Teatrul „Mihai Eminescu” din Oravița își recapătă strălucirea de altădată FOTO

67

Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest – ADR Vest, prin programul Regio-POR, face eforturi pentru a pune în valoare bijuteriile ascunse ale regiunii. Acest lucru se întâmplă și în cazul Teatrului „Mihai Eminescu” din Oravița, județul Caraș-Severin, care a intrat în restaurare printr-un proiect cu finanțare europeană.

Obiectivul general al proiectului este creșterea atractivității turistice a orașului Oravița prin restaurarea și valorificarea durabilă a acestui obiectiv de patrimoniu de clasă A, care să contribuie astfel și la dezvoltarea economică a zonei. De asemenea, pe lângă restuararea și conservarea Teatrului „Mihai Eminescu”, care ar urma să fie inclus în circuitul turistic local, regional și național, investiția mai cuprinde și amenajarea parcului din fața clădirii teatrului.

Valoarea totală a proiectului depășește 10 milioane de lei, din care 9,28 milioane lei finanțare nerambursabilă, asigurată prin Regio-POR 2014-2020, Axa prioritară 5 – Îmbunătățirea mediului urban şi conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.