3 C
Timișoara
vineri 19 aprilie 2024
Acasă Blog Pagina 3284

Săli de jocuri luate la puricat de polițiști

Peste o sută de săli de jocuri de noroc au fost verificate de polițiștii din Caraș-Severin. Aceștia au descoperit mai multe nereguli și au dat aproape 40 de amenzi și somații.

„În ultima lună, polițiștii au verificat un număr de 108 săli și incinte de exploatare a jocurilor de noroc cu achitarea premiilor pe loc, în urma controalelor constatând mai multe deficiențe, în ceea ce privește existența analizei de risc la securitatea fizică și implementarea măsurilor stabilite prin aceasta de către evaluatorul de risc, respectarea cerințelor minimale de securitate sau instalarea și funcționarea sistemelor tehnice de protecție și de alarmare împotriva efracției”, spun polițiștii de la IPJ Caraș-Severin.

În urma neregulilor constatate polițiștii au dat 38 de sancțiuni contravenționale, și amenzi în valoare de 19.200 de lei.

Migranți prinși în timp ce încercau să treacă ilegal frontiera de vest Foto/Video

0

Migranții apelează la tot felul de metode pentru a trece ilegal granița spre Ungaria. De data aceasta, oamenii legii au descoperit o nouă metodă prin care transfugii încearcă să treacă neobservați frontiera. Polițiștii de frontieră de la Curtici au descoperit  doi migranți din Maroc și Siria, care se urcaseră pe platforma unui tren.

„În data de 13.06.2019, în jurul orei 02.00, la Punctul de Trecere al Frontierei Curtici, județul Arad, pe sensul de ieșire din ţară, într-un tren de marfă încărcat cu autoturisme, care circula pe relația România – Austria, polițiștii de frontieră au descoperit două persoane de sex masculin ascunse pe platforma unuia dintre vagoane”, potrivit oamenilor legii.

Un alt grup de migranți a fost descoperit la vama Nădlac II. 11 cetățeni turci ascunși într-un TIR care transporta profile metalice. Migranții cu vârste între 27 și 49 de ani sunt cercetați pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, iar șoferul este cercetat pentru trafic de migranți. 

Podeaua de sticlă a unui zgârie-nori a crăpat, la etajul 103, sub picioarele unor turiști VIDEO

0

Podeaua de sticlă de la etajul 103 al celui mai înalt zgârie-nori de Chicago a crăpat chiar sub picioarele unor vizitatori, luni seară.

Zona unde podeaua este doar din sticlă a Turnului Willis, numită Skydeck, oferă turiștilor o panoramă unică asupra orașului Chicago. Stratul lui protector este făcut din geam laminat și este construit astfel încât să rămână întreg, chiar dacă se crapă.

Luni, sticla a crăpat în „o mie de piese”, potrivit CBS Chicago. Reprezentații turnului spun că nimeni nu a fost în pericol pentru că stratul protector și-a îndeplinit rolul.

Era o femeie cu doi copii și păreau foarte palizi și speriați pentru că podeaua tocmai crăpase”, povestește un martor.

Mi-e frică de înălțimi, în general, așa că atunci când am văzut că s-a întâmplat, nu mi-a venit să cred”, mărturisește o altă persoană prezentă.

https://www.facebook.com/jesus.pc.56/videos/2190639557652234/

Sursa: digi24.ro

Cursa Ryanair București-Timișoara a decolat după patru ore de întârziere

0

Cursa Ryanair de pe ruta București-Timișoara, ce ar fi trebuit să decoleze joi dimineață la ora 6:30, a fost amânată deoarece „o piesă a fost furată sau a dispărut” din cabina pilotului, potrivit unui telespectator Digi24. Aeronava a decolat după patru ore de întârziere, din motive tehnice.

Reprezentanții Aeroportului București au precizat că aeronava a avut probleme tehnice, iar Poliția de Frontieră face verificări pentru a stabili dacă a fost adevărată informația unui posibil furt. Tot ce se știe în mod oficial până acum este faptul că avionul a zburat cu o întârziere de patru ore din motive tehnice.

Se demolează casa ridicată ilegal în curtea Palatului cu Ancoră FOTO

A durat mai mulți ani, dar până la urmă Primăria Timișoara a primit permisiunea să pună la pământ o casă ridicat ilegal în cartierul istoric Elisabethin.

