3.1 C
Timișoara
sâmbătă 20 aprilie 2024

Timișoara City Marathon invită alergătorii să privească orașul din altă perspectivă

Pe 27 octombrie 2019, Club Sportiv Asociația Alergotura te invită să înlocuiești alergătura prin oraș cu alergatul prin viitoarea capitală europeană a culturii, înscriindu-te la a treia ediție a Timișoara City Marathon, până în 16 Octombrie 2019. De două ori mai mare decât edițiile precedente, acest eveniment sportiv de toamnă propune alergătorilor trasee de alergare atât prin parcuri, zona istorică a Timișoarei, cât și pe malul canalului Bega.

În cadrul acestui eveniment sportiv euroregional, deschis orășenilor care își doresc un stil de viață sănătos, alergătorii au opțiunea de a alege una dintre cele șase curse cu denumiri inspirate de momentul istoric al eliberării de sub dominația otomană, prin intrarea prințului Eugeniu de Savoya în cetate: Maratonul Cavalerii Cetății, Semimaratonul Eugeniu de Savoya, Ștafeta Solii Cetății, Crosul Poarta Forforosa, Crosul Batalionul Banat, Timișoara City Family Run.

Organizatorii propun pasionaților de jogging să vadă cu alți ochi istoria orașului Timișoara și să se alăture celor 600 de alergători deja înscriși, ajutând la formarea unei comunități unite de orășeni europeni, sportivi și responsabili.

Fiind și un eveniment cultural, Timișoara City Marathon, împreună cu Asociația Eugeniu de Savoya, va oferi participanților și susținătorilor o paradă a uniformelor și anunțarea cu foc de tun a starturilor curselor.

Iată și cele șase curse la care încă se pot înscrie doritorii printr-un click aici:
– Maratonul Cavalerii Cetății, cursă cu start în apropierea graniței cu Serbia, cu un parcurs de 42.2 km pe malul Begăi și finiș în piața Libertății.
– Semimaratonul Eugeniu de Savoya, cursă de 21.5 km, dedicată alergătorilor de anduranță, cu un parcurs atât în oraș, cât și pe malul Begăi.
– Ștafeta Solii Cetății, cursă de 10, 6 km, repetată de două ori, pentru prieteni, familie și colegi.
– Crosul Poarta Forforosa, cursă de 10,6 km pentru toți amatorii de alergare în aer liber.
– Crosul Batalionul Banat, cursă de 5.5 km deschisă tuturor și o provocare pentru cei care vor să își depășească limita confortului cotidian.
– Timișoara City Family Run, cursă ușoară de 2 km și un moment de bucurie împărtășit cu familia, prietenii, colegi de serviciu, chiar în inima Timișoarei.

Mai multe informații sunt publicate pe pagina de web a evenimentului și pe pagina de Facebook Timișoara City Marathon. Evenimentul este realizat cu sprijinul partenerilor de cursă: Flexik Automation, Alpha Bank, Continental Automotive, Visma și HELLA.

Alte subiecte :

Citește și :