3 C
Timișoara
vineri 19 aprilie 2024

Tineri loviți cu parul în cap de fratele viceprimarului din Arieșeni, după ce au ajuns, din greșeală, pe domeniu privat VIDEO

Un tânăr de 20 de ani a avut parte de o experiență deloc plăcută de Crăciun. Plecat în vacanță la Arieșeni, acesta a fost lovit cu un par în cap de fratele viceprimarului localității, ajutat de primar, de soția sa și de încă alți doi-trei participanți și susținători ai vicelui.

Totul a început cânt Emanuel Puștea, împreună cu iubita lui, fratele său și iubita acestuia au închiriat niște ATV-uri ca să se plimbe prin Arieșeni. Și, necunoscând drumul, au ajuns pe o proprietate privată. Degeaba și-au cerut tinerii scuze deținătorului, căci nu au fost acceptate.

A urmat un val de amenințări, cele două tinere au fost ținute departe de iubiții lor, iar băieții au fost loviți cu un par în cap. Unul dintre tineri a fost suficient de inspirat încât să scoată telefonul și să filmeze întreaga scenă.

În filmare se vede cum fratele viceprimarului îi amenință cu parul uriaș și, în timp ce filmează, băiatul este lovit în cap și cade la pământ. Din declarațiile sale date de pe targa din ambulanță am aflat și că fratele său a fost lovit la câteva secunde după ce el însuși a fost pus la pământ.
Ajunși la spital, acolo s-au întâlnit și cu fratele viceprimarului care încerca să se dea rănit. Însă, filmarea arată altceva. Tot în filmare se mai poate auzi și vocea uneia dintre fete care îi roagă pe fratele viceprimarului să se oprească.

Tinerii au ajuns la spital pentru investigații medicale. Din fericire, băieții au scăpat cu răni ușoare.

Sursa: glsa.ro

Alte subiecte :

Iulius Town îi invită pe cei mici la egg-hunt cu premii dulci, întâlniri cu Iepurașul de Paște, dar și să descopere alte surprize la...

Timișoara, 18 aprilie 2024: Iepurașul de Paște a început pregătirile din timp anul acesta, iar în Iulius Town deja și-a instalat tradiționalul Labirint și îi...

Noua arenă a Timișoarei, care va costa aproape 170 de milioane de euro, intră în linie dreaptă

Timișoara se pregătește să beneficieze de un stadion modern. Noua arena ar urma să primească ultima aprobare necesară în zilele viitoare. Legendara arenă „Dan Păltinișanu”...

Citește și :