4.1 C
Timișoara
luni 2 decembrie 2024

Timişoara va fi legată prin curse aeriene de Cluj și Iași

Începând cu 1 octombrie 2016, pasagerii din regiunea de vest vor avea posibilitatea să călătorească zilnic spre destinaţiile Iaşi şi Cluj, două oraşe importante de pe teritoriul României atât din punct de vedere istoric cât şi economic. Legătura aeriană dintre Timişoara cu cele două oraşe cu o dezvoltare evidentă va face posibilă legătura dintre cele trei zone importante ale României: Banat, Transilvania şi Moldova.

Cursele aeriene vor face legătura între cele trei destinaţii (Timişoara, Iaşi şi Cluj) fiind operate de compania aeriană Blue Air cu o frecvenţă pe zi. În zilele de marţi, joi şi sâmbătă programul zborurilor va fi: decolare de la Iaşi la ora 07.00, aterizare la Cluj la 07.55, decolare de la Cluj la 08.25, aterizare la Timişoara la 09.05, decolare de la Timişoara la 09.35, aterizare la Iaşi la 10.45. În zilele de luni, miercuri, vineri şi duminică programul zborurilor va fi: decolare de la Iaşi la ora 07.00, aterizare la Timişoara la 08.10, decolare de la Timişoara la 08.40, aterizare la Cluj la 09.20, decolare de la Cluj la 09.50, aterizare la Iaşi la 10.45.

“În contextul dat, avem convingerea fermă şi repetăm cu bucurie faptul că în acest an aeroportul Timişoara va înregistra un număr de pasageri ce va depăşi cifra de 1 milion. Cu siguranţă, pasagerii din regiunea de vest aveau nevoie, pe lângă legătura aeriană cu aeroportul din capitala ţării, şi de legături aeriene cu zonele importante din România, respectiv Moldova şi Transilvania. Mai mult decât atât, legătura aeriană cu cele trei oraşe importante din ţară, respectiv Bucureşti, Iaşi şi Cluj, oferă legături aeriene cu destinaţii din diferite ţări ale lumii, care nu pot fi accesibile direct de la Timişoara, cum ar fi: Israel, Emiratele Arabe Unite, Elveţia, Suedia, Danemarca etc”, a declarat directorul Aeroportului Timişoara, Daniel Idolu.

Informaţii şi achiziţionări bilete de avion sunt disponibile pe site-ul companiei aeriene: www.blueairweb.com.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Școala de Arte sărbătorește luna decembrie

Colinde, expoziții, muzică experimentală, dansuri moderne, poezie și multe fermecătoare surprize alcătuiesc programul lunii decembrie la Școala de Arte Timișoara, care își încheie stagiunea...

Relația dintre corp, mediu urban, patrimoniu și arta contemporană, într-o nouă conferință internațională găzduită de UVT

Conferința Internațională intitulată „Urban Body – Human Body. Bridging Heritage and Contemporary Art”, organizată de CICASP (Curatorial Research, Art History and Criticism, Heritage Studies),...

Citește și :