 11, și în 1991, precum și mai multe participări în cupele europene: Cupa IHF (1985, 1988/89 – sfertfinalistă), Cupa Cupelor (1987), CCE (1991), Cupa Challenge (2007/08 – sfertfinalistă), Cupa EHF (2016).

 

Porți Deschise la Aquatim, de Ziua Mondială a Apei VIDEO

„Dacă nu ar fi deloc apă…?”Nici măcar nu are rost să continuați acest lugubru test. Nu intră in capul nimănui o așa
Conform rezoluției de la Rio de Janeiro există o Zi Mondială a apei. Se sărbătorește în fiecare an pe 22 martie.
Aquatim-ul continuă frumoasa tradiție cu care a obișnuit populația Timișoarei în fiecare primăvară, printr-un nou eveniment Ziua Porților Deschise, organizat chiar de această zi specială a Apei, la Stația de Tratare a Apei Bega.

În 2019, campania internațională dedicată apei se desfășoară sub motto-ul „Apă pentru toți/Oricine sunteți, oriunde vă aflați, apa este dreptul vostru!”. În fiecare an, pe 22 martie, Aquatim, prin personalul Stației de Tratare a Apei Bega, a fost, ca întotdeauna, pregătit pentru vizitatorii mai mici (copii peste 14 ani) sau mai mari, care au beneficiat în această zi specială dedicată apei, de un tur ghidat, cu personal de specialitate – aquaghizi, tur care a durat aproximativ 45 de minute și a cuprins cele mai importante obiective ale Stației Bega.

Și de data aceasta, plecările au fost ritmice la fiecare 15 minute, de la intrarea principală. Pe lângă traseul tehnologic, vizitatorii au mai putut parcurge și „traseul artistic”, putând admira și lucrările de artă stradală realizate de artiști internaționali, pe clădirile Stației, în cadrul festivalului Fisart.

Grupurile de copii și de elevi au avut ce vedea. Instalații din cele mai vechi, dar încă funcționale, de acum o sută de ani, până la cele mai moderne ce par desprinse din filme SF.

Apa obișnuită din râul Bega trece prin multe țevi și mașinării și ajunge limpede ca lacrima în pahare pentru a fi băută. Totul pare simplu, e nevoie doar de știință și pasiune. Cei mici au asistat cu uimire la câteva experimente și de acum vor prețui mai mult un pahar de apă curată. Cei mai mari au promis că vor asculta mai cu atenție la orele de chimie. În definitiv nici nu este așa de plicticoasă această materie dacă este făcută cu dascăli cu har.

„Noi zicem așa: cum apa este egal viață și știm cu toții de mult acest lucru, viața a decis să-i ofere apei o zi mondială numai a ei. Căci merită din plin… Au fost peste 250 de vizitatori, elevi de liceu ori studenți. Au fost deja de la prima oră o sută de studenți de la facultatea de geografie care s-au declarat foarte interesați și impresionați de ce au văzut. În cadrul evenimentului de azi s-au urmărit toate etapele procesului tehnologic de aici de la Uzina de tratare a apei”, a explicat Crenguța Radosav, unul din organizatorii evenimentului.

Descoperire macabră într-un apartament din Lugoj

Descoperire macabră a pompierilor într-un apartament din Lugoj, vineri, în această după-masă. Polițiștii și pompierii au descoperit o bătrână fără suflare, după ce vecinii acesteia au semnalat absența eixla 112

În jurul orelor 13, un echipaj de pompieri a ajuns la fața locului, la blocul de locuințe de pe Splaiul Campionilor. Salvatorii au fost nevoiți să spargă geamul bucătăriei apartamentului, aflat la etajul 1, pentru a intra în casa femeii de 83 de ani. Ea a fost găsită fără suflare în casă, în fotoliul în care o vecină o lăsase cu o seară înainte.

Medicii de la ambulanță nu au mai putut face nimic pentru a o salva. Femeia locuia singură în apartament, având rude plecate la muncă în străinătate.

