13 C
Timișoara
joi 28 martie 2024
Acasă Blog Pagina 3300

Călin Popescu Tăriceanu, la un pas de urmărirea penală

0

La două zile după arestarea preşedintelui Camerei Deputaţilor, încep problemele şi pentru al doilea om în stat. Senatorii jurişti au dat aviz pozitiv pentru începerea urmăririi penale în cazul lui Călin Popescu Tăriceanu, la jumătate de an de la cererea trimisă de DNA. Plenul Senatului va fi însă cel care decide dacă îi va fi sau nu ridicată imunitatea.

Călin Popescu Tăriceanu este acuzat că în perioada 2007 – 2008, când era premier, ar fi primit mită 10 la sută din contractele cu statul acordate unei firme austriece, adică 800 de mii de euro. Dosarul trimis de DNA la Senat are peste 70 de volume şi cuprinde peste 17.000 de pagini.

Din cei şase membri prezenţi azi în comisia Juridică, doi senatori de la PNL şi unul de la USR au votat „pentru” ridicarea imunităţii lui Călin Popescu Tăriceanu. Un singur senator PSD a votat împotrivă şi au mai existat două abţineri: un social democrat şi un reprezentant UDMR. Votul vine după şase luni de amânări, iar avizul este consultativ.

Meleşcanu: „Vinovat pentru problemele cu voturile din diasporă este Iohannis”

0

Ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, a declarat imediat după ce preşedintele Iohannis a cerut demiterea sa din funcţie, că vinovat pentru problemele cu voturile din diasporă este chiar preşedintele Iohannis, care la două săptămâni după stabilirea secţiilor de votare şi a detaliilor pentru alegerile europarlamentare, a anunţat că face şi referendum.

Astfel, timpul de vot a crescut foarte mult, de la câteva secunde la 6-7 minute, precizează Meleşcanu.

„Domnul preşedinte are dreptul să îşi exprime orice opinii. Chestiunea când vorbim de o demitere trebuie să avem şi o bază pentru a cere demiterea cuiva, nu doar pe bază de gânduri, întrebări presiuni şi aşa mai departe. Pur şi simplu, vinovat de voturile din diasporă este practic preşedintele Iohannis, care, practic, la două saăptămâni după ce am stabilit care sunt secţiile de votare, la propunerea ambasadelor şi la solicitările unor misiuni diplomatice de către un număr semnificativ de cetăţeni români. E, după două săptămâni el a anunţat că face referendum în aceeaşi zi. În consecintă, s-a ajuns să ţină 6-7 minute votul şi practic nu au putut să voteze toţi oamenii, mai ales în secţiile aglomerate. Nu eu am făcut secţiile de votare, ele au fost făcute pe baza cererilor şi analizelor Ambasadelor şi Consulatelor şi a cererilor înaintate de cetăţenii români. Toate cererile au fost aprobate”, a declarat Meleşcanu la Antena3.

Cod portocaliu de furtună și grindină în Timiș. Ce localități sunt vizate

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod portocaliu pentru județul Timiș. Alerta care anunță „averse torențiale ce vor cumula 35…40 l/mp, grindină de dimensiuni mici și posibil medii, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, , sub aspect de „vijelie.

Sunt vizate localitățile Lugoj, Sânnicolau Mare, Jimbolia, Buziaș, Variaș, Săcălaz, Ciacova, Dudeștii Vechi, Lenauheim, Peciu Nou, Cărpiniș, Comloșu Mare, Periam, Satchinez, Cenad, Sânmihaiu Român, Teremia Mare, Coșteiu, Jebel, Liebling, Lovrin, Biled, Racovița, Sânpetru Mare, Gavojdia, Cenei, Sacoșu Turcesc, Darova, Banloc, Tomnatic, Victor Vlad Delamarina, Giulvăz, Tormac, Uivar, Șandra, Boldur, Șag, Saravale, Voiteg, Becicherecu Mic, Iecea Mare, Dudeștii Noi, Gottlob, Ghilad, Chevereșu Mare, Pesac, Checea, Bârna, Livezile, Foeni, Otelec, Știuca, Beba Veche, Pădureni, Nițchidorf, Parța, Valcani, Giera.

Avertizarea pe termen scurt este valabilă până la ora 18.30, însă ar putea fi prelungită. 

Doi laureați Nobel primesc titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Vest Timişoara

Doi laureaţi ai premiului Nobel vor primi titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Vest Timişoara.

Este vorba despre Stefan Hell, distins cu Nobel pentru chimie în 2014 şi despre Gerard Morou – laureat al premiului Nobel pentru fizică în 2018.

Ceremonia de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa va avea loc vineri, de la ora 10:00, în Aula Magna a UVT.

Ştefan Hell a urmat cursurile licelui Lenau un an, între 1977 şi 1978, după care a emigrat împreună cu familia în Germania. Cercetătorul a primit, în octombrie 2014, Premiul Nobel pentru Chimie, alături de alţi doi oameni de ştiinţă, pentru dezvoltarea microscopiei fluorescente. În anul 2016, Stefan Hell a primit titlul de Cetăţean de Onoare al municipiului Timişoara.

Sursa: radiotimisoara.ro

Decizia de ultima oră luată de președintele Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a solicitat, miercuri, demisia imediată a miniştrilor Carmen Dan şi Teodor Meleşcanu și a anunţat înfiinţarea unei comisii mixte la Administraţia prezidenţială pentru rezolvarea problemelor de la vot.

Șeful statului a spus că probleme legate de exercitarea votului în 26 mai s-au înregistrat nu numai la secțiile din străinătate, ci și pe teritoriul României.

 

”După atâtea probleme este evident că trebuie să existe și urmări politice. Cei care nu au organizat corespunzător sau chiar au organizat intenționat prost aceste alegeri trebuie să plătească cu funcția. Atenție, vorbesc de urmarea politică. Că, ulterior, se găsesc și alte probleme, este o chestiune pe care o vom discuta după ce există prima analiză.

Așadar, fiindcă nu au știut să-și dea demisia de onoare solicit demiterea imediată a ministrului de Externe și a doamnei ministru de Interne. Imediat însemnând imediat!”

 

Șofer de TIR, gazat și jefuit în cabină. Pagubă de aproape 300.000 euro

Un şofer român a fost gazat în cabină şi jefuit, în Germania. Hoţii i-au luat toată marfa din camion, iar paguba e imensă: 276.000 €. Şoferul şi-a spus povestea pe Facebook.

Un şofer român care transporta marfă de aproape 300.000 de euro cu o camionetă cu prelată a fost jefuit marţi noaptea într-o parcare de lângă Dusseldorf. Hoţii au tăiat prelata şi au desfăcut din ambalaje toată încrcătura, pe care au laut-o, făcându-se apoi nevăzuţi.

Înainte de asta, însă, după cum povesteşte şoferul, l-au gazat în timp ce dormea, în cabină. Laurenţiu, tânărul şofer originar din Bistriţa a postat fotografii cu camionul tîiat şi şi-a spus povestea pe un grup al şoferilor, pe Facebook.

Colegi, azi noapte la Dusseldorf mi-au furat marfă de 276 de mii de euro, obiective foto Tamron, 1200 kg, am sunat la poliţie, au venit, au măsurat, făcut poze, dar nu mi-au dat niciun act la mână. Ce ar trebui să fac?„, e postarea tânărului.

Apoi, la comentarii, el dă detalii despre jaf. Spune că nu a ştiut ce avea în camion, după încărcare, şi nici valoarea mărfii: „Până dimineaţă, când am verificat pe net cu ce se ocupă firma respectivă, dimineaţă a trebuit să mă interesez, să ştie poliţia ce mi-au furat, mai exact.

