Teatrul Național din Timișoara își deschide sălile pentru public

69

Teatrul Național Timișoara se redeschide publicului după mai mult de jumătate de an în care, spectacolele au avut loc exclusiv online, prin transmisiuni în direct ale spectacolelor din repertoriul său.

Naționalul timișorean a pregătit repertoriul lunii mai care începe cu spectacolul M-am hotărât să devin prost, după celebrul roman al lui Martin Page, la Sala Mare, programat sâmbătă. Urmează, duminică, 9 mai, spectacolul Cercurile încrederii de Radu Popescu, cu care se deschide Sala 2.

În continuare, vineri, 14 mai tot la Sala 2, Teatrul Naţional dă întâlnire publicului cu spectacolul Freak show, un one-man show semnat de Florin Piersic jr.

Duminică, 16 mai, la Sala Mare, Teatrul Național continuă cu spectacolul Mătușa Julia și Condeierul după Mario Vargas Llosa, fiind urmat  vineri, 21 mai, la Sala 2 de spectacolul Povestea acelor oameni care într-o seară s-au adunat în jurul unei mese de Radu Iacoban, spectacol prezentat publicului pentru prima dată în formula live.

Finalul lunii aduce și prima premieră a anului, un spectacol pe care Teatrul Național l-a pregătit în perioada precedentă: Zorba, după Nikos Kazantzakis, regia fiind semnată de Mihaela Lichiardopol.

Distribuția spectacolului îi reunește pe actorii Ion Rizea, Matei Chioariu, Alina Ilea, Ana Maria Cojocaru, Cătălin Ursu, Bogdan Spiridon, Andrei Chifu, Victor Manovici, Iuliana Crăescu, Laura Avarvari,  Ana-Maria Pandele Andone, Paula Maria Frunzetti, Luminița Tulgara și Cristian Szekeres. Premiera este programată vineri, 28.05, la Sala Mare a Teatrului Național, fiind urmată de a doua reprezentație sâmbătă, 29.05.

Toate spectacolele programate în luna mai vor începe la ora 19. Biletele pentru spectacolele Teatrului Național pot fi achiziționate on-line iar Agenția de bilete „Mărășești” (str. Mărășești nr. 2) se va deschide marți, 4 mai, revenind la  programul normal de funcționare: marți – duminică, între orele 11- 19.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.