Sursa: lugojeanul.ro

Profesor în China. O experiență inedită, trăită de profesori din Politehnică

Fundația Politehnica și Departamentul de Electronică Aplicată de la Universitatea Politehnica Timișoara invită pe toți cei interesați la prezentarea „Profesor în China. O experiență inedită”, autori: profesor Ivan Bogdanov și inginer Raul Ionel.

Evenimentul va avea loc luni, în 25 martie 2019, de la ora 14, în amfiteatrul K1, la Biblioteca Centrală a Universității Politehnica Timișoara. Profesorii Ivan Bogdanov și Raul Ionel vor povesti, cu această ocazie, despre inedita experiență de predare la universități din China, cu impresii atât despre sistemul educațional, cât și despre cultura și civilizația țării.
Cei doi au ajuns să predea în China prin intermediul Universității din Heidelberg, cu care UPT are o veche colaborare. Aceasta, la rândul său, colaborează cu mai multe instituții de învățământ superior din China și a lansat o provocare cadrelor didactice din Politehnica timișoreană, de a merge să predea la universități asiatice. Primii care au răspuns invitației au fost prof.dr.ing. Ivan Bogdanov și șl.dr.ing. Raul Ionel, care au predat mai multe materii din domeniul IT și mecatronică, în trei universități din trei orașe diferite.

Programul va continua și în viitor, existând deja mai mulți profesori timișoreni, din cadrul facultăților de Mecanică și de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale, care s-au înscris pentru astfel de stagii.

Primarul Robu taie apa caldă și căldura timișorenilor

Din timp în timp regiile ori înreprinderile ce ar trebui să presteze servicii pentru populație și să le ușureze traiul fac tot ce pot să îngreuneze acest trai. Sigur că problemele sunt diverse, iar la fel, și soluțiile.

Dar cel mai simplu este să ameninți cu câte ceva. Ba că nu mai mături străzile sau că dai iluminat doar in orele în care este lumină afară de la natură sau câte și mai câte. Acum a pornit jocul fără de sfârșit cu apa caldă. Ba este ba nu va mai fi. La fel și cu încălzirea locuințelor ce sunt racordate la un sistem centalizat.

Noroc că vremea este în încălzire accentuată și nu mai este nevoie de calorifere încinse. Războiul nervilor ce se desfășoară în trilaterala cetățean, furnizor, autorități locale este de când lumea. Dar de obicei pierde cetățeanul simplu care își plătește conștiincios datoriile.

De data acesta iar se aruncă cu zvonuri că se oprește apa caldă și încălzirea. Edilul-șef dezminte „nici vorbă de așa ceva”. Partidul Social Democrat acuză gestionarea defectuoasă a problemei ca fiind un efect al haosului din primărie.

„Din nou, Timișoara este afectată din cauza proastei administrații marca Robu. Iată că deși există bani la primărie, există hotărâri de consiliul local în acest sens, se pare că avem de a face cu o gravă lipsă de cunoaștere în ceea ce privește efectuarea uneor plăți către furnizorul de gaz. O gestionare fără cap lasă COLTERM fără posibilitatea de a mai furniza locuitorilor municipiului Timișoara APĂ CALDĂ și CĂLDURĂ. PSD Timiș a atenționat în repetate rânduri faptul că primarul Nicolae Robu falimentează toate societățile din subordinea primăriei și a consiliului local, ducând în final la falimentarea municipiului Timișoara.

Până când, domnule primar Robu? Până când vă mai permiteți să vă bateți joc de timișorenii care plătesc taxe (dublate deja)? Noi suntem convinși că cel mult până la anul viitor!”