Vorbim despre construcția din curtea Palatului cu Ancoră. Aici, în urmă cu 4 ani, a fost ridicată o casă cu etaj, fără acte, fără acordul vecinilor sau ale instituțiilor. Mai mult, imobilul a fost ridicat la doar câțiva centimetri de construcțiile existente, așa că o femeie a rămas fără lumină pentru că geamul casei ei a fost acoperit complet de imobilul ridicat ilegal. Cu decizia judecătorească în mână, angajații primăriei au început, joi, demolarea casei.

 

 

Atenție, șoferi! Restricții de circulație pe un drum național

Șoferii care circulă pe drumurile naționale din Timiș se vor lovi de restricții zilele următoare. Până în weekend, pe șoseaua care leagă Timișoara de Săcălaz se fac lucrări de reparație.

„De joi, până sâmbătă, SDN Timișoara va lucra la tratarea tasărilor locale pe DN 59A, pe raza localității Săcălaz. În zona lucrărilor traficul se se va desfășura îngreunat, alternativ pe un singur fir, dirijat cu piloți de circulație”, anunță DRDP Timișoara. Pe DN6, unde s-a muncit până acum, lucrările au fost finalizate pe tronsonul Remetea Mare – Ghiroda.

Foto: DRDP Timișoara

Bilet unic, valabil o oră pe toate mijloacele de transport

Autoritățile locale timișorene se pregătesc să modifice tarifele transportului în comun. Nu vor crește prețurile pentru o călătorie, ci vor introduce un tichet unic care să fie valabil timp de o oră.

Societatea de Transport Public Timișoara cere Consiliului Local să aprobe introducerea biletului de 60 de minute și prețul acestuia de 3 lei.

Această modificarea a tarifelor va asigura conectivitate mai bună a călătoriilor şi va veni în sprijinul populației din municipiul Timișoara şi din alte localități care vizitează municipiul”, susțin reprezentanții STPT. Aleșii locali se vor reuni în ședință de plen, vineri, 14 iunie, de la ora 14:00.

Emoții și bucurie la Școala Gimnazială Dumbrăvița FOTO-VIDEO

În incinta Școlii Gimnaziale din Dumbrăvița, s-a desfășurat festivitatea de încheiere a claselor a VIII-a.

Elevii au înconjurat școala, împreună cu dirigintele lor și au fost ovaționați și întâmpinați cu petale de flori de către colegii lor mai mici.

Festivitatea de încheiere a avut loc în Sala de Festivități a școlii, unde au fost prezenți și elevii claselor a VII- a, care au primit cheia școlii de la colegii lor din clasa a VIII-a.

Copiii și-au impresionat profesorii intonând imnul Gaudeamus, iar profesorii la rândul lor i-au îndrumat pe copii, adresându-le sfaturi de urmat în viață, exprimate prin cuvinte care au emoționat întreaga audiență.

La eveniment au luat cuvântul directorii școlii, Adrian Nicola și Ildiko Deneș, dar și primarul comunei Victor Malac, care le-a urat viitorilor liceeni mult succes în viață și în carieră.

Sursa: dumbravitatv.ro

Momentul în care un elev este bătut de un jandarm la un liceu din România VIDEO

0

Momentul în care un elev în vârstă de 16 ani de la un liceu din Giurgiu a fost bătut de un jandarm, în timpul probei de Bacalaureat, a fost surprins de o cameră de supraveghere din clasă.

Pe imagini se poate observa cum elevul intră în clasă, însoțit de alți colegi, iar la un moment dat este urmat de jandarmul care asigura ordinea la examenul de bacalaureat.

Potrivit jandarmului, elevul de 16 ani l-ar fi înjurat şi apoi a fugit, motiv pentru care a decis să îi dea o lecție. După incident, jandarmul, care lucra din anul 2005 în sistem, și-a dat demisia, cazul său fiind preluat de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul București.

Video, aici!

 

 

Caz revoltător. Copil de 12 ani lovit de un camion condus de un copil de 14 ani

0

Un copil de 14 de ani, din Sibiu, s-a urcat la volanul unui camion şi s-a dus să-și cumpere o înghețată.

Pe drum, fata a pierdut controlul volanului, a intrat pe trotuar, unde a lovit o altă fetită de 12  ani. La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de poliție și ambulanțe. Fetita rănită a fost transportată de urgență la spital, iar șoferița teribilistă la secția de poliție. Părinții fetei care a condus camionul, nu erau acasă în acel moment. Poliția cercetează cazul.