La postarea lui Laurenţiu au existat şi comentarii în care era acuzat că e complice la jaf. Tânărul şofer român a răspuns şi acestora: „Colegi, eu când m-am pus la somn erau geamurile la porumbar închise, de dimineaţă nu ştiam de ce îmi este frig şi când m-am uitat era un gemuleţ deschis şi mă usturau nasul şi ochii. Am spus tot la poliţie, mi-au luat şi probe din nas.

sursa – observator.tv

Cifrele de școlarizare trimise către inspectorate vor conduce la creșterea abandonului școlar

Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET“ consideră că Ordinul Ministerului Educației Naționale nr.4057/28.05.2019, privind repartizarea, pe județe, a cifrelor de școlarizare pentru învățământul preuniversitar de stat, în anul școlar 2019 -2020, va conduce la creșterea abandonului școlar. Multe dintre inspectoratele școlare județene sunt în situația de a tăia până la 35 de clase de liceu și de a le transforma în clase de școală profesională. „Prin ordinul emis, ministrul educației, Ecaterina Andronescu, pune lacătul pe mai multe licee din țară și le transformă în școli profesionale. Nu spunem că nu suntem de acord cu reformarea sistemului, dar reforma trebuie făcută în urma unei analize în teritoriu, și nu din biroul ministrului, peste noapte. Riscăm, dacă acest ordin nu se schimbă, să ne trezim cu o creștere a abandonului școlar. Sunt județe precum Dolj, Olt, Sibiu, Brăila, Vâlcea, Timiș, Iași, Cluj, Brașov, Teleorman, unde inspectoratele au diminuat deja locurile la liceu, iar acum sunt puse în situația de a mai reduce până la 34 de clase. În plus, există riscul ca multe cadre didactice să fie disponibilizate“, a declarat Marius Ovidiu Nistor, președinte FSE „SPIRU HARET“.

Menționăm că nici acest act normativ nu a fost supus dezbaterii în cadrul Comisiei de Dialog Social, care avizează sau nu actele propuse de MEN. În condițiile în care MEN nu va reveni asupra actului normativ, federația, în colaborare cu asociațiile de părinți și elevi, va demara acțiuni de protest.

Diskoteka închide piața volantă de la stadion

Piața volantă din zona stadionului Dan Păltinișanu din Timișoara își schimbă programul. În weekend, producătorii nu își vor mai etala legumele și fructele pe tarabele de aici pentru că în interiorul arenei are loc festivalul Diskoteka.

”Având în vedere că în zilele de vineri, sâmbătă și duminică (31 mai – 2 iunie), în zona Stadion are loc Festivalul Diskoteka, Piața Volantă nu va funcționa sâmbătă, 1 iunie. Așteptăm producătorii alături de timișoreni miercuri, 5 iunie, și apoi sâmbătă, 8 iunie, programul de funcționare al Pieței Volante fiind cel obișnuit și pe parcursul verii”, anunță societatea de Piețe.

Astfel, pe producători îi veți găsi în zona stadionului sâmbăta viitoare, dar și mâine în Piața Traian.

 

Vlad Botoș, „acest băiat care are ceva” promite transparență maximă în actul politic VIDEO

Abia a apucat să se usuce tușul de pe foile de votare pentru Parlamentul European și au apărut și discuțiile, contestațiile sau diversele răfuieli, mai mult sau mai puțin personale, între cei implicați sau chiar și criticile venite din afară.

Chiar dacă nu are un câștig absolut situându-se doar pe un onorabil loc trei, cea mai nouă grupare politică reprezentată de Alianța 2020 ce însumează partidele USR și PLUS este de fapt un fel de ”câștigător moral”, prin rezultatul greu de anticipat de majoritatea celor ce nu credeau în ei.

Dacă oarecum despre PSD și PNL se bănuia că vor împărți podiumul, doar procentele au fost surprinzătoare. Așa se face că despre aceste două partide nici nu se comentează atât de mult. Dar Alianța 2020 a atras atât laudele cele mai zgomotoase, cât și cele mai virulente critici.

Analistul politic Alina Mungiu Pippidi a lansat recent un articol în care, dintre cei opt europarlamentari ai Alianței, sunt pur și simplu desființați șase. Acuzațiile sunt grave și chiar contestă dreptul acestor șase politicieni de a reprezenta România la UE. Motivele sunt dintre cele mai diverse. De la traseism politic până la faptul că ar fi profitat de foloase necuvenite ca abonați la fondurile de stat, toate aceste acuzații au fost puse în cârca noilor europarlamentari.

