6.2 C
Timișoara
vineri 26 aprilie 2024

Toamna începe cu Festivalul Shalon Ierusalim Timișoara (VIDEO)

Pentru a scoate în evidență caracterul multicultural, dar și multietinc al provinciei Banatului, Asociația de Promovarea și Dezvoltarea Turismului Timiș a pornit o serie de acțiuni menite a arăta tot ce poate fi mai interesant despre cultura și obiceiurile etniilor conlocuitoare. După un prim succes cu un așa numit drum al șvabilor, urmează un festival similar.

Comunitatea Evreilor din Timișoara împreună cu APDT muncesc împreună la primul Festival al culturii evreiești sub motto-ul „Shalom Jerusalim la Timișoara”.
Deși, în momentul de față, minoritatea mozaică este destrul de redusă numeric, a fost una din cele mai influente comunități din Timișoara cu câteva decenii în urmă.
Delia Barbu, directorul executiv al ADPDT, a explicat câteva din demersurile ce se vor face pentru a atrage cât mai mulți curioși. Acestea se vor axa pe cel puțin trei mari direcții:
– Se vor pregăti tururi însoțite de ghizi foarte bine documentați ce vor plimba pe cei dornici prin principalele atracții turistice ale orașului pentru a descoperi cele mai reprezentative obiective cu încărcătură istorică și culturală. De menționat că o bună parte din patrimoniul orașului a fost edificat cu eforturile unor oameni de afaceri evrei.
– Participanții vor putea degusta bunătățile gastronomice direct de la standurile cu specialități.
– Se vor realiza materile promoționale turistice sub formă de pliante sau chiar hărți cu cele mai interesante atracții ale județului pentru a putea fi folosite eficient la târgurile de turism ori în aeroporturi. Mai ales că din Timișoara se poate zbura direct în Israel și retur.

Luciana Friedmann, președinta Cumunității Evreilor, a devăluit câteva dintre surprizele ce se pregătesc pentru data de 1 septembrie. Pentru o întreagă zi, Parcul Botanic va fi gazda ineditului festival. Totul este împărțit în mai multe standuri cu diverse activități pentru parcitipanți de toate vârstele.

Invitatul de onoare va fi marea actriță Maia Morgenstern. Va fi prezentă la Timișoara împreună cu orchestra Teatrului Evreiesc de Stat din București.
Vor sosi și două trupe de dansuri din Israel și anume formațiile „Hora” și „Haverim”, dar și cantorul Baruch Finkelstein din Sankt Petersburg.
În parc va fi ridicată o replică a Zidului Plângerii, unde toți ce cred vor putea să-și depună hârtiuțele cu cele mai ascunse dorințe. Prin grija organizatorilor toate vor ajunge la Jerusalim la adevăratul Zid al Plângerii.
Muzica evreiasacă va fi reprezentată și de violonista Iulia Semenova, Traian Moldovan și Alexandru Fisher.

Pentru tinerii care ar dori să înțeleagă câte ceva din limba ebraică sau măcar din scrierea atât de diferită de cea latină se vor face exerciții de pronunție și scriere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Sorin Grindeanu recunoaște că 30 de ani clasa politică locală nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor timișorenilor | FOTO-VIDEO

Fostul premier, actualmente ministrul Transporturilor în Cabinetul Ciolacu, a făcut această precizare în cadrul întâlnirii membrilor guvernului cu presa timișoreană. Și el, și Alfred Simonis,...

Președintele CCIA Timiș a deschis FoodIntelForum București 2024

Miercuri, 24 aprilie, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica CHIRIȚĂ, a participat la deschiderea oficială a celei de-a...

Citește și :