Timişoara, „regiune dezavantajată”, zice Gabi Firea. O fi la mijloc un pic de invidie?

5585

Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, e de părere că Timişoara a câştigat titlul de Capitală Culturală Europeană fiindcă UE încurajează regiunile dezavantajate să obţină acest titlu, nu capitalele administrative.

Pe pagina ei de Facebook, scrie că „Am fost de la început conștientă că Bucureștiul nu are prima șansă în această competiție pentru titlul de Capitală Europeană pentru anul 2021.

Dacă vă uitați la orașele care au purtat acest titlul în ultimul deceniu, dar și mai în spate, veți vedea că foarte puține dintre câștigătoare erau și capitale administrative în statele pe care le reprezentau.

Evident, strategia Uniunii Europene în această chestiune este de a sprijini anumite regiuni mai dezavantajate sa intre în circuitul cultural european. Deci era evident ca prima opțiune a celor care analizează astfel de dosare e spre oraşele mai mici, care nu au avantajele pe care le are Bucureștiul în ceea ce privește infrastructura, programele culturale sau pontențialul turistic”.

Ea mai adaugă că s-a abţinut să comenteze până acum „pentru ca nu am dorit sa îi descurajez pe cei care au facut parte din echipa care a muncit în acest proiect si carora vreau sa le multumesc pentru tot efortul depus.”

22 COMENTARII

  1. Doamna primar, chiar ma intreb cum ar fi sunat acest articol daca ar fi castigat Bucuresti? A-ti fi recunoscut ca este o zona dezavantajata? In orice caz sunt tare mandra ca Timisoara are aceasta sansa de a beneficia pe aceasta cale, de anumite fonduri pentru imbunatatirea imaginii si ulterior a veniturilor.
    Stiti cum se spune: scopul scuza mijloacele 🙂
    Cred ca de fapt stiti mai bine decat multi, treaba asta;)

  2. Cum poti sa afirmi ca Timisul este zona dezavantajata,cand noi suntem de fapt in Europa.Suntem mai toleranti,mai civilizati,si dam la buget mai multi bani decat multe alte judete.Daca Timisul este zona dezavantajata ce spuneti de Vrancea,Hunedoara,Covasna sau Caras.

  3. Chiar esti proasta ,acum ai dat cu bata in balta , REVOLUTIA a inceput de la TIMISOARA , deci TIMISOARA este CAPITALA ROMANIEI si nu o zona defavorizata !!!!!!!!!!!!!

  4. Serios, „dna” Firea? De ce suntem regiune dezavantajata? Ca nu „ne inecam” in gunoaie ca voi, deosebitii astia de bucuresteni? Ca nu ne trezim la 5 ca sa fim la 8 la lucru? Ca nu claxonam ca disperatii in trafic? Ca nu suntem asa imputiti, ca voi? Ca suntem mai civilizati, din toate pct de vedere? Hai, fa pasi! Poate ai treaba si te retinem. Pregatiti-va mai bine si poate castigati si voi, prin 2050. Invidiosilor!

  5. Voi banatenii,timisorenii,,,,nu mai puteti de aroganta,de mandrie!!!Dar mai bine ati vedea ca la voi in Timisoara,in Banat sunt cei mai multi interlopi,pute Timisoara de tiganii traficanti de carne vie,de tiganii care cu ,,ajutorul,,primarilor vostrii f.corecti au pus stapanire pe toate cladirile din centrul orasului,la voi studentii medicinistiau ,,transat,,un om.Ce sa zic mare cultura si civilizatie aveti?????Nu va mai tineti cu,,coada ,,in sus ca nu estenimic decapul vostru,nu sunteti cu nimic mai presus decat bucurestenii,oltenii,muntenii,moldovenii sau dobrogenii,tot romani sunteti,,,asa ca nu mai criticati,vedeti-va,,gunoaiele,,voastre ca aveti destule,,,romanii din alte zone mai circula si prin Timisoara si observa si ,,gunoaiele,,voastre ,,,asa ca lasati capul jos!!!!

  6. Cei care au ales Timisoara clar stiu ce e in Timisoara, stiu clar ce e in Bucuresti.Stiu clar cum ca Bucurestiul suge toata seva tuturor provinciilor din tara asta pentru a se mentine pe linia de plutire.UE stie ca Bucurestiul ia banii de pe toate teritoriile tarii si nu mai intoarce nimic inapoi.Si sa nu uitam rivalitatea si insuportabilitatea reciproca a Bucurestiului cu Timisoara. Intotdeauna am stat in gatul Bucurestiului si a unor Bucuresteni (cheretiti= veniti ) de prin provinciile sudiste, Clar Sibiu a luat-o inaintea Bucurestiului, Clujul la fel de cativa ani,Iasiul este pe punctul de explozie de bunastare si va depasii Bucurestiul.Targu Mures e o perla ,Oradea e un rubin superb slefuit asa ca …..Bucurestiule iti incepe decaderea de nu te vei putea sustine singur prin forte propii. De mai intra in vigoare si regionalizarea tarii v-ati dus pe pluta,Si nu uitati Timisoara figureaza ca cel mai vestic oras din tara,ca unul dintre cele mai civilizate capitale de judet din Romania ,ca centru de excelenta in afaceri si finante pe vestul tarii si poate din Romania.Timisoara merita cu prisosinta acest titlu,merita sa intre banii in acest oras al Rozelor,Timisorenii merita sa fie mandrii asa cum au fost intotdeauna. Madam Firea ! Dumneata Madam Firea ai merita cu prisosinta sa te intorci in bordeiul tau din Bacau acolo ti-e locul!!!

  7. Eu stiam ca mesajele se folosesc pentru schimb civilizat de pareri pro sa contra , sau pentru a felicita o reusita. Dar voi aici vorbiti ca la usa cortului si va injositi in ultimul hal. Sunt curios ce va determina sa vorbiti asa inloc sa vorbiti mai cu decenta si politicos.

  8. Prima fatatoare a tarii ai vorbit în stilul clasic psd aka spălați pe creier. Nu mă întind la vorbă că n-am cu cine. Ești blonda. Îți amintesc câteva orașe defavorizate si mici care au castigat titlul asta. Atena, Berlin, Copenhaga, Stockholm, Rotterdam, Madrid…dacă doriți va pot spune si anii plus multe alte informații ca să știți și „matale” cum sta treaba cu capitala asta culturală.

  9. Tatoo, ai luat pe urmele altor agramați, poTentialul tau e zero, abiotici, nu meriti sa folosești numele orașului nostru..mars in noroiul în care trăiești,TZATZO

  10. Sa vedem noi daca cumva se va face cumva vre-un fel de „autonomie financiara”a judetelor sau ma rog pe regiuni cum se vehicula….sa vedem atunci cat de dezavantajata va fi Timisoara si vestul tarii in general d-na Firea, primar de capitala ce sunteti….

Dă-i un răspuns lui anonim Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.