14.1 C
Timișoara
vineri 29 martie 2024

Timișul și Israelul pot colabora cu succes în domenii de vârf FOTO-VIDEO

S-au pus bazele unei colaborări între Regiunea Vest și Israel. Primele rezultate concrete ar putea apărea în toamna acestui an.

Cercetare și inovare, sănătate, agricultură și industria de apărare sunt domeniile în care Regiunea Vest și Israelul ar putea colabora în viitorul apropiat, după o serie de acțiuni inițiate de Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest.

Delegația Ambasadei Israelului a avut două zile dedicate Timișoarei

O importantă delegație a statului Israel condusă de E.S. David Saranga, ambasadorul Israelului la București, căruia i s-au alăturat mai mulți experți în inovare; s-a aflat în aceste zile la Timișoara, unde s-a întâlnit cu administrația locală și județeană, reprezentanți ai mediului de afaceri, precum și cu cei ai mediului universitar.

„Primele rezultate le-am putea vedea prin crearea unui ecosistem în domeniul inovației. Suntem dispuși să împărtășim cu Regiunea Vest ceea am creat în Israel.

Țara noastră nu are multe resurse naturale, dar spiritul inovator este o trăsătură esențială. În 2019, 5,4% din Produsul Intern brut al Israelului a fost alocat pentru cercetare și dezvoltare, iar anul acesta procentul este de aproximativ 4,8%, ceea ce face din țara noastră prima din lume care acordă acestui domeniu cel mai mare procent din PIB”, a spus E.S. David Saranga, ambasadorul Israelului în România.

O altă direcție în care se vor putea vedea rezultate în perioada următoare este cea a medicinei. Reprezentanții Spitalului Sheba, din Israel, cotat de revista Newsweek între primele 10 din lume au fost de acord să sprijine dezvoltarea domeniului medical din județul Timiș. Se are în vedere pentru o primă etapă domeniul telemedicinei care nu are nevoie de mari investiții pentru a porni. Iar în viitor Spitalul Județean ar putea deveni un important hub de sănătate cu sprijinul specialiștilor din Israel.

„Ne dorim să realizăm un hub de sănătate în jurul Spitalului Județean, dar sunt și alte inițiative ale autorităților publice locale (Primăria Timișoara, Primăria Lugoj) de extindere a serviciilor în domeniul sanitar. Experiența de top mondial a Israelului ne va fi extrem de utilă pentru a ne putea diversifica serviciile sanitare.

Ne-am gândit la telemedicină și la performanțele pe care Israelul le are în diferitele specialități medicale”, a spus Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș.

În ceea ce privește domeniul agricol, au fost inițiate deja discuții cu Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului cu privire la componentele în care regiunea Vest ar putea deveni mai competitivă pe partea de resurse de apă și pentru eficientizarea cu ajutorul tehnologiei a culturilor produse aici.

„Înainte să plecăm spre România, domnul Saranga ne-a spus de ce am ales această regiune. Ajungând aici, am și înțeles alegerea aceasta. Sunt multe componente esențiale pentru creștere, pentru că zona reprezintă un adevărat hub de inovare, creștere și dezvoltare”, a spus Ofer Sachs, CEO-ul companiei de consultanță Herzog Strategic, din Israel.
O altă latură extrem de importantă a colaborării interstatale, în conjunctura internațională destul de tensionată din această perioadă, ar putea fi cel militar. Nu este ceva din domeniul fantasticului având în vedere că acest model de conlucrare este destul dfe vechi între țările noastre. Industria de componente electronice cu aplicabilitate militară ar putea prinde un nou impuls. Nici construirea unei fabrici undeva în regiunea noastră, dedicate acestui scop, nu este imposibilă într-un viitor apropiat.

„Este extrem de important să existe un ecosistem de inovare în Timișoara, la care universitățile, companiile și autoritățile locale să colaboreze. Iar noi, ca autorități locale, vom lupta în continuare ca să îi atragem aici pe cei mai buni tineri care să contribuie la dezvoltarea lui”, a spus primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

Componenta de inovație ocupă un loc important în viitorul Program Operațional Regional al regiunii Vest, proaspăt avizat de Guvernul României.

„Odată cu aprobarea noului POR, adăugând și fondurile care vor veni prin Programul Național pentru Redresare și Reziliență, precum și Fondul pentru tranziție justă care va fi alocat județului Hunedoara, vom avea un buget al regiunii de aproximativ 2 miliarde de euro pentru următorii șapte ani. Avem o strategie, avem și resurse, ne dorim să avem și competențe pe măsura nivelului pe care dorim să îl atingem și de aceea cred că este extrem de importantă această colaborare cu Israelul. Sper ca în această toamnă să avem primele rezultate concrete ale colaborării noastre”, a spus Sorin Maxim, directorul ADR Vest.

Timișul și Israelul pot colabora cu succes în două domenii extrem de competitive, cel al medicinei, dar și cel al apărării, a anunțat joi, la Timișoara, David Saranga, ambasadorul Israelului la București.

Alte subiecte :

Decernare, Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler directorului general al TNTm

Joi, 28 martie 2024, de la ora 19:00, în Sala Mare a Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara a avut loc evenimentul de decernare...

Undă verde pentru construirea unui spital nou în Timișoara

Dominic Fritz, primarul Timișoarei și Mehita Fanny Sylla, Manager Regional, Banca Mondială - Corporația Financiară Internațională (International Finance Corporation, IFC) au...

Citește și :