Teroriștii nu trebuie să aibă liniște nici noaptea!

99

Pentru că la lumina redusă a nopții se săvârșesc cele mai multe fapte infracționale, fie ele simple găinării sau cele mult mai grave, ce duc la încălcări majore ale legii, jandarmii încearcă să se adapteze. Infractorii nu trebuie să mai stea liniștiți la nici o oră din zi, seară ori noapte neagră.

Activităţile de pregătire desfăşurate de jandarmi au cuprins și exerciții mai deosebite.
Ieri, efective ale Grupării de Jandarmi Mobile Timişoara au organizat un exerciţiu de pregătire specifică domeniului de activitate.

Exerciţiul tactic s-a desfăşurat pe timpul nopţii şi la acesta au participat jandarmi din cadrul Detaşamentului Intervenţie Antiteroristă. Acest tip de exerciţiu este destinat perfecţionării deprinderilor practice pentru rezolvarea unor situaţii cu care jandarmii se pot întâlni pe timpul desfăşurării misiunilor.

Activitatea de pregătire stă la baza reuşitei profesionale a fiecărui militar, ea asigurând îndeplinirea misiunilor în condiţii foarte bune.

LĂSAȚI UN MESAJ