Bookfest aduce primăvara cărților la Timișoara

De pe 4 aprilie, Salonul de Carte Bookfest vă așteaptă la Centrul Regional de Afaceri pentru a vă întâlni cu unele dintre cele mai importante personalități ale lumii culturale: Gabriel Liiceanu, Horia-Roman Patapievici, Șerban Foarță, Cristian Tudor Popescu, Radu Paraschivescu, Sebastian Lăzăroiu, Tatiana Niculescu, Dan Pavel, Mircea Mihăieș, Marcel Tolcea, Smaranda Vultur și mulți alții. 
Editurile prezente vor avea reduceri și de 80%, o ofertă variată de domenii și prețuri pentru toate buzunarele. Salonul de Carte Bookfest Timișoara, ajuns la a opta ediție, va deschide porțile timp de patru zile, la Centrul Regional de Afaceri (Bulevardul Eroilor de la Tisa, nr. 22), în perioada 4 – 7 aprilie, cu o ofertă de excepție: peste 25.000 de volume și reduceri între 10 și 80%, cărți pentru copii, auxiliare educaționale, dar și o gamă variată de titluri pentru toate gusturile și interesele.
Programul evenimentelor va cuprinde întâlniri de marcă, lansări de carte și sesiuni de autografe la care vor participa cele mai importante personalități culturale ale literaturii române ale momentului.

 

Vor fi prezenți peste 30 de expozanți, printre care cele mai importante edituri din RomâniaALL, Arco Iris, Ars Longa, Art, Brumar, Casa, Corint, Curtea Veche Publishing, Datagroup, Gama, Gremiul Levantin, Editura Universității de Vest, Editura Universității din București, Hasefer, Herald, Humanitas, Humanitas Fiction, Litera, Nemira, Niculescu, Nomina, Paralela 45, Polirom, RAO, Ratio et Revelatio, Trei distribuitori de carte precum Astro, Okian și librăriile „Cartea de Nisip” și „La Două Bufnițe” din Timișoara, distribuitori de muzică (Byton), dar și distribuitori de jocuri interactive pentru copii precum Happy Color, Lex Grup și Ludicus Games.

Editurile Humanitas și Humanitas Fiction vor fi prezente la Bookfest Timișoara cu peste 800 de titluri, cu reduceri de circa 10% față de prețul de listă. Totodată, editura Humanitas a pregătit pentru iubitorii de carte și întâlniri cu personalități culturale de renume precum Gabriel Liiceanu, Horia-Roman Patapievici, Radu Paraschivescu și Tatiana Niculescu.

Vizitatorii vor putea găsi la stand și noi titluri apărute la Humanitas Fiction, în colecția Raftul Denisei,precum: Hemingway și cu mine de Paula McLain, Fiica ceasornicarului, de Kate Morton și Răzbunarea iertării, de Eric-Emmanuel Schmitt, volume ce vor fi lansate duminică la spațiul de evenimente Bookfest.

Editura Polirom va fi prezentă la această nouă ediţie a Bookfest Timişoara cu peste 600 de titluri cu reduceri de 25%şi cu importante lansări de carte și sesiuni de autografe, aducând sâmbătă și duminică în faţa cititorilor timişoreni nume precum:Cristian Tudor Popescu, Sebastian Lăzăroiu și Dan Pavel. Printre noile cărți disponibile la stand se numărăvolumele Tânăra cu părul alb. Misterul Nabokov, cea mai recentă carte a autoarei Aurora Liiceanu, Părinţi, de Diana Bădica și Olga, de Bernhard Schlink.

Editura Curtea Veche Publishing vine la Bookfest Timișoara cu aproximativ 350 de titluri.  Toate cărțile disponibile la stand vor avea reducere, aceasta ajungând și pânăla 82% la unele titluri. Printre noile titluri recomandate de editură se află volumul Asimetric, de Lisa HallidayCarte aflată printre cele mai bune zece titluri ale anului 2018 în clasamentele Times și The New York Timesdar și cartea Forma Gustului, de Laura Cosoi.

Editura Niculescu îi va întâmpina pe vizitatori cu aproximativ 1.000 de titluri, inclusiv titluri Oxford University Press, reduceri, pachete promoţionale dar și o tombolă cu premii în valoare de 200 de lei. Una dintre noile cărți pe care cititorii le vor putea găsi la stand este Bazaconii… adevărate din știinta și tehnologie, a autorului american Andrew Masterson. Volumul explorează lumea din jur, folosindu-se de perspectivele mai năstruşnice ale cercetării ştiinţifice şi tehnologice.

