Timișoara nu are traseu pentru transporturi agabaritice. Ce ține în loc șantierul unui pod

136

Lucrările la cele două poduri istorice din cartierul Iosefin decurg bine, vremea ține cu cei doi constructori, dar la unul dintre ele a intervenit o problemă la care nu se gândea nimeni.

La Podul Dragalina trebuie să ajungă o piesă importantă, dar aceasta este extrem de lungă. Trebuie transportată agabaritic, iar orașul nu permite acest lucru. Nu este niciun traseu care să permită camionului extra lung să ajungă din afara Timișoarei, până la șantier.

”Așteptăm o piesă atât de lungă, cred că este un stâlp, dar are lungimea de nu știu câți metri, încât nu avem niciun traseu prin oraș pe unde să treacă această piesă. Fie se taie în două și se sudează la fața locului, fie căutăm un traseu pe canalul Bega. Sper să reușim transportul cu o barjă pe canalul Bega. Ar fi cea mai simplă soluție”, a declarat Nicolae Robu, primarul Timișoarei.

La Podul Eroilor, lucrările sunt mai avansate. Au dispărut balustradele cu totul și muncitorii au început lăgirea acestuia. Ambele poduri vor avea câte 4 benzi de circulație pentru mașini trotuare și piste de biciclete. Pe Podul Dragalina va fi reluat și transportul cu tramvaiul, liniile fiind amplasate în mijlocul său, dar nu se vor mai suprapune și benzilor auto.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.