Târgul Gaudeamus, sub egida Anului Cărţii în România. „Fără carte vom fi mohorâți ca un cod portocaliu de stupizenie” FOTO

201

Târgul GAUDEAMUS Radio România s-a deschis, astăzi, în Piața Victoriei din Timișoara. O echipă de oameni de radio veniți tocmai de la București au descins în centrul Timișoarei și s-au apucat de un trafic ce ar putea fi ciudat. Nu pentru că ar fi ilegal. Traficul de carte este unul din cele mai dezirabile și încă legale pe la noi.

Dar vremurile sunt așa cum sunt și majoritatea celor trecuți de o anumită vârstă sunt convinși că tineretul nu mai citește. Adevărul cam trunchiat este doar în mică măsură confirmat de fapte. Dacă se citește mai puțin este valabil doar la anumite categorii sociale. Iar cei ce încă citesc, au schimbat de doar foile de hârtie cu miros inefabil de cerneală cu altfel de „foi”, mai virtuale și mai digitale. De dimineață, cu mult înaintea deschiderii oficiale, pâlcuri de oameni mai în vârstă, dar și din cei care încă sunt pe la școli au intrat în imensul cort „de la porumbei”. Este forma lor de a omagia Anul Cărții în România.

După o pauză de câteva veri Piața Victoriei este, din nou, centrul lumii cărturărești unde se poate răsfoi și citi aproape orice. Pentru a 11-a oară la Timișoara este deja o tradiție pentru un Târg de carte. Dar asta nu ar fi nimic, dacă nu mai adăugăm ca evenimentul deschis azi este cel cu numărul 113 în seria pe care Radio România a inaugurat-o în urmă cu peste un sfert de secol. Târgul de carte Gaudeamus se spune că ar fi cel mai dinamic și îndrăgit de cei care pun mâna pe cartea din hârtie. Evenimentul este organizat de Radio România, prin Echipa Gaudeamus și Radio România Timișoara și se desfășoară în perioada 22 – 26 mai.

Au luat cuvântul, pe rând, Mihai Anghel, directorul radioului timișorean, Nicolae Robu, primarul municipiului, președintele, director general, al Radio România Georgică Severin și preşedintele de onoare al acestei ediții profesorul Marcel Tolcea.

Dacă Georgică Severin a explicat, sumar, toate evenimentele-târg care au avut loc până acum și cele viitoare până la marea surpriză din toamnă, președintelui de onoare al Gaudeamus-ului a avut sarcina extrem de complexă și ingrată de a declara, oficial, deschiderea expoziției. Asta în condițiile în care deja era deschisă și plină ochi de lume!
În cort se poate găsi orice: de la cărție de colorat la cele de povești, atlase școlare. Se găsesc legende și povestiri până la literatură de specialitate științifică, carte religioasă, ghiduri de călătorie dar și de conversație. Literatură veche sau din cea mai nouă ce cu o lună în urmă era în manuscrisul câte unui autor. Carți premiate sau din cele ce vor ajunge în fața unui juriu.

Dar se mai găsesc și jocuri de indemânare și inteligență pentru copii. La fel ca altfel de jocuri pentru adulți formate din cești și ibrice de cafea. Că doar ce merge alături de o carte bună? Evident, o cafea bună! Surprizele sunt nenumărate. Oricine poate intra să le descopere singur după următorul program: miercuri – vineri între orele 11.00 şi 21.00, sâmbătă, între orele 10.00 și 21.00 şi duminică între orele 10.00 şi 18.00. Accesul publicului este liber, pe întreg parcursul evenimentului.

– Domnule Tolcea, felicitări! Cum ajunge un profesor președinte? Prin vot sau …?

– În afară de Iohannis! În cazul de față probabil ar trebui să aibe o rubrică dedicată culturii la Radio Timișoara, să fie simpatic (cum eu nu sunt). Eu, spre deosebire de alți președinți, nu sunt simpatic ci FOARTE simpatic! Și în al treilea rând e nevoie de cineva care să mai scoată gândurile astea despre carte din mediocritatea unor aprecieri. Pentru mine, cartea este mai mult decât un obiect prin care transmitem litere. E un obiect care ne privește atunci când citim. E un obiect care respiră pentru că răsuflarea cărților ne face un fel de respirație gură la gură, în sensul intelectual al cuvântului. Pentru mine, carte este întâlnirea cu soarele. Așa cum am spus la început, acest târg poate că este o răzbunare față de vremea urâtă pe care am dus-o cu greu în ultimele săptămâni.

– Iar acum la final încă o întrebare. De ce vom avea parte când nu vom mai avea carte?

– Nu știu….pentru că atunci când vorbim de carte, nu vorbim doar despre obiectul de hârtie. În momentul în care nu vom mai avea carte nu vom mai avea parte! Cuvântul „parte” din vechiul proverb, de o mare înțelepciune, se referă la partea din noi. Nu vom mai avea parte din partea luminoasă din noi. Vom fi mohorâți ca un cod portocaliu de stupizenie, prostie și ignoranță!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.