6.1 C
Timișoara
sâmbătă 20 decembrie 2025

Timişul, unul dintre puţinele judeţe unde managementul deşeurilor funcţionează

Uniunea Europeană a transmis României să îşi pună la punct sistemele integrate de management ale deşeurilor. De această dată judeţul Timiş nu mai este codaşul ţării. Ba chiar e fruncea, pentru că la Ghizela funcţionează deponeul ecologic.

„Scopul principal al proiectului a constat în implementarea unui sistem integrat de management al deşeurilor în judeţ şi realizarea programului de investiţii pentru judeţul Timiş, astfel încât să fie îndeplinite obligaţiile asumate în sectorul de deşeuri şi să se asigure totodată îmbunătăţirea calităţii mediului şi a condiţiilor de viaţă ale locuitorilor judeţului”, transmite Consiliul Judeţean Timiş.

Lucrările au durat mai bine de 4 ani, dar acum deponeul funcţionează şi este planificat să colecteze deşeuri pentru următorii 41 de ani. Momentan, există o singură celulă de depozitare a deşeurilor, dar prin contractul semnat cu Uniunea Europeană, judeţul se obligă ca în viitor să construiască mai multe celule din banii colectaţi tocmai din adunarea şi depozitarea deşeurilor.

Depozitul are prevăzută şi o platformă tehnologică de tratare a deşeurilor prin sortare şi compostare/biostabilizare, o staţie de transfer la Timişoara şi trei centre de colectare, la Făget, Jimbolia şi Deta.

Valoarea totală a proiectului este de 162 de milioane de lei şi a fost implementat prin Programul Operaţional Regional 2007 – 2013.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Program AQUATIM de sărbători, decembrie 2025-ianuarie 2026

În perioada sărbătorilor de iarnă, centrul relații clienți din Timișoara, de pe str. Enric Baader nr. 11 și toate casieriile Aquatim din aria de...

Transparență decizională. Timișenii, așteptați să depună sugestii și propuneri pentru un proiect de hotărâre

Consiliul Județean Timiș a lansat, în baza Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, procedura aferentă dezbaterii Proiectului de hotărâre nr. nr....

Citește și :