Timișoara dă ora exactă în șah!

130

Cea mai recentă ediție a Campionatului Național de șah a fost o afacere 100% timișoreană. Noul campion este Andrei Istrățescu, reprezentatntul CSU Universitatea de Vest, într-un top 4 alcătuit integral din șahiști de la AEM-Luxten și CS Medicina.

Șahul românesc și-a decernat la Călimănești, la început de aprilie, campionii. Competiția masculină a fost, ca de obicei în ultimii ani, o dispută între cluburile și sportivii timișoreni. Aceștia s-au luptat pentru podium și în final au confiscat primele patru locuri ale clasamentului general.

Campion este Andrei Istrățescu, revenit în țară după cinci ani în Franța. Sportivul în vârstă de 41 de ani a reprezentat clubul Universității de Vest pentru care a și câștigat primul său titlu național după o pauză de mai bine de 20 de ani. Cu 7,5 puncte, acesta l-a devansat cu jumătate de punct pe Constantin Lupulescu (AEM Luxten) și cu unul peste Marius Manolache (CS Medicina). Al patrulea s-a clasat Mircea Pârligras (AEM Luxten) cu 6,5 puncte.

Istrățescu este singurul șahist român ce se poate lăuda cu o victorie în fața celebrului Anatoly Karpov, fost campion mondial.

În competiția feminină noua campioană este Corina Peptan, jucătoare ce are de altfel strânse legături cu Timișoara. Șahista ce apără acum culorile lui CSM București a adunat 8 puncte din 9 posibile și a cucerit al 12-lea titlu național. Cluburile timișorene s-au clasate în imediata apropeire a podiumului, Elena Cosma și Angela Dragomirescu de la CS Medicina au ocupat locurile 4 și 5.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.