27.9 C
Timișoara
marți 16 iulie 2024

Terenul de pe strada Semicerc a fost eliberat de construcțiile ilegale

Acțiunea de demolare demarată marți dimineața de echipele Primăriei Timișoara este aproape finalizată. În cartierul Blașcovici, pe strada Semicerc, un teren public de aproape 2.000 mp a fost ocupat ilegal de o familie care și-a construit o casă pe domeniul public.  

Astăzi, lucrările de demolare executate de echipele COLTERM sunt gata și se lucrează la eliberarea terenului. Cele 30 de tone de deșeuri din demolare au fost transportate sau preluate spre neutralizare. La fața locului, mai sunt aproximativ 500 de tone de deșeuri amestecate, care vor fi prelute de RETIM în zilele următoare.  
Reamintim că cei care au ocupat ilegal terenul au început, cu mai bine de 10 ani în urmă, să ridice construcții improvizate și, în final, au ridicat o casă cu mai multe anexe, îngrădind curtea cu o poartă de fier. Niciuna dintre aceste construcții nu era autorizată sau întabulată. 

Primarul Dominic Fritz a emis o dispoziție de demolare pentru a recupera terenul în data de 23 mai 2024. Familia care ocupa terenul a încercat să oprească aplicarea dispoziției în instanță, dar acțiunea a fost respinsă de Tribunalul Timiș.  
Administrația locală are astăzi un angajament ferm de a recupera terenurile, clădirile și apartamentele publice, care au fost acaparate ilegal. În ultimele luni, mai multe proprietăți ale orașului au fost recuperate, de exemplu un hectar de teren pe malul Begăi, str. Cezar între Bulevardul Loga și Parcul Copiilor, un spațiu verde generos pe Calea Aradului sau un teren pentru parcare în Badea Cârțan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :