Țigări de contrabandă depistate de jandarmi în Timișoara

39

944 pachete cu țigări, despre care există suspiciunea că provin din contrabandă, au fost depistate asupra unei persoane, în municipiul Timișoara Un echipaj din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Timişoara a observat, în dimineața zilei de miercuri,  în zona unei piețe din Calea Lipovei, o persoană care transporta două bagaje voluminoase.

Jandarmii i-au stabilit identitatea, aceasta fiind un bărbat de 49 de ani, cu domiciliul în municipiul Timișoara. La percheziția efectuată, în bagajele acestuia au fost găsite cele 944 pachete cu țigări, marcate necorespunzător. Întreaga cantitate de țigarete a fost ridicată în vederea confiscării și predată organelor de urmărire penală, împreună cu actele de sesizare, pentru continuarea cercetărilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.