Interesant este că până acum nu a fost nici o luare de poziție oficială a conducerii celor două partide, referitoare la aceste acuzații.

Europarlamentarul Vlad Botoș, aflat la Timișoara, marți, a avut câteva remarci de făcut despre aceste acuzații de care doar a auzit vag, fără încă să le fi văzut în amănunt.

Domnule europarlamentar, ieri a făcut vâlvă o listă publicată de doamna Mungiu-Pippidi în care vă „desființează” aducându-vă diverse acuzații. Conform dânsei, trei sferturi din europarlamentarii Alianței, adică șase din opt, sunt incompatibili cu demnitatea proaspăt câștigată. Toți sunt corupți, toți au probleme… Ce spuneți despre aceste acuzații?

<< Am văzut că în acea listă mie mi se aduc acuzații de traseism politic. Pot să afirm că mi-a plăcut de mic copil politica. Am fost pasionat de politică încă din anii `90 când aveam o vârstă fragedă (eu sunt născut în 1986). Mă uitam la dezbateri dintre Ulm Spineanu și Mircea Ciumara, dacă mai spun ceva aceste nume. Părinții mei spuneau că „acest băiat are ceva”. Și la 19 ani m-am înscris în PNȚ-CD pentru istoria acelui partid. Asta se întâmpla pe la sfârșitul anului 2005. Mi-a plăcut istoria și am încercat să resuscităm acel partid. Însă în 2012 am fost exclus pentru că nu am vrut să fac alianță cu un partid care provine din FSN, fostul PDL. Nu voiam să fac echipă cu primarul Aradului, Gheorghe Falcă. Și, vorba seniorului Coposu: „ Negociem orice, dar nu negociem principii!”.

Eu nu am avut niciodată o funcție aleasă în administrația publică locală sau centrală. Nu am avut vreo funcție numită. Am făcut politică doar din pasiune. Și am făcut politică pentru că am vrut să schimb ceva. Tot timpul am pornit echipe de la zero prin entuziasmul meu, prin inteligența politică, prin munca și dăruirea pe care am dat-o oricărui proiect. Nu sunt genul de om care să fi beneficiat de pe urma poziției politice. Mai mult, acum, prin această demnitate care mă onorează, cea de europarlamentar, am fost ales prin vot intern al tuturor membrilor USR. Am mers în fața lor, am discutat, am fost fizic în foarte multe județe (peste 30). Sunt în campanie de nouă luni, mi-am convins colegii că pot fi un luptător în Parlamentul European. Pot fi un om care să reprezinte cetățenii români și europeni cu demnitate. De asta mi-au dat încrederea.

Însă părerea mea este că doamna Pippidi are ceva chestiuni personale cu unii dintre viitorii europarlamentari ai Alianței USR-PLUS. >>, a spus Botoș.

Oricum, cazul dumneavoastră era cel mai puțin grav, dacă putem spune așa. Acolo se mai vorbește de deturnare de fonduri, atât din bani ai statului, cât și din cei europeni…

<< Nu am citit. Dar noi suntem oameni foarte transparenți, milităm împotriva tipului de a face politică. Am fost inițiatorii și susținătorii proiectului „Fără penali în funcții publice” și nu cred că vreun coleg de-al meu are ceva împotrivă să răspundă dacă sunt acuzații. Dar și dacă nu se confirmă ceva trebuie să răspundă cineva. Nu putem arunca în spațiul public, doar așa, niște informații trunchiate sau neadevărate. >>, a declarat Vlad Botoș.

100 de copii își imaginează următorii 100 de ani ai României. „Guvernul  Copiilor”, primul film documentar 3D românesc, în cinematografe

„Guvernul  Copiilor”, primul film documentar 3D românesc, regizat de Ioana Mischie, va fi lansat în cinematografele 3D și 2D din România începând din acest week-end.

