7.2 C
Timișoara
joi 25 aprilie 2024

Timișoreanul Faur Isaia a provocat scandal la priveghiul Reginei Ana

Momente tensionate la priveghiul reginei Ana. Timișoreanul Faur Isaia, care, în trecut, l-a stropit cu cerneală pe fostul președinte Emil Constatinescu, a intrat în conflict cu susținătorii regalității, prezenți la catafalcul reginei. Acesta a susținut că soția regelui Mihai nu ar trebui înmormântată în România.

Faur Isaia a inflamat spiritele după ce a venit la priveghiul Reginei Ana cu două pancarte pe care era scris: “Pe familia regală care a vrut să ne vândă glia nu o înmormântați în România!”. Una a fixat-o pe gardul Palatului Regal. În momentul în care a vrut să o amplaseze și pe cealaltă, a fost împiedicat de oamenii veniți la priveghi.

Cel cunoscut că l-a stropit cu cerneală pe fostul președinte Emil Constantinescu a fost înconjurat imediat de jandarmi. După câteva minute de replici dure între cele două părți, spiritele s-au calmat, iar cei prezenți și-au continuat pelerinajul în liniște.

faurSâmbătă, la ora 10.55, sicriul cu trupul neînsuflețit al Reginei Ana va fi așezat pe un catafalc în Piața Palatului Regal, moment în care vor bate clopotele bisericilor ortodoxe din împrejurimi și de la Catedrala romano-catolică “Sfântul Iosif”.

Apoi, cortegiul va pleca spre Curtea de Argeș. Slujba de înmormântare va începe la ora 15.00.

Sursa: reporterntv.ro

5 COMENTARII

  1. Te intrebi daca „timisoreanul Faur Isaia” este o culmea a nesimtirii, este nebun sau amandoua? Din ce colt… nu, mai bine zis: din ce fund de tara putea sa rasara unul ca „timisoreanul Faur Isaia”? Numai din fundul Banatului putea sa rasara…

    • Intreb si eu,ca nu inteleg(asa cum nu intelegea Mos Ion Roata cu Unirea) ,Ce au facut ei (Casa Regala) pentru Romania de cand au plecat din tara si pana azi?

      • Se poate discuta despre cat de mult bine a facut Casa Regala dupa ce Romania a fost acaparata de sovietici si a fost obligata sa ia drumul exilului, dar este sigur ca a facut mult mai putin rau decat a facut pupincuristul ceausist Corneliu Vadim Tudor si P.R.M., partid presarat din abundenta cu fosti securisti, partid al carui membru a fost si acest dement/nesimtit banatean numit Faur Isaia. In mod sigur nu este in masura sa spuna unul ca Vadim Tudor, unul ca Faur Isaia (sau altii ca ei) daca membrii familiei regale pot fi (sau nu) inmormantati in Romania.

    • 🙂
      Eh, nu-i prea mult si prea tarziu pentru asa ceva?! Dupa cum se poate vedea in fotografia aceea in care poarta o pancarta agatata la gat, acest „erou” numit Faur Isaia este batran si hipertensiv…

Dă-i un răspuns lui Talida Covaci Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :