2.1 C
Timișoara
duminică 22 februarie 2026

Timișoara are un muzeu unic în România. Și există de aproape 30 de ani!… FOTO

Ești timișorean dacă… știi că singurul Muzeu al Tehnicii Rutiere din România a fost deschis în 1987, la Secția de Drumuri Naţionale din Timişoara.

Și totuși, pentru cine nu știe, și sunt mulți, Muzeul Tehnicii Rutiere se află la ieșirea spre Lugoj și poate fi vizitat zilnic (în zilele lucrătoare ale săptămânii) între orele 7.30 și 15.30.
Chiar a fost recondiţionat în 2016, cheltuindu-se 15.000 lei și ceva efort, pentru a fi gata pe 8 aprilie, când Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara a împlinit 65 de ani de la înființare.

Vizitatorul mai curios poate afla când au fost atestate documentar mai multe drumuri medievale, cum ar fi drumul sării de mică importanță Hațeg – Porțile de Fier – Caransebeș (1247) sau trecătoarea Chremaspatakfeu, la sud de Secășeni (Caraș, 14.06.1358).

Se poate afla și cum arată certificatul de inovator al Umidimetrului, inovație a ing. Micutaru Dumitru și Durst Alfred, la 30 iunie 1981, dar și perfecționarea tehnică a macaralei montate pe vagonet pentru manipularea varului și bitumului, din 19 decembrie 1957, inovație a timișoreanului Croitoru Barbu.

Există în muzeu chiar și un compactor din 1905 care funcționa pe bază de fân, dar se mai găsesc și tot felul de instrumente care au avut legătură de-a lungul timpului cu drumurile Banatului, inclusiv tehnică de calcul și telefoane vechi.

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara își desfășoară activitatea în partea de vest a țării, pe raza județelor Alba, Arad, Caraș-Severin, Gorj, Hunedoara, Mehedinți și Timiș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

La CCIAT demarează cursul gratuit de comunicare organizațională

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș în calitate de beneficiar și Expert Business Center SRL, partener, anunță demararea unei noi serii a cursului...

Lansarea filmului „Cazul Samca” la Timișoara – primul thriller românesc construit ca „true-crime fake documentary”

Compania timișoreană CONSTRUCTIM S.A., cea mai veche firmă de construcții înregistrată în Timișoara, acum în calitate de co-producător al lungmetrajului, invită publicul să descopere,...

Citește și :