12.1 C
Timișoara
vineri 19 aprilie 2024

Timișoara, un mozaic perfect pentru 2023

Îmi amintesc bine ziua în care am văzut pentru prima dată orașul. Era o zi tare însorită. Țin minte că primul lucru pe care l-am observat au fost pistele de biciclete de un verde țipător. Au urmat bulevardele foarte largi și traficul intens. Așa aveam să descopăr diferențele dintre sat și oraș. În mod paradoxal, aceste diferențe m-au făcut să iubesc Timișoara.

Trăind aici, nu m-am putut abține, totuși, să nu observ și diversele „derapaje”. Orișicine le-ar observa, chiar ca simplu trecător, pe stradă. Când văd șantiere care nu se mai finalizează, cum ar fi, cel de lângă Centrul de Afaceri, am tendința să le compar cu zonele noroioase pe care le vedeam la mine acasă, la țară. Acum, nici la mine la țară nu mai e noroi, pentru că localitatea din care provin s-a modernizat. Sper că Timișoara se va moderniza și ea!

Asta dacă administrația face demersuri pentru înlocuirea tuturor becurilor care se sting subit sau cosmetizarea locurilor în care, la prima ploaie, apar băltoace din cauza faptului că asfaltul s-a lăsat. Atunci când plouă, spre exemplu, în Parcul Civic se formează noroi, iar dacă ieși seara de la teatru sunt mari șanse, fie să-ți murdărești pantofii în parc, fie să calci într-o baltă adâncă la trecerea de pietoni. Cred că e important să ne gândim la turiștii care vor veni în Timișoara de la anul. S-ar putea ca aceste condiții să nu le creeze o impresie bună.

Dacă din prisma lucrărilor la mentenanța orașului administrația mai are încă eforturi de făcut, din punct de vedere al proiectelor artistice, Timișoara este pregătită să devină Capitală Europeană a Culturii.

Un loc pentru fiecare

„Actorii” culturali nu lipsesc. Avem instituții care de ani buni organizează evenimente, dar și ONG-uri private care contribuie cu proiecte artistice diverse. Cei curioși sau pretențioși pot să asiste la dezbateri pe diverse teme, vernisaje de artă, spectacole de teatru sau dans. Se pot viziona proiecții de film, avem și lansări de carte, dar și festivaluri de muzică.

Indiferent că vorbim despre jazz, muzică clasică, rock, drum ‘n’ base, muzică de club sau manele, în Timișoara există câte o „scenă” pentru fiecare gen muzical. Este imposibil să vii aici și să „nu-ți găsești locul” într-un oarecare club, pub sau la vreun festival. Diversitatea este cel mai frumos lucru la Timișoara și este, de asemenea, motivul pentru care am ales să rămân aici.

Un oraș pestriț

Pe lângă diversitatea culturală, există și una socială. Aici poți întâlni scriitori, artiști, politicieni, simplii muncitori, dar și patroni care dețin mici afaceri. În Timișoara sunt și ONG-uri desfășoară campanii sociale pentru promovarea unor cauze sau sprijinirea celor aflați în nevoie.

Am cunoscut aici oameni diverși. Am întâlnit producători locali dornici să-și vândă produsele agricole, IT-iști noi pe piața muncii, curieri care urcă pe bicicletă indiferent de condițiile vremii. Am văzut oameni ai străzii care trăiesc cerșind, bugetari care lucrează două joburi sau studenți care muncesc prea mult pe bani puțini.

Unii timișoreni sunt de părere că diversitatea strică orașul și că îi deteriorează valoarea. Aceștia îi etichetează pe tinerii veniți din alte orașe drept proști, leneși sau nepoliticoși. Unii spun că Timișoara ar fi chiar un oraș mai prosper și mai elegant dacă tinerii din alte zone nu ar mai veni să se stabilească aici.

Lucrurile stau fix invers. Timișoara este un oraș mai frumos tocmai pentru că este divers. În șederea mea în căminele studențești, am întâlnit oameni pasionați de film, teatru, poezie, literatură sau artă. Unii erau bucătari, alții erau arhitecți, actori, avocați sau economiști. Câțiva se pregăteau să devină profesori, ingineri sau medici. Toți provin din alte orașe, chiar și din alte țări! Împreună, acești tineri nu deteriorează, ci îmbogățesc valoarea orașului.

Timișoara, un oraș cu multe fațete

Orașul are atâtea fațete câte vrei să descoperi. Bineînțeles, interpretarea este a fiecăruia. Venind aici am învățat cât de „colorată” este Timișoara în realitate și nu mă refer doar la picturile murale de pe clădiri. Fiecare părticică a Timișoarei are câte o nuanță. Puse la un loc, toate aceste părticele formează un mozaic –social și cultural deopotrivă– perfect pentru 2023!

 

 

Alte subiecte :

Citește și :