Lumea imaginată de peste 100 de copii români va putea fi descoperită într-unul dintre cele mai ambițioase proiecte civice din Europa de Est, începând cu acest sfârșit de săptămână. Cinematografele și multiplex-urile din întreaga țară vor include în programul lor „Guvernul Copiilor”, o premieră pentru industria filmului românesc. Primul documentar 3D realizat în România are premiera pe 31 mai, în weekendul în care copiii sunt sărbătoriți la nivel mondial. Trailerul-ul oficial al filmului poate fi urmărit aici.

Filmul invită 100 de copii să își imagineze cum ar arăta România peste 100 de ani, dacă ei ar conduce ministerele și ar forma un Guvern al viitorului. De Ziua Internațională a Copilului, „Guvernul Copiilor” ajunge în București, Botoșani, Brașov, Caransebeș, Cluj-Napoca, Constanța, Oravița, Petroșani, Ploiești, Pitești, Reșița, Târgu-Jiu, Timișoara, Arad, Bistrița, Brăila, Vulcan, Craiova, Iași, Târgu Mureș, Timișoara și Gura Humorului. Programul complet al sălilor de cinema 3D și 2D care găzduiesc filmul începând de vineri poate fi urmărit în timp real aici, în timp ce proiecțiile-eveniment în prezența echipei filmului vor putea fi urmărite aici.

Acest proiect inovator se adresează atât copiilor, cât și adulților și instituțiilor educaționale din România. Filmul este un amplu demers artistic, educațional, tehnologic și social, care să încurajeze copiii să construiască un viitor mai bun. Filmul promite publicului momente pline de amuzament, dar și o mulțime de idei care vor da de gândit spectatorilor. Copiii participanți în cadrul proiectului (6-12 ani) sunt cei mai activi și vocali promotori ai proiectului. Întrebați de ce merită să fie văzut în cinematografe, ei au răspuns că: “este pur și simplu un film genial” (Patrick), “mi-a plăcut foarte foarte foarte foarte foarte mult la filmare și chiar merită văzut” (Ilinca), “cred că avem multe de învățat din el”(Thomas), “lumea condusă de copii ar fi o lume mai bună” (Julia). Până în prezent, filmul a avut două avanpremiere la Arad și Timișoara, unde publicul tânăr a îmbrățișat proiectul pe deplin.

Tehnologie inovatoare la nivel mondial

Guvernul Copiilor 3D” a fost realizat de o echipă de tineri cineaști, care au transformat proiectul lor de suflet într-o premieră pentru industria filmului românesc. Filmul este primul lung-metraj stereoscopic românesc, filmat cu Alpha 3D Rig, echipat cu oglindă semitransparentă unică în lume. Pe lângă tehnologia 3D, creatorii proiectului folosesc tehnologii VR și web pentru a extinde proiectul într-un univers transmedia.

“Suntem onorați să lansăm acest film în cinematografe în premieră mondială, este de altfel și unica ocazie în care filmul poate fi vizionat în formatul 3D de către spectatorii români. Inițial, când am prezentat pentru prima dată ideea proiectului, nimeni nu a crezut că vom reuși să îl și punem în practică pentru că are un grad de complexitate sporit atât din punct de vedere conceptual, cât și tehnologic. Am folosit tehnologia 3D pentru că ne-am dorit să construim o portretizare cât mai autentică, cât mai imersivă a fiecărui copil-ministru. Conform unui studiu științific, oamenii tind să rețină mult mai bine un portret 3D în comparație cu unul 2D. Copiii pot deveni liderii de mâine, iar viziunea lor de astăzi poate schimba lumea în care trăim”, a declarat regizoarea Ioana Mischie.

Spectatorii din primul week-end se vor bucura de numeroase concursuri și tombole organizate de către echipa de distribuție a proiectului. Guvernul Copiilor este un film produs de Storyscapes și Studioset, cu sprijin tehnologic UNATC-CINETic și distribuit național de Studioset și Cinema Infinit.

Urmărește parcursul proiectului “Guvernul Copiilor 3D”

Mai multe detalii despre film, dar și informații despre copiii și echipa care se află în spatele realizării acestuia puteți găsi pe paginile Facebook, Instagram dedicate proiectului sau pe Website.