Timișoara | Strada Crizantemelor, nou concept integrat

334

Strada Crizantemelor va fi reabilitată. Ea va fi printre primele artere de circulație din Timișoara proiectate noului concept ce și-l doresc pus în practică autoritățile. Așadar, proiectul va fi complex și va integra carosabilul, parcările, spațiile verzi și cele destinate transportului alternativ.

Odată spart asfaltul, se vor înlocui și rețelele subterane. ”Lucrările vor cuprinde: amenajarea drumului cu două benzi de circulație, amenajarea unor parcări longitudinale (paralele cu axul drumului), intercalate cu aliniament de arbori, unde situația permite, realizarea trotuarelor și acceselor la proprietăți, construirea de piste pentru biciclete cu o lățime de 1,5 m pe sens și amplasarea de parcaje pentru biciclete, amenajarea intersecțiilor și a zonelor verzi, marcaje pentru persoane cu dizabilități la fiecare trecere de pietoni(pavaj tactil, culori de contrast, avertizare sonoră). Se vor realiza și lucrări de înlocuiri de rețele, unde este cazul, și relocarea cablurilor aeriene în subteran”, explică reprezentanții Primăriei.

Unde este posibil, trecerile de pietoni și traversările pentru biciclete vor fi supraînălțate. Proiectul presupune și ”implementarea unui concept unitar de iluminat public, avându-se în vedere o diferențiere a caracteristicilor luminii pentru zone carosabile, pietonale și de repaus și iluminarea clădirilor importante din spațiul public, acolo unde este posibil”.

Se va analiza și posibilitatea montării unor băncuțe, rastele velo și coșuri de gunoi, dar și realizarea unei fântâni (cișmele). În proiectare se va ține seama și de proiectul de reabilitare a malurilor Begăi și de reabilitarea Pasarelei pietonale Gelu, aflată la intersecția străzii Crizantemelor cu splaiul Tudor Vladimirescu, astfel încât realizarea trotuarelor și pistelor de biciclete din acest proiect să asigure continuitatea cu pistele de traversare pe malul celălalt al Begăi și cu cele existente de-a lungul canalului Bega.

Așadar, se caută proiectant, iar contractul ar fi de 57.000 de lei, fără TVA. Elaborarea documentelor a dura maximum 45 de zile de la ordinul de începere. Termenul de depunere a ofertelor este 20.07.2021, ora 23:59.

Strada Crizantemelor, din cartierul Iosefin, are 665 de metri. Acum are o singură bandă de circulație pe sens, cu zone verzi de o parte și de alta a carosabilului, pe alocuri neamenajate, cu porțiuni de trotuare și accese auto deteriorate și nu are piste pentru biciclete.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.