Editura Nemira va fi prezentă la această ediție cu peste 20% general și 35% la pachete dar și o selecție de titluri la 5, 10 și15 lei. Printre noutățile ce vor putea fi găsite la stand se vor afla  Madam Picasso, de Anne Girard, și volumul de science-fiction Aurora, al autorului american Kim Stanley Robinson.

Editura Art aduce la Bookfest Timișoara  peste 800 de titluridar și reduceri cuprinse între 20 și 50% față de prețul de raft.Dintre  titlurile recent apărute la editură se vor putea găsi volumele Cântecul lui Solomon de Toni Morrison sau Arta de a avea întotdeauna dreptate, de Arthur Schopenhauer.

La standul editurii Corint, cititorii vor putea răsfoi peste 400 de titluri cu preț redus de până la 25%. Cei mici vor putea găsi la stand noi cărți precum Călătorie în lumea minunată a animalelor sălbatice, de Steve Parker și Bondărel și iubirea de Britta Sabbag, Maite Kelly și  Joelle Tourlonias.

Programul complet al evenimentelor va putea fi consultat în curând pe pagina www.bookfest.ro.

La fel ca la toate evenimentele Bookfest, intrarea publicului va fi liberă atât în cadrul Salonului de Carte, cât și la toate evenimentele programate pe durata acestuia.

Programul de vizitare va fi următorul: joi — 10:00 – 20:00; vineri — 10:00 – 20:00; sâmbătă 10:00 – 20:30; duminică — 10:00 – 20:00.

Salonul de Carte Bookfest Timișoara este organizat de Asociaţia Editorilor din România sub egida Federației Editorilor din România.

Bookfest este cel mai important salon de carte din România şi singurul eveniment al industriei editoriale care a reuşit să capete o dimensiune internaţională marcantă. La Salonul Internațional de Carte Bookfest de anul trecut  (București, 30 mai – 3 iunie 2018) au fost prezenți circa 150 de expozanți, programul celor cinci zile cuprinzând peste 400 de evenimente, de la lansări şi dezbateri până la proiecţii cinematografice şi evenimente interactive. Invitatul de onoare al acestei ediții a fost Statele Unite ale Americii. La edițiile internaționale anterioare țările invitate au fost: Spania, Ungaria, Franța, țările de limbă germană (Germania, Austria, Elveția), Polonia, Cehia, Israel și Suedia.

Salonul de Carte Bookfest are ediții locale în Timișoara, Cluj-Napoca, Tîrgu Mureș, Iași, Brașov și o altă ediție internațională la Chișinău.

Elevă lovită pe trecerea de pietoni de mașina Poliției! La volan se afla un agent

Un polițist local din Petrila, aflat la volanul mașinii de serviciu, a accidentat, vineri după-amiază, o elevă.

Conform informațiilor, accidentul a avut loc pe trecerea de pietoni din fața Poliției Petrila. Vicitma, o elevă de circa 13 ani, a fost transportată la spital chiar de primarul orașului Petrila, Vasile Jurca.

Edilul nu știe în ce condiții a avut loc accidentul. Jurca a declarat că în momentul în care a ajuns în zona respectivă fetița era întinsă pe jos, a urcat-o în mașină și a transportat-o la Spitalul de Urgență Petroșani. Minora acuza dureri la un picior și ar avea și un dinte spart.

În accident a fost implicat Loganul Poliției Locale Petrila, la volanul căruia se afla unul dintre angajații serviciului.

Citește mai mult pe gddhd.ro

Alertă în Gara de Nord Timișoara! Trenul care se pregătea să plece spre Lovrin, cuprins de flăcări

Pompierii de la ISU Banat au fost alertați, vineri după prânz, pentru a stinge un incendiu produs la un tren privat staționat în Gara de Nord din Timișoara.

Incendiul a izbucnit în jurul orei 14.10 în Stația CFR Timișoara Nord, la un tren privat ce aparține operatorului Regio Călători. Garnitura staționa pe linia 3 și urma să plece în cursă la ora 14.12, pe relația Timișoara Nord – Lovrin.

”Pentru stingerea incendiului au intervenit pompierii militari. Menționez că circulația altor trenuri nu este afectată”, a declarat purtătorul de cuvânt CFR SA, Oana Brânzan/

În urma incidentului nu au rezultat victime.

O mamă dă medicii în judecată după ce pruncul i-a murit în pântece, înainte de cezariană

0

Un copil a murit înainte să se nască, pentru că medicii au amânat prea mult cezariana. Este acuzaţia mamei care a pierdut sarcina în luna a noua, după ce doctorul de gardă de la spitalul CF2, din Capitală, ar fi trimis-o acasă. Când s-a întors la urgenţe, inima bebeluşului nu mai bătea. Femeia a făcut plângere penală şi cere daune de jumătate de milion de euro.

La 37 de ani, Claudia se pregătea să devină pentru prima oară mamă. Dar cel mai aşteptat moment s-a transformat într-o tragedie.

Naşterea era programată pentru 14 ianuarie. Cu doar o săptămână înainte, femeia a simţit că ceva nu este în regulă.

”Mi-am sunat medicul curant, care mi-a monitorizat sarcina. I-am spus ca pierd lichid amniotic. Dansul a spus sa mai asteptam. Pe la ora 22, pierzand mult lichid l-am sunat din nou pe medic care mi-a spus sa merg la camera de garda. Lucru pe care l-am si facut”, spune Claudia.

Însă la camera de gardă, după o ecografie, medicul i-a spus că bebeluşul este sănătos şi a trimis-o acasă. A urmat o noapte de agonie.

”Joi dimineata, cand m-am trezit, mi-am sunat doctorul sa ii spun ca nu mai imi simt copilul de miercuri seara”, povestește tânăra mamă.

Cele mai negre temeri s-au adeverit când femeia a revenit la spital. Medicul ei a constatat că inima copilului încetase să mai bată.

”Este ingrozitor sa treci printr-o asemenea experienta. Din punctul meu de vedere, ambii doctori sunt vinovati. Doctorul curant il consider vinovat ca nu a venit el personal sa ma controleze. Iar pe doamna doctor de garda, o consider cea mai vinovata”, spune Claudia.

Citește continuarea pe observator.tv

Robu a ajuns din nou în presa internațională, după ce a tăiat cablurile de telecomunicații

0

Nicolae Robu, primarul municipiului Timişoara, a devenit vedetă în presa internaţională. Totul după ce acesta s-a echipat corespunzător şi s-a apucat să taie mai multe cabluri din oraş.

Subiectul în sine a devenit unul extrem de amuzant, deşi în urma acestei peripeţii aproape toţi locuitorii din Timişoara au rămas fără semnal la internet, la telefon sau la televizor.

Grozăvia nu a ajuns doar pe toate ecranele televiziunilor din România, ci şi pe primele pagini ale publicaţiilor străine. Isprava i-a adus primarului Robu apelativul de „excentric”. Cel puţin aşa îl numesc acum jurnaliştii de la Euronews, care au obţinut şi o declaraţie de la primar.

Operatorii de telecomunicații au ignorat solicitările repetate ale primăriei de a muta cablurile. Am acționat pentru a proteja domeniul public„, a spus Robu pentru Euronews.

Ziariştii străini au relatat pe larg subiectul, susţinând că „un primar din România a tăiat cablurile de internet în urma unei dispute cu firmele de telecomunicații” sau că „un primar a lăsat şcolile fără internet, chiar în timpul examenului de Bacalaureat„.

În continuare criza afectează clădirea Inspectoratului Şcolar Timiş unde, fără internet, angajaţii nu mai pot trimite mail-uri, printează foile pe unde pot şi se descurcă foarte greu.

sursa – observator.tv

foto – libertatea.ro