Tentația abuzului

112

În zilele din urmă, România a trăit un nou episod al demiterii unui guvern, prin adoptarea de către Parlament a unei moțiuni de cenzură. Actorii implicați: social-democrații și aliații lor conjuncturali, Premierul Ludovic Orban și Președintele României, Klaus W. Iohannis. Aproape imediat după demiterea Guvernului, Președintele s-a grăbit să declare că, de acum, drumul spre alegerile anticipate este deschis și că, în fond, aceasta ar fi singura cale de urmat, pentru a fi obținută o nouă majoritate parlamentară în jurul liberalilor și a aliaților lor prezumați, reprezentați de tandemul USR-PLUS.

În seara ce a premers adoptării moțiunii de cenzură care a determinat „căderea” Guvernului Orban, acesta s-a străduit să adopte 25 de ordonanțe de urgență, în domenii dintre cele mai variate, inclusiv în materia reglementărilor electorale, și în condiții procedurale foarte discutabile. După consultări care au fost mai mult mimate, Președintele României l-a desemnat drept candidat la funcția de Prim-ministru pe același domn Ludovic Orban, iar acesta din urmă a propus o listă a viitorilor posibili miniștri, în care se regăsesc mai toți membrii celui dintâi Guvern Orban.

După desemnarea dlui Orban drept candidat la o nouă funcție de Prim-ministru, social-democrații s-au grăbit să anunțe că vor sesiza Curtea Constituțională cu solicitarea adresată acesteia de a constata existența unui conflict juridic de natură constituțională, născut din gestul prezidențial de a-l desemna drept candidat la funcția de Prim-ministru pe același domn Orban, ce tocmai fusese destituit printr-o moțiune de cenzură. Acesta ar fi, pe scurt, imaginea dezolantă a politicii românești din aceste zile. Reaua-credință a tuturor celor implicați în tot acest scenariu deplorabil este evidentă.

Domnul Președinte al României ar fi putut înțelege de la consilierii Domniei Sale că alegerile anticipate, generate de o eventuală dizolvare a Parlamentului, sunt, în lumina Constituției noastre, o soluție de ultimă instanță, la care se poate recurge numai dacă nu se poate constitui o suficientă majoritate parlamentară, capabilă să susțină un anumit Guvern. Procedura de învestire în funcție a unui Guvern nu poate fi deturnată, respectiv ea nu poate fi folosită în scopul declarat de a se ajunge, orice s-ar întâmpla, la alegeri anticipate. Și aceasta în considerarea unui calcul politic meschin, ce se bazează pe presupunerea că, până la toamnă, scorul electoral al liberalilor ar fi mai modest decât cel pe care aceștia l-ar putea obține în prezent. Un astfel de mod de a acționa îmbracă forma unui abuz de drept constituțional.

Guvernul Orban, la rândul său, ar fi trebuit să evite adoptarea unui număr de 25 de ordonanțe, în seara care a precedat punerea în discuția Parlamentului a unei moțiuni de cenzură și în lipsa avizului Consiliului Legislativ și al Consiliului Economic și Social, pentru cele mai multe din ordonanțele emise în astfel de condiții. Dl Orban s-a grăbit să declare să avizele celor două consilii sunt, oricum, consultative și că cel puțin cel al Consiliului Legislativ nu poate privi decât tehnica de legiferare, nu și conținutul ori substanța acestor ordonanțe. Consilierii dlui Orban al fi trebuit să-i spună șefului lor că un aviz consultativ trebuie în mod obligatoriu și în prealabil cerut, chiar dacă autoritatea care l-a solicitat nu are, într-adevăr, obligația de a ține cont de conținutul său, și că lipsa avizului consultativ al celor două consilii atrage neconstituționalitatea ordonanțelor adoptate în astfel de condiții.

În sfârșit, social-democrații fac balet politic atunci când declară că se vor adresa Curții Constituționale, reproșându-i dlui Iohannis faptul că l-a desemnat pe același respectabil domn Orban drept candidat la funcția de Prim-ministru, deși Președintele României știa că acesta nu are cum să obțină suportul majorității membrilor celor două Camere ale Parlamentului. Și aceasta pentru că, și în trecut, astfel de lucruri s-au mai întâmplat, iar Curtea noastră Constituțională ne-a tot spus că textul constituțional incident în materie nu îl oprește pe Președinte să-l desemneze drept candidat la funcția de Prim-ministru pe cel care tocmai fusese destituit prin adoptarea unei moțiuni de cenzură. Este suficient să ne gândim la domnul Băsescu, care făcuse din Guvernele Boc un veritabil șir matematic, sugerând astfel românilor că dl Boc era, la acea vreme, singurul în care dl Băsescu putea avea încredere și singurul capabil să exercite funcția de Premier.

Ce să mai înțelegem noi, muritorii de rând, din bâlciul politic mai sus descris? Nu foarte multe, însă un lucru, cu certitudine: politicienilor noștri nu le (mai) pasă de Constituție, pe care o pot interpreta după bunul plac și, ori de câte ori este posibil, în beneficiul intereselor lor (politice) de moment. Deturnând o procedură constituțională, Președintele României încetează să mai vegheze la respectarea Constituției, așa cum îl obligă art. 80, alin. (2), din Legea fundamentală. Adoptând 25 de ordonanțe sub negura nopții și fără a implica autoritățile publice de avizare, fostul Guvern Orban a încălcat prevederile art. 115, alin. (4) și (6), din aceeași Constituție, fie și numai pentru că eventuala urgență care ar fi motivat acest gest nu a avut nicio legătură cu necesitatea unei grabnice reglementări, ci cu faptul că dl Orban știa că, de a doua zi, urma să devină istorie, iar cele 25 de ordonanțe au afectat drepturile electorale ale românilor, respectiv marja reprezentării lor în Parlament, fapt în mod expres incriminat de art. 115, alin. (6), din Constituție.

În sfârșit, sesizând Curtea Constituțională, social-democrații, împreună cu aliații lor conjuncturali, au forțat conținutul art. 146, lit. e), din Legea noastră fundamentală, fiind evident faptul că (re)desemnarea dlui Orban, de către Președintele României, pentru o nouă funcție de Prim-ministru, după ce Guvernul Orban fusese destituit prin adoptarea unei moțiuni de cenzură, nu are cum să dea naștere unui conflict juridic de natură constituțională. Astfel stând lucrurile, nu putem decât constata, cu amărăciune, că tentația abuzului a devenit literă de lege în politica românească, ai cărui exponenți nu (mai) vor să țină cont de rigorile susținute de Legea noastră fundamentală.

LĂSAȚI UN MESAJ