15.1 C
Timișoara
marți 16 aprilie 2024

Timișoara este unul dintre cele 4 orașe din România preferate de străini…

Peste 100.000 de cetățeni străini cu drept de ședere în România sunt înregistrați în primul trimestru al anului 2016.

La sfârșitul primului trimestru al anului 2016, în evidențele Inspectoratului General pentru Imigrări sunt înregistrați 109814 de cetățeni străini, aflați pe teritoriul României.
64493 provin din state terțe, cei mai mulți din Moldova — 10658 , Turcia — 9039 și China — 7607, în timp ce 45321 sunt de origine din state membre UE, SEE și Confederația Elvețiană: Italia — 12962, Germania — 5492, Franța — 4981.

În ceea ce privește localizarea lor pe medii, majoritatea cetățenilor străini se concentrează în mediul urban, indiferent de țara/zona de proveniență sau durata șederii.
Municipiul București a atras aproape o treime din cei peste o sută de mii de străini din România și ocupă primul loc.
Mulți dintre aceștia locuiesc și în județele Ilfov, Timiș, Cluj și Constanța.

Principalele scopuri pentru care străinii și-au stabilit reședința pe teritoriul României sunt conexe dreptului la unitatea familiei – reîntregirea familiei, membri de familie ai cetățenilor români, UE sau SEE -, studii, angajare în muncă sau stabilirea permanentă pe teritoriul țării noastre.

De asemenea, în perioada de referință, a fost asigurat accesul la procedura de azil pentru un număr de 229 persoane care au depus cereri de acordare a unei forme de protecție internațională.
Cei mai mulți din Siria, Irak, Pakistan și Somalia.

Dat fiind contextul internațional, activitatea de prevenire și combatere a șederii ilegale a cetățenilor străini a fost intensificată, în această perioadă, astfel că un număr de 676 persoane au fost depistate în situații ilegale.
Pentru 149 de cetățeni străini au fost dispuse măsuri de părăsire a teritoriului țării noastre, iar 83 au fost îndepărtați sub escortă.

Având în vedere angajamentele asumate de România la nivel european, în conformitate cu deciziile Uniunii Europene de instituire a unor măsuri provizorii în domeniul protecției internaționale, în luna martie, primii 15 refugiați aflați pe teritoriul Greciei au fost transferați în România.

Tot în acest context de solidaritate și sprijin la efortul european de gestionare a fluxurilor de migranți, 10 ofițeri experți în domeniul procedurilor de azil vor participa la acțiunile comune pentru gestionarea crizei migranților din Grecia.
Patru deja au început misiunea în insula Lesvos.

Alte subiecte :

Siguranța alimentelor și igiena produselor, întru-un seminar de informare organizat de CCIAT

Pentru a avea un mediu de afaceri bine informat, la curent cu tot ce e bine de știut în domeniul legislației,...

Delicii culinare bănățene, preparate într-o localitate din Timiș, în luna mai

Ediția din luna mai a evenimentului Banat Brunch le propune turiștilor atelier de preparat brânză la stână. Asociația My Banat și Asociația “De la Măicuța”...